Refuzul conducerii AFM de a veni cu explicații și soluții în privința erorilor din site în timp ce mii de români aplicau la Programul Rabla din acest an amplifică suspiciunile de corupție și incompetență. Deși sunt cu dosarele blocate din cauza erorii din aplicația AFM, factorii responsabili se ambiționează să respingă obligația de a ieși public cu soluții pentru rezolvarea situației create.
Într-un material anterior sesizam faptul că numeroși aplicanți hăituiți de incapacitatea actualei conduceri de a aduce schimbări în derularea acestui program au fost blocați în demersul de a achiziționa scutere sau motociclete din cauza denumirii eronate a secțiunilor din aplicația Administrației Fondului pentru Mediu(AFM) „condusă” de Florin Bănică, fost gardian public înainte ca PSD să îi sufle în pânze spre funcții la Mediu.
Orice om care a trecut prin școala primară știe că un scuter sau o motocicletă obișnuită are un motor termic (n.r. deci pe benzină, stimați angajați la AFM!). Ghidați de o logică simplă, mulți români hăituiți de cele câteva minute contratimp au dat, luni, click pe secțiunea „Motor TERMIC” ca să își cumpere un scuter/motocicletă. Surpriză însă: în limbajul celor de la AFM, cuvântul „Motor” înseamnă, de fapt, DOAR „mașină”! În acest moment este de aflat câte mii de români au trimis contestații sau reclamații împotriva celor care le-au irosit timpul și banii pentru ca apoi să le refuze chiar și dreptul de a-și menține posibilitatea de achiziționare în condițiile în care o sumă apreciabilă din fondurile alocate pentru autoturisme a rămas încă disponibilă.
Menționam atunci că aplicația pare menită doar să tâmpească și să umilească populația, sistemul refuzând cu aroganță să își repare greșeala fără teamă de consecințe. Până la această oră, dosarele românilor care au bifat în modul amintit sunt respinse sau blocate în lipsa oricăror remedieri sau comunicat oficiale. Banii s-au blocat, iar oamenii pierd finanțarea din cauza unui text scris greșit chiar de instituția statului, de cei care le încasează și le gestionează taxele și impozitele!
Consecințele sunt majore și conduc la pierderea mașinilor uzate dar și la blocarea firmelor de casare REMAT. Ne întrebăm dacă lașitatea și incompetența autorităților (i)responsabile care refuză cu nesimțire, până la această oră, orice comunicare cu cetățenii nu își pregătesc deja demisia. Cert este că acest context ar putea atrage un val de plângeri în instanță iar lipsa oricăror comunicate nu fac decît să întărească bănuielile că situația este delicată și nu s-au găsit încă soluții de aruncare a pisicii peste gard.
Prosteala din aplicație: Secțiuni cu nume aproape identice
- Rabla Motociclete Beneficiari Persoane Fizice
- Rabla Motor TERMIC Beneficiari Persoane Fizice
- Rabla Motor ELECTRIC Beneficiari Persoane Fizice
Cenzura pe anumite grupuri de Facebook referitor la acest subiect
În mod dubios, postările pe marginea acestor erori „dispar” la scurt timp după ce sunt lansate pe anumite grupuri dedicate programului Rabla. Și la fel de suspect, imediat sunt luate în colimator de trolli ascunsi sub profile ascunse sau false.
Indiferent cât ar vrea unii ca aceste aspecte să fie îngropate din atenția publică, cert este că dimensiunea pierderilor va deschide ochii orbilor și gura muților mai devreme sau mai târziu.
(va urma!;))
37 cititori.

