Duminică: “Realitate ambiguă” – vernisaj Marieana Oleniuc

10399422_1028268046408_6130351_n
„Cu Dans pe strunele viorii”- Marieana Oleniuc

 Clubul Artelor Solteris, ce își desfășoară activitatea la Cercul Militar Mangalia, va găzdui, duminică,  de la ora 15.00,  vernisajul expoziției “Realitate ambiguă” al pictoriței Marieana Oleniuc. Evenimentul se va bucura de prezența criticului de artă istoric dr. Tatiana Odobescu, scriitoarea Emilia Dabu membră U.S.R. președinta Clubului Solteris, profesor licențiat în pictură și grafică pictorul Karl Robert Perko-U.A.P. Europeni, prof. pictor Ioana Călinescu – U.A.P.R. critic de artă, Geta Deleanu U.A.P., pictor Niculae Găgeanu U.A.P.R. – sucursala Constanța, dr. Corina Vicolov U.A.P.R. sucursala Constanța, George Șerban, Marcela Dabu, Sergiu Petică, Ana Maria Perko, Dora Alina Romanescu U.S.R., pr. Ioan Aurel Bolba, Loredana Ionela Toader, Marius Robert Dincă, Mihaela Burlacu U.S.R., Ana Ardeleanu, Emil Corneliu Ninu, Naum Liana, Ionel Rugea.

Sorry, there are no polls available at the moment.

10399422_1028267166386_5287918_n
„Cu Enigma” – Marieana Oleniuc

 Tablouri ale artistei sunt în colecții particulare din țară și străinătate (Canada, Italia, Spania, Germania, Franța, Bulgaria). Colaborează cu scriitorii care se bucură de coperți de carte realizate de artistă.

10849920_10202160969505164_6014614718281696125_n
„Taina rosie” – Marieana Oleniuc

Tablourile sale premiate au fost prezentate în reviste, altele au fost licitate în scopuri umanitare, autoarea fiind membră și în numeroase asociații din Mangalia și Constanța. Remarcată încă de la debut de conf. univ. dr. critic de artă Doina Păuleanu, a reușit să confirme în scurt timp aprecierile criticilor de specialitate iar astăzi este printre invitații de la bienala „TAZA BIENNIAL -2 edițion” galeria TAZA-MAROC. Inclusă în antologii de cultură și artă, la numeroase expoziții colective, se bucură de numeroase expoziții personale; acceptă participările în tabere de creație din țară și străinătate, la saloanele de pictură ale Uniunii. Oglinda activităţii artistice reflectă numeroase distincții , diplome de onoare și excelență în domeniul artei.

182956_1028323687799_7438853_n
Mariena Oleniuc

Deși pictează de o viață, Mariena Oleniuc a pătruns în lumea artiștilor profesioniști abia de câțiva ani impresionând prin talent, forță de expresie, culoare, capacitatea de a aborda cu ușurință orice gen de pictură. Fascinată de eternul feminin de strălucirea și sensibilitatea pură care atât de rar este abordată în opera pictorilor contemporani, artista reușește o serie de nuduri de lumină, nuduri de excelență care au ceva special parcă de dincolo de timp.

537131_3656700835585_1913147221_n
„Timida” – Marieana Oliniuc

Abordează cu succes pictura tridimensională, are viziune, intensitate în compoziții unde reușește să surprindă „sufletul” elementelor pictate.

   Marieana Oleniuc cristalizează clipa pictată prin culori emoționale printr-o magie proprie doar pictorilor nativi, adevărați. Mereu inspirată, mereu darnică de cunoaștere pentru că pictura este o taină a spiritului iar artista are un mod propriu de cunoaștere a lumii prin artă, de a reuși. Fie că este ceva blând și catifelat ori spectaculos și nesăbuit ca într-o mișcare cosmică, are profunzime, har, armonie în culorile peisajelor de dincolo de lumi. Elegante, frumoase, exotice, nudurile sunt și ele o taină iar cromatica folosită naște reflexivitate căci tabloul devine o lume râvnită mereu.

207640_1013152788536_4374654_n
„Fiica mea” – Marieana Oleniuc

Inteligent create, picturile artistei devin o punte între clasic și modern dintr-o perspectivă originală bineînțeles. Arta pictoriței Marieana Oleniuc îmbrățișează privitorul cu emoții adevărate cu intensitate și taină spirituală cu bucuria de a te fi întâlnit cu însăși ființa vie a artei în sine.

996801_4809926785513_1028056359_n
„Pasiune” – Marieana Oleniuc

Momentul va include ritmurile susținute de cantautorul George Șerban și participarea unor tineri și talentați membri ai teatrului pentru copii „Magic”, toţi vor aduce vara mai repede la țărm de mare și de nemurire.

2163 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.