Claudiu Palaz, președinte PMP Constanța, a redactat o scrisoare deschisă, adresată prefectului județului Constanța, Adrian Nicolaescu, în care solicită „o poziție fermă și legală referitor la aplicarea dispozițiilor Curții Constituționale (CCR) privind încetarea mandatului aleșilor locali în cazul unei condamnări penale, aplicabilă aleșilor locali din județul Constanța”. Atașăm textul integral al scrisorii:
„Scrisoare deschisă
Domnului Prefect al județului Constanța,
Domnule Prefect Adrian Nicolaescu, prin prezenta vă rog public să ieșiți cu o poziție fermă și legală referitor la aplicarea dispozițiilor Curții Constituționale privind încetarea mandatului aleșilor locali în cazul unei condamnări penale, aplicabilă aleșilor locali din județul Constanța.
Consider că este corect și legal pentru a nu lăsa loc de interpretări și tensiuni în rândul aleșilor locali și pentru a crea un climat de lucru în cadrul autorităților locale, iar tocmai de aceea este necesar ca Prefectul Adrian Nicolaescu să iasă cu o poziție publică și să lămurească dacă sunt sau nu sunt aleși locali cărora le va fi aplicabilă decizia Curții Constituționale privind faptele penale săvârșite de aleșii locali, care azi ocupă funcții publice.
Domnule Prefect, într-o funcție de demnitate publică trebuie să iei decizii și să ai curajul să le aplici! Sunteți reprezentantul Guvernului în teritoriu! Nu faceți jocuri politice, pentru că în cazul ăsta vă voi solicita demisia public!
Nu puneți batista pe țambal pentru că aveți ”prieteni” în partide și vă este teamă să nu-i supărați! Alegătorii trebuie să știe cu cine au votat!
Acestea fiind spuse, domnule Prefect Adrian Nicolaescu, vă atenționez că trebuie să aveți curajul și sunteți obligat să aplicați legea, indiferent de consecințele sentimentale ale dumneavoastră!
În speranța că mă veți asculta, pentru că nu vă învăț de rău, aștept lista cu aleșii locali cărora le va înceta mandatul conform deciziei Curții Constituționale.
Cu stimă,
Claudiu-Iorga Palaz,
Președinte PMP Constanța
Bucurie maximă în dubele DNA: CCR lasă loc de interpretări și populism
Prefectul judeţului, Adrian Nicolaescu, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că nu a primit motivarea CCR. „Nu vreau să comentez declaraţii politice, pentru constănţeni, însă vreau să se ştie că nu am primit deocamdată motivarea CCR în acest caz. Atunci când o vom avea, dacă situaţia o va impune, juriştii Prefecturii se vor ocupa de documentaţia necesară pentru emiterea ordinului de prefect privind încetarea mandatelor”, a precizat Adrian Nicolaescu.
3521 cititori.