Invitație la hramul Parohiei Sf. Teodor Tiron din Constanța

Cu dragoste frățească, Parohia ”Sf. Nectarie” vă invită la hramul bisericii, în data de 17.02.2016 (miercuri). Vă așteptăm pentru a-i mulțumi Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, cel care-i ocrotește pe toți credincioșii parohiei noastre și de a cărui călăuzire și vindecare se bucură toți cei ce îi cer ajutorul, dimpreună cu Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul și Sf. Ierarh Luca al Crimeei.

Sfânta Liturghie Arhierească va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului și Înalpreasfințitul Efrem, Mitropolit de Eghina, împreună cu un sobor de preoți și diaconi; tot în această zi se vor citi și Moliftele Sf. Vasile cel Mare pentru rugăciunile ctitorilor, binefăcătorilor și credincioșilor parohiei noastre.

Un moment mult așteptat de suflarea creștină din Constanța: slujba se va oficia în biserica nouă! Pentru această mare bucurie duhovnicească, rugăciunile și gândurile frumoase ale comunității creștine se îndreaptă spre toți cei ce s-au implicat, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, la construcția frumoasei biserici din zona Pod Butelii, pomenindu-i pe fiecare în cadrul Sfintei Liturghii.

Ca mărturie peste veacuri a credinței noastre ortodoxe, preotul paroh P.C.Pr. Ic. Stavr. Marinel Pădure vă așteaptă cu drag, urmând a ne împărtăși cu darul sfințitor si tămăduitor al sfintelor moaște ale ”Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul”, ”Sf. Ierarh Luca al Crimeei”, Sf.M.Mc. Teodor Tiron”, ”Sf.Cuv. Trifon Anthonitul”, ”Sf. M.Mc. Gheorghe” și ”Veșmântul Cuv. Parascheva” ce sunt ținute la mare cinste, permanent, la biserică. Tot la această sărbătoare, credincioșii se pot închina și ruga și înaintea icoanei făcătoare de minuni ai Maicii Domnului ”ODIGHITIRA” din Ucraina.

PAROHIA ”SF. IERARH NECTARIE TAUMATURGUL, SF.M.Mc TEODOR TIRON SI SF IERARH LUCA AL CRIMEEI” CONSTANȚA este situată pe strada SPIRU HARET, NR 4D (VIS-A-VIS DE FOSTUL I.M.N., LANGA PODUL DE LA BUTELII)

Vă atașăm programul liturgic din perioada 16.02.2016 – 28.02.2016, cu ocazia prăznuirii primului hram din acest an al bisericii ”Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”:

16.02.2016 – MARȚI—ORA –12.00—VA SOSI LA PAROHIA NOASTRĂ ÎNALTPREASFINȚITUL EFREM, MITROPOLIT DE YDRA, SPETSES ȘI EGHINA (GRECIA) DE UNDE VA ADUCE SF. MOAȘTE ALE SF. “NECTARIE”. VA URMA O PROCESIUNE CARE VA ÎNCEPE, DE PE B-DUL I.C. BRĂTIANU, LÂNGĂ PODUL C.F.R, VIS-A-VIS DE MAG. LIDL ȘI VOM VENI CĂTRE BIS.SF. IERARH NECTARIE, VIS-A-VIS DE FOSTUL I.M.N. (PODUL DE LA BUTELII)

17.02.2016 – MIERCURI – ORA – 09.00—SF. LITURGHIE ARHIEREASCĂ, OFICIATĂ DE I.P.S. TEODOSIE, ARHIEPISCOP AL TOMISULUI ȘI I.P.S. EFREM, MITROPOLIT DE YDRA, SPETSES ȘI EGHINA cu sobor de preoți și diaconi.

-ORA – 17.00—Vecernie cu Priveghere

18.02.2016 – JOI—ORA – 09.00 – Sf. Liturghie unde se vor pomeni și cei adormiți

– ORA – 16.00 – Vecernie cu Priveghere

19.02.2016 – VINERI – ORA – 09.00 – Sf. Liturghie unde se vor pomeni si cei adormiți

– ORA – 16.00 – Taina Sf. Maslu cu sapte Preoți

20.02.2016 – SÂMBĂTĂ – ORA – 08.00 – Slujbă de pomenire a celor adormiți

– ORA – 17.00 Vecernie cu Litie și Priveghere

21.02.2014 – DUMINICĂ – ORA – 08.30 – UTRENIA SI SF. LITURGHIE

– ORA – 17.00 – Vecernie cu Litie si Priveghere

22.02.2016 – LUNI – ORA – 09.00 – Sf. Liturghie, unde se vor pomeni si cei adormiți

– ORA – 17.00 – Vecerie cu Priveghere

23.02.2016 – MARȚI – ORA – 09.00 – Sf. Liturghie unde se vor pomeni și cei adormiți

– ORA – 17.00 – Vecernie și Acatistul SF. M. Mc. TEODOR TIRON

24.02.2016 – MIERCURI – ORA – 09.00 – Sf. Liturghie unde se vor pomeni și cei adormiți

– ORA – 16.00 – TAINA SFÂNTULUI MASLU, OFICIAT DE ȘAPTE PREOȚI

25.02.2016 – JOI – ORA – 09.00 – Sf.Liturghie unde se vor pomeni și cei adormiți

– 16.00 – VECERNIE CU PRIVEGHERE

26.02.2016 – VINERI – ORA – 09.00 – Sf. Liturghie unde se vor pomeni și morții

– ORA – TAINA SF. MASLU OFICIATĂ DE ȘAPTE PREOTI

27.02.2016 – SÂMBĂTĂ – ORA – 08.30 – Slujbă de pomenire a celor adormiți

– ORA – 17.00 VECERNIE CU PRIVEGHERE

28.02.2016 – DUMINICĂ – ORA – 09.00 – Sf. Liturghie

2310 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.