Am scris și am atras atenția că majoritatea candidaților la diferite funcții de primar sau de consilieri pentru administrarea orașelor, nu au de unde să cunoască și mai ales să se informeze corect despre ceea ce este, ce reprezintă și mai ales cum trebuie să funcționeze o așezare de tip urban, pentru că, până astăzi nu avem în lexicul nostru niște definiții corecte, cuprinzătoare și mai ales cu caracter oficial referitor la termenul de ORAȘ.
În condițiile în care toți candidații competitorii nu cunosc și mai ales nu pot înțelege care este semnificația cuvântului ORAȘ, este firesc să te întrebi cum de se încumetă să se implice în problemele decizionale care vizează pe de o parte viața și viitorul unei urbe, dar mai ales viața și viitorul cetățenilor acestei comunități umane.
Interesant este că majoritatea candidaților provin din rândul unor formațiuni politice cu mari pretenții și care au dat în nenumărate rânduri primari și consilieri locali ce au administrat într-un sistem LAMENTABIL mai toate localitățile din mediul urban, cât și mediul rural.
Se poate constat că nici un partid politic care se respectă nu investește nimic în pregătirea din timp pentru formarea, instruirea și educarea unor cadre competente (fruntași politici), care să se implice conștient și responsabil în administrarea localităților, mai ales pentru acele municipii reședință de județ. Ca să ascundă această carență de funcționare a partidului, se motivează frecvent că au fost selectați acei oameni care AU NOTORIETATE ÎN TÂRG, sau care SUNT CEI MAI BUNI GOSPODARI.
Motivația aceasta s-a dovedit în timp că este total falsă și mai ales lipsită de logică. Nu are nimic de-a face notorietate sau spiritul de bun gospodar cu știința de administrare a unui oraș așa de mare și important precum Municipiul Constanța. Practica a demonstrat că acești indivizi sunt niște diletanți, niște iresponsabili sau aventurieri dacă se încumetă să se implice fără cunoștințele minime necesare în problema administrării atât a destinelor unor importante orașe, cât și a destinului a sute de mii de oameni.
Ca să fiu mai concret, am să încerc să exemplific acest lucru cu o știre apărută în cotidianul de atitudini REPLICA din 15.03.2016, unde jurnalista Alexandra Anton ne informa despre o doamnă, Adelina Toncean, propagandist de nădejde la proiectului Chevron în Dobrogea, dar și un militant constant al unui mic segment al societății civile referitor la promovarea fracturării hidraulice de mare volum în tot județul Constanța, care a fost propusă de PNL pentru a candida în numele acestui partid pe listele de consilieri la CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL CONSTANȚA.
Las la o parte că și candidatul PNL la funcția de primar este tot un om fără experiența cuvenită pentru administrarea celui mai mare oraș-port al României la Marea Neagră, dar mă întreb: ce lucruri bune pot face acești oameni pentru dezvoltarea acestei urbe și mai ales pentru îmbunătățirea condițiilor de viață, de sănătate și de bunăstare a populației Municipiului Constanța, când ei nu au pregătirea și experiența necesară de a se implica eficient în aceste probleme? Vor mai accepta alegătorii să mai meargă tot pe principiul experimentărilor fără de succes ale gestionării orașului de către te miri cine?
Aceste lucruri îmi par deosebit de îngrijorătoare, mai ales că doamna Adelina Toncean s-a dovedit a fi un activist desăvârșit și foarte înverșunat în promovarea unor proiecte anti-civice, respectiv de utilizarea a unor tehnologii criminale pentru mediul înconjurător, pentru resursele de apă și mai ales pentru viața, sănătatea și stabilitatea populație din județul Constanța, respectiv tehnologiile de fisurare și fracturare hidraulică de mare volum. Cred că aceasta reprezintă toată bruma de experiență a dânsei, experiență care probabil ar dori să o desăvârșească în mod concret prin punerea ei efectiv în aplicare, dacă cumva va ajunge într-o funcție de decizie la nivelul Consiliului Local Municipal Constanța.
Iată ce ne poate paște dacă mai acceptăm ca diletanții să se implice în actul administrativ al localităților din România, iar mai concret la nivelul Municipiului Constanța. Iată ce nenorociri ne pot aduce acești candidați iresponsabili, inconștienți și fără nici un fel de educație în domeniul administrării orașelor și mai ales al destinului a sute de mii de oameni.
Acești neoameni fără de conștiința necesară de bun român, respectiv de a-și iubi aproapele și mai ales locul natal, au însă un tupeu nemărginit, ei continuând să creadă că dacă aplică o schimbare momentană de atitudine ne pot cumpăra conștiința și mai ales viitorul cu te miri ce fleacuri, sau cu noi sloganuri, sperând că așa noi vom da uitării comportamentul lor anterior.
Pentru că acești oameni continuă să ne creadă naivi, oameni care nu avem încă o educația civică suficientă pentru a înțelege în mod real semnificației voltului, trebuie să le spunem că NU prin comportamente cameleonice, prin minciuni și mai ales prin neștiință de carte, poți răzbi în viață, ci prin dragoste față de semeni, prin devotament și mai ales prin patriotism local te poți remarca și deveni un om util comunității din care faci parte.
Dacă ne dorim cu adevărat un alt fel de trai, dacă vrem să stăm cu fruntea sus în fața copiilor și a nepoților noștri, trebuie ca să ne implicăm cu toți, să participăm activ la toate mitingurile electorale și să nu mai acceptăm compromisurile sau neimplicarea noastră civică. Nu trebuie să mai fim miloși, indiferenți sau îngăduitori cu nici un candidat, pentru că de modul cum noi vom ști să alegem depinde viitorul nostru, al copiilor și nepoților noștri și mai ales al localității în care trăim, și sper că toți dorim să trăim din ce în ce mai bine.
Trebuie să conștientizăm că adevăratul om se cunoaște nu numai după vorbele spuse, ci mai ales după faptele întreprinse anterior. Cred cu tărie că este necesar să devenim acum și ADEVĂRAȚI CETĂȚENI LUCIZI ȘI MAI ALES RESPONSABILI pentru a reuși să facem alegerea cea mai bună pentru orașul nostru, pentru noi și mai ales pentru urmașii noștri. AȘA SĂ NE ÎNDRUME ȘI SĂ NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU!
2597 cititori.
One thought on “COMPORTAMENT ȘI ATITUDINI CAMELEONICE SAU UN NOU STIL MAI EFICIENT DE CONSERVARE A ATITUDINILOR ANTI-CIVICE!”