„Crini printre zăbrele”, expoziție documentară

Astăzi, 31 martie, ora 18.oo, la CASA CU ROST din București (Piaţa Victoriei 155, bl. D1, Tronson 8 (intrarea prin str. Buzeşti) va avea loc  o expoziție documentară, intitulată „Crini printre zăbrele”, însoțită de dezbateri susținute de Oana Stănciulescu, Zoe Rădulescu, Claudiu Târziu, Florin Dobrescu.

Expoziţie documentară prezentând destinele a 13 femei care au cunoscut abuzurile şi teroarea aparatelor represive ale celor trei dictaturi cunoscute de România în secolul XX. Fie că au militat în Mişcarea Legionară, fie că au fost doar soţii sau surori ale unor fruntaşi legionari, ori au participat activ la rezistenţa anticomunistă, aceste fiinţe gingaşe au suportat arestările, anchetele, detenţia şi, în unele cazuri, chiar moartea în condiţii bestiale. Unele din ele au născut în închisoare copii ce au devenit deţinuţi politici chiar de la naştere.
Tratamentul inuman cunoscut de aceste fiinţe în timpul celor trei dictaturi demonstrează caracterul criminal şi abuziv al tuturor totalitarismelor, indiferent de ideologia care stă la baza lor.
Un eveniment organizat de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu.

Scopul acestui demers expoziţional este unul exclusiv cultural şi istoric, propunându-şi să aducă la cunoştinţa publicului o temă istorică tabu până la căderea regimului totalitar, în decembrie 1989. Organizatorii intenționează ca, prin cunoaştere şi conştientizare a istoriei recente, societatea românească să nu mai repete niciodată experienţele sângeroase ale secolului trecut. Orice intenţie de natură ideologică sau politică este exclusă.

2587 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.