DNA: Oprea, cercetat pentru omor din culpă!

 Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru o nouă faptă, respectiv ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, senator, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, în perioada în care a deținut funcția ministerială„, menționează DNA.

La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliție Rutieră din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa către locuința sa situată în cartierul Cotroceni„, se spune în comunicat.

Anchetatorii menționează că, din probele administrate, încălcând reglementările referitoare la însoțirea demnitarilor, Oprea a dispus să fie însoțit cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca acestea să fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere. „Lucrătorii respectivi funcționau în cadrul compartimentului special din cadrul Brigăzii Rutiere a DGPMB care asigură însoțirea coloanelor oficiale. Au fost desemnați lucrători care aveau atribuții exclusive de însoțire a ministrului, într-o structură permanentă care presupunea asigurarea concomitentă a trei polițiști pentru fiecare post (două schimburi și o rezervă). Lucrătorii erau permanent la dispoziția ministrului, așteptând-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinației. Din analiza documentelor care atestă componența zilnică a misiunilor de însoțire și deplasările efectuate, rezultă că ministrul Oprea realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere„, notează procurorii.

Numărul total al misiunilor amintite era de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeași perioadă pentru însoțirea președintelui României și de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptățiți la însoțire permanentă, atenționează Direcția Anticorupție. „Fiecare deplasare presupunea redirecționarea și a unui număr semnificativ de agenți de poliție de la posturile unde își desfășoară în mod obișnuit activitatea către traseele pe care se deplasează demnitarul, cu consecința perturbării modului în care se realizează activitatea de supraveghere, îndrumare și control al traficului. De exemplu, în seara de 20 octombrie 2015, când s-a produs accidentul, dispozitivul a fost format din 27 de polițiști aflați în intersecțiile de pe traseu. În acele situații, intersecțiile în care acționau agenții de poliție nu erau alese în funcție de valorile de trafic, iar manevrele de dirijare nu urmăreau optimizarea circulației, ci reducerea timpului de deplasare a demnitarului„.

Fostul vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea este direct responsabil de producerea accidentului rutier ce a dus la decesul polițistului Bogdan Gigină, susțin procurorii DNA.gabriel_oprea_mai

În condițiile în care numărul de agenți de poliție care desfășoarau la un anumit moment dat activități de dirijare a traficului pe raza întregului municipiu București varia între 60 și 80, asigurarea dispozitivului de siguranță pentru fiecare demnitar presupunea ca o parte importantă din resursele Brigăzii de Poliție Rutieră era alocată exclusiv activității de însoțire, cu afectarea celorlalte responsabilități; un număr important de intersecții cu valori mari de trafic nu pot fi dirijate de către agenții de poliție care trebuie să se deplaseze pentru a asigura traseul coloanelor oficiale: „Așadar, profitând de autoritatea pe care funcția de ministru de interne i-o conferea asupra funcționarilor publici din cadrul acestui minister, Oprea a determinat atât însoțirea sa permanentă cu echipaje ale poliției rutiere, cât și modalitatea de formare a acestor echipaje, respectiv folosirea unei motociclete a poliției rutiere pentru a facilita deplasarea cu viteză a coloanei oficiale astfel formate. Existența unei motociclete de poliție care deschidea coloana oficială a ministrului de interne permitea deplasarea cu viteză mare a coloanei, motociclistul fiind în măsură a circula mai repede și a dirija circulația în intersecțiile pe unde avea să treacă coloana ministrului, astfel încât să permită trecerea acesteia în condiții optime de trafic rutier„.

„În raport cu ansamblul probelor administrate până în prezent (între care două expertize criminalistice și o expertiză tehnică) se reține că există indicii rezonabile în sensul că ministrul de interne Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul pe care demnitatea deținută i-l conferea și cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează deplasarea coloanei oficiale care îl însoțea, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Bogdan Gigină”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis, joi.

În ceea ce privește cauza accidentului de circulație constând în viteza de deplasare (84 de km/h) și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de interne Gabriel Oprea. Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinației și a momentului precis la care aceasta trebuia să ajungă la destinație. De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depășirea limitei de siguranță„, au constatat anchetatorii.

DNA menționează că, din probe rezultă că deplasărea cu viteze superioare impuse de ministrul de interne a determinat asumarea unui risc fatal de către polițist.

În acest sens, motociclistul care deschidea coloana oficială trebuia să ajungă în intersecții înainte de restul coloanei, să se asigure că traficul este oprit (dacă este cazul să dirijeze traficul rutier pentru a facilita trecerea coloanei), după care — în momentul apropierii restului coloanei — să se deplaseze cu viteză sporită către următoarea intersecție pentru a repeta acest proces. Acest mod de lucru corespunde și situației de fapt din prezenta cauză când, după ajungerea coloanei în intersecția străzii Știrbei Vodă cu Calea Plevnei, victima Gigină a accelerat către următoarea intersecție, cea cu Splaiul Independenței, împrejurare în care s-a produs accidentul soldat cu decesul acestuia„, au mai reținut procurorii.

 

1672 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.