Volum de proză premiat internațional, lansat de scriitoarea Mihaela Burlacu la Mangalia

12711036_812187262225132_2004583045069703443_o
Mihaela BURLACU – scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

    Clubul Artelor “Solteris”, de la Cercul Militar Mangalia, va fi, duminică, de la ora 15.00, gazda  lansării cărții “Cerul meu arcturian” al îndrăgitei prozatoare Mihaela Burlacu, membră a Uniunii Sscriitorilor din România (USR) – Filiala Dobrogea și a Asociației Scriitorilor de Limba Română din Quebec – Canada. 
Inclusă în antologii de cultură și artă, laureată la festivaluri de literatură din țară și străinătate, Mihaela Burlacu revine după patru ani de la ultima apariție editorială, în atenția iubitorilor de carte cu nouă creație: „Cerul meu arcturian”, în care ne aduce în prim plan, sufletul feminin martor nevăzut al tuturor dramelor ori bucuriilor unei vieți care trebuie să supraviețuiască într-un haos total. Prozele sale scurte sunt taine care cuceresc încă de la primele pagini.
În prefața noului volum, reputatul critic Marius Chelaru de la USR Iași concluzionează: „O carte a unei autoare care încearcă să fie receptivă la ce se petrece în jurul, dar şi în sufletul ei, la oameni, la „amănuntele” care ne pot defini poate tot restul vieţii, dacă (nu) le înţelegem la timp”. Volumul de proza scurtă este prefaţat de și a apărut la editura „Helis”; cucerește prin acele fragmente de viață ale unei lumi care a uitat să existe, să iubească, o lume dură, sticloasă deseori în relațiile sentimentale. Cartea ne dezvăluie adevărate radiografii sufletești, spirituale și morale dar și  o analiză dramatică a suferinței din dragoste, cea mai râvnită dar și dureroasă devastatoare stare. Cartea este alcătuită din nouă povestiri: „Femeia aisberg”,  „În abisul cerului”, , „Lebăda”, „O rază de soare infinită”, „Cu aripile deschise la marginea mării”, „Cerul meu arcturian”, „Nigeria – Lagos”, „ Ploaia” și  „Cea mai fericită femeie din lume” – pentru ultimele două proze, scriitoarea Mihaela Burlacu fiind apreciată cu premiul de creație „Naji Naaman”  și includerea ca membru pe viață al Casei Regale de creație „Naji Naaman” din Liban.burl
Prezentarea cărții va fi de scriitoarea Emilia Dabu membră U.S.R.- președintele Clubului Artelor “Solteris” alături de scriitori colegi ai creeației callatiene: Dora Alina Romanescu – membră U.S.R., George Șerban, Loredana Ionela Toader, Ana Ardeleanu, Naum Liana, Adina Lozinschi, Marius Robert Dincă.
Din șirul cărților publicate de Mihaela Burlacu amintim: “ Te iubesc e prea puțin”(premiul de debut U.S.R. Filiala Dobrogea), “Rugăți-vă pentru îngerii ascunși”, “Decalogul tăcerilor albastre”, “O vară de necuprins”, “Simfonie pentru ciulini”.
Expoziția de pictură care va însoți lansarea de carte este semnată de membri Uniunii Artiștilor Plastici (UAP)– sucursala Constanța: Niculae Găgeanu, Marieana Oleniuc, Corina Vicolov, Liliana Lazăr, Karl Robert Perko membru al U.A.P. europeni, profesor licențiat în grafică și pictură, George Șerban membru Asociației „Artiști Dobrogeni”, Marcela Dabu, Ana Maria Perko, Cristian Petică, Mioara Iancu Bratosin. Tinerii talentați de la Teatrul pentru Copii „Magic”, vor prezenta fragmente din prozele preferate. Microrecitalul de pian susținut de prof. Adina Lozinschi și cel de chitară susținut de cantautorul George Șerban vor face clipa verii mai frumoasă iar noua lansare de carte mai luminoasă.

6266 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.