DNA l-a trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul primar psd-ist al municipiului Constanța, Radu Mazăre, pentru luare de mită și fals în declarații. Predecesorul psd-istului Decebal Făgădău nu pleacă singur la “beciul domnesc” ci în fami(g)lie: în același dosar a fost deferit justiției și fratele său, senatorul PSD Alexandru Mazăre, pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații. Al treilea nume din dosarul instrumentat de procurori este omul de afaceri Avraham Morgenstern, anchetat pentru dare de mită.
Cercetările au legătură cu modul cum s-a realizat proiectul de locuințe modulare grupate din campusul social „Henri Coandă”, lansat în anul 2011 și aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanța.
„Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)„, se precizează în comunicatul DNA.
Potrivit procurorilor, din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferați către contul personal al lui Mazăre și 80.000 de euro către contul pus la dispoziție de fratele său, Alexandru Mazăre, ambele deschise la o bancă din Israel. Sumele au fost primite în mai multe tranșe și au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore deschise la câteva bănci din străinătate.
„În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu (ex. inițierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham)„, precizează procurorii Anticorupție. Aceste sume nu au fost cuprinse în declarațiile de avere din perioada 2011-2012 ale fraților Mazăre și nici nu au menționat conturile personale deschise la unitatea bancară din Israel.
Sorry, there are no polls available at the moment.
DNA a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpaților Radu și Alexandru Mazăre, precum și asupra sumelor de 18.550 euro și 114 dolari ridicate de la Radu Mazăre cu ocazia percheziției domiciliare.
Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obținute în cadrul activității de cooperare judiciară în materie penală cu autoritățile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein și Austria. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispusă în cauză.
Tot astăzi, zeci de cetățeni din Eforie au protestat la DNA împotriva primarului PSD-ist Ovidiu Brăiloiu pe care l-au acuzat de corupție și abuzuri. Conform TVR, oamenii spun că au venit la București întrucât procurorii constănțeni le ignoră sesizările.
Ataşăm comunicatul DNA:
COMUNICAT
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată,
sub control judiciar, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data comiterii faptelor primar al municipiului Constanța, cu privire la săvârșirea unei infracțiunilor de:
– luare de mită,
– fals în declarații (3 infracțiuni),
și în stare de libertate, a inculpaților,
MAZĂRE ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea unei infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită;
– fals în declarații (3 infracțiuni),
MORGENSTERN AVRAHAM, om de afaceri, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al Municipiului Constanța, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuințe modulare grupate in Campusul Social “HENRI COANDA”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al mun. Constanța.
Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma să fie organizată.
Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).
Precizăm că din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferați către contul personal al primarului Mazăre Radu Ștefan și 80.000 de euro către contul pus la dispoziție de fratele său Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel.
Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate.
În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu (ex. inițierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham).
În declarațiile de avere formulate în perioada 2011-2012, inculpații Mazăre Radu Ștefan și Mazăre Alexandru nu au menționat conturile personale deschise la o unitate bancară din Israel și nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Mazăre Radu Ștefan și Mazăre Alexandru. De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 euro și 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziției domiciliare.
Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obținute în cadrul activității de cooperare judiciară în materie penală cu autoritățile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein și Austria.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
3939 cititori.