Viceprimarul de la Negru Vodă a semnat adeziunea la PND! Alături de el, toată organizația fostului PP-DD.

Partidul Național Democrat – Organizația Județeană Constanța salută decizia viceprimarului orașului Negru Vodă, Marin HRISTOAIE, de a continua activitatea politică alături de deputatul Daniel Fenechiu și Partidul Național Democrat(PND). Împreună cu apreciatul lider local se alătură întreaga structură orășenească a fostului PP-DD.PND-NegruVoda1
Precizăm faptul că filiala Negru Vodă a PND reprezintă cea mai importantă forță de opoziție din orașul amintit în lupta cu marile partide care au dezamăgit prin incompetența și dezinteresul față de problemele cetățenilor pe durata cât au ocupat funcții de decizie în administrația locală; la ultimele alegeri parlamentare, organizația condusă de Marin Hristoaie a ocupat locul secund în teritoriu.
Viceprimarul Marin Hristoaie ocupă această funcție de la 1 februarie, data când s-a vacanțat postul eliberat de fostul primar al orașului, psd-istul Ion Nicolin, prin decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care l-a declarat incompatibil deoarece ar fi exercitat simultan atât funcţia de primar, cât şi cea de reprezentant în Adunările Generale ale Acţionarilor SC RAJA SA. A fost singurul consilier care s-a implicat în câteva proiecte locale, cele mai recente vizând strategii de dezvoltare prin care se urmărește creșterea economică, creearea de locuri de muncă, scăderea taxelor, ridicarea nivelui de viață al locuitorilor.PND2
Președintele PND Negru Vodă, Marin Hristoaie, de profesie inginer C.F.R.-ist, fost șef la Revizia de Vagoane din 1998 până în 2010, anul pensionării. Se încadrează în criteriile stricte promovate de partid: nu a fost membru sau colaborator al fostei Securități(http://www.cnsas.ro/documente/adeverinte/2008/1156%20Hristoaie%20Marin.pdf), este un profesionist în domeniul de activitate, nu a fost implicat în acte de corupție, este creștin-ortodox, un bun exemplu de familist. Are doi fii, ambii ofițeri: unul în armată, celălalt de cursă-lungă în marina comercială. Este legat pe viață de orașul Negru Vodă, în tinerețe luptând chiar ca sportiv de performanță în echipa de fotbal locală. cnsas
Marin Hristoaie, un lider complet: Partidul Național Democrat este convins că doar prin promovarea politicienilor care probează forță morală, responsabilitate și capacitate în luarea deciziilor în beneficiul cetățenilor, România poate avea sigurață și garanția unui nivel de trai civilizat.

14.03.2016 Președinte, Sunay OMER

PARTIDUL NAȚIONAL DEMOCRAT
Organizația Județeană Constanța

2588 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.