Subiectul nu e discutat in mass media occidentala ori chiar romana. Subiectul nu e de interes jurnalistilor ori politicienilor. Dimpotriva, interesanta pentru ei, chiar daca nu pentru cetatenii de rand, e ofensiva de farmec („charm offensive”) pe care masina de propaganda a regimului comunist nord coreean o duce, cu foarte mult succes, in Occident si America de Nord. Jocurile Olimpice din Coreea de Sud din februarie sunt un exemplu graitor si recent. Ele au fost folosite de comunistii nord coreeni pentru a proiecta la nivel international o imagine fermecatoare a regimului totalitar. Sute de tineri si tinere care aratau sanatosi, imbracati frumos, si sora tiranului nord coreean au fost subiectele care au dominat reportajele jurnalistice occidentale. Acelasi subiect a dominat si reportajele despre vizita recenta a dictatorului coreean in China. La fel, zilele astea mass media e preocupata de summitul dintre Coreea de Nord si SUA programat in iunie. Lipsa libertatii si tirania politica nu sunt discutate. Asa e: cind ai rachete nucleare directionate spre o tinta precisa, castigi si razboiul propagandistic si iti amutesti oponentii. Pe linga toate acestea, insa, un adevar incontestabil este ca in prezent Corea de Nord e campioana mondiala la persecutia crestinilor. Oferim, in acest sens, un material de parintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Materialul a fost tradus si abreviat, dar cei interesati pot citi articolul in intregime aici: https://torontolife.com/city/life/spent-919-days-north-korean-prison/. Este un articol scris de un pastor sud coreean stabilit in Canada, Hyeon Soo Lim, care a stat 919 de zile ani in inchisorile nord coreene pentru credinta crestina.
Pastorul sud coreean
Legatura mea cu Coreea de Nord a fost unica. Eram un pastor presbiterian din Mississauga (Ontario, Canada) venit sa ofere ajutor intr-o tara care avea o reala nevoie. Prima mea vizita in Corea de Nord a avut loc in 1996, dupa potopul care a ruinat recoltele, paralizand tara si conducand la moarte un milion de cetateni pe o perioada de cinci ani, din cauza infometarii.
Hyeon Soo Lim, in 2007, plantind seminte la o ferma sustenabila lansata de biserica unde slujea, in Rason.
Pe durata acestei vizite am facut voluntariat la un orfelinat. In vizitele care au urmat, am ajutat la construirea unui nou orfelinat si a cinci centre de zi in orasul portuar Rason cu donatiile de la biserica noastra. Biserica noastra a donat haine de iarna, cizme si ochelari. Trecand timpul, am devenit un cunoscut al oficialilor guvernamentali, care mi-au oferit o viza si autorizatie speciala pentru acces in tara. Am coordonat un proiect pentru a construi opt azile de batrani, am adunat o echipa pentru a ajuta profesorii sa invete engleza. Am consturit ferme si am angajat localnici pentru a repune pe picioare agricultura. Am facut o fabrica de taietei, care produce acum 40.000 de pachete de noodles / taietei pe zi. Am investit intr-o statie de benzina in Hamhung, al doilea oras ca marime din tara si am folosit profitul pentru a ajuta orfelinatele noastre. Pana in 2015, vizitasem Coreea de Nord de 150 de ori, cateodata insotit de sotia mea, Keum Young, alteori de alti membrii din biserica si nu am avut prea mari batai de cap. Pentru mine, o vizita la Pyonyang a devenit la fel de putin periculoasa ca o plimbare la mall.
Un apel telefonic
Spre finele lui 2014, eram acasa cand am primit un telefon de la un misionar corean pe care il stiam ca lucreaza in China. Ministrul comertului nord coreea, spunea el, a cerut o intalnire cu mine. Excursia ar fi durat o zi si tema intalnirii era legata de turism. Am plecat cu masina spre granita. Garzile inarmate pazeau frontiera si zeci de oficiali in uniforme au verificat documentele. Un grup de oficiali guvernamentali, dintre care pe unii i-am intalnit pe durata vizitelor mele anterioare, ma asteptau si m-au informat ca planurile s-au schimbat si trebuia sa ma prezint la Pyongyang, ceea ce insemna 17 ore de condus. Cam mult pentru o excursie de o zi. Mi-au aratat o masina de teren stralucitoare si am urcat in ea. Conducand pe drumuri pavate, am vazut muntii inaltandu-se la distanta, am trecut de nord-coreeni plimbandu-se in haine fabricate in China la vrac. Dupa cateva ore, am ajuns la un hotel mic in Pyongyang. In vreme ce 10,5 milioane de rezidenti sunt subnutriti, localitati ca Pyongyang sunt bogate in hoteluri, galerii de arta si o retea de metrou functionala. Eram flamand, asa ca m-am indreptat imediat spre restaurant. Dupa ce am mancat, am urcat in camera ca sa dorm.
Cand ma intindeam, am auzit usa deschizandu-se. In graba sase oameni pe care nu i-am mai vazut, imbracati in haine simple si cu arme in maini au intrat in camera mea. Unul dintre ei m-a insfacat, ridicandu-ma in picioare si m-a impins afara. Eram dezorientat. „Ce se intampla?” am intrebat. „Care este problema? Unde ma duceti?” Ei nu mi-au raspuns deloc. Unul m-a legat la ochi si m-a impins pe bancheta din spate a unui vehicul. Cand mi-au luat legatura de la ochi, eram pe podeaua de ciment a unei celule, despre care am aflat ulterior ca se afla intr-un centru de detentie de langa Pyongyang. Nu exista pat, nicio fereastra – doar o toaleta acoperita cu mucegai si o chiuveta. Curand, un tanar a intrat in celula mea. Nu s-a prezentat, dar mi-am dat seama ca lucra pentru guvern. El a inceput s-mi puna intrebari despre o predica pe care am tinut-o la o conferinta in Texas, care a ajuns pe internet. In acea predica, spuneam celor care ascultau ca nu ar trebui sa venereze familia lui Kim ca pe niste zei. Asta simteam. Cred ca in Coreea de Nord sta diavolul, si Kim Jong-un spala creierul poporului sau, cum a facut-o si tatal lui. A-i obliga pe cetateni sa-i considere zei este un sacrilegiu. Aparent, aceste puncte de vedere au ajuns la cineva cu influenta.
Vizitatorul meu a facut aluzie la un rand din predica mea din 2010 in care spuneam: „Daca Dumnezeu va permite… in cativa ani, Coreea de Nrd va fi evanghelizata si isi va recupera gloria de altadata”. Acum mi-am dat seama ce se intampla. Kim Jong-un m-a considerat un inamic al statului. Dupa trei saptamani de interogatorii zilnice – ei voiau sa stie cu cine mai colaboram pentru sabotarea guvernului – un judecator de stat a venit sa ma vada. Mi-a explicat ca am fost acuzat de atac la demnitatea conducerii supreme a tarii, incercand sa folosesc religia pentru a distruge guvernul, facand propaganda negativa despre Coreea de Nord coreenilor de peste ocean si ajutand dezertorii din nord. Eram uimit. Dupa toate cate am facut pentru a le ajuta poporul, imi spuneam, cum ar fi putut sa ma trateze astfel? Mi-am dat seama ca puteam sa-mi petrec restul vietii intr-o celula. Nu apreciezi niciodata regula legii pana cand pierzi. O singura data, un barbat de vreo 50 de ani cu par negru si gros a intrat in celula mea si mi s-a prezentat ca fiind avocatul meu din oficiu, apoi m-a certat. „De ce ai injurat dinastia Kim?” m-a intrebat.
Un proces judecatoresc fantoma
Lim a fost condamnat mai intai la moarte, apoi la inchisoare pe viata. Sursa: AP Images(https://torontolife.com/city/life/spent-919-days-north-korean-prison)
Stiam ca pretinsul sistem de justitie era fals si ca oricine pretindea ca este de partea mea era de fapt o capcana – toti avocatii din Coreea de Nord lucreaza pentru stat. „Imi pare rau”, am spus-o cu simplitate. Vizita lui nu a durat mult. Interogatoriile erau zilnice, cu aceleasi intrebari iar si iar. Le-am vorbit despre munca de caritate pe care am realizat-o de-a lungul anilor, dar ei nu voiau sa auda despre asta. Am stiut ca ar fi riscant sa cer sa vorbesc cu un reprezentant al guvernului canadian. Ceea ce puteam face pentru a fi la adapost era sa cooperez, sa evit sa agravez situatia si sa ma rog ca aceasta mizerie sa se termine cat de curand. In fiecare zi, la pranz si la cina, gardienii impingeau un castron printr-o fanta din usa mea. Era aproape intotdeauna orez uns cu noroi si continand bucati de pietris pe care le aruncam. Il mancam cu mainile goale, cu picioarele incrucisate pe podea. Aveam probleme cu tensiunea, dar nu aveam ce sa fac in acele conditii. O data pe saptamana, gardienii aruncau o galeata cu apa fierbinte in incapere, asa ca ma puteam spala. Cea mai grea era lupta cu plictiseala. Un minut parea uneori o ora. M-am gandit adesea la frumoasa mea sotie, Keum Young. Gandurile la familia mea m-au linistit un pic si m-au ajutat sa-mi ocup mintea. Ocazional, mi se permitea sa primesc resturi de hartii si un creion pe care le foloseam ca sa scriu imnuri. Am cerut niste carti si gardienii mi-au adus biografiile lui Kim Jong-il si a tatalui sau, Kim Il-sung. Gardienii sperau, cred, ca o astfel de literatura m-ar indoctrina. Dimpotriva, doar mi-a adancit hotararea mea impotriva lor, impotriva acestor oameni considerati semizei.
Dupa un an, am decis sa schimb directia. Am confirmat toate acuzatiile lor absurde. Pe 15 decembrie 2015, doi gardieni m-au ridicat de pe podeaua celulei mele. Pana acum, am fost tinut captiv pentru 316 zile. Mi-au pus o haina neagra si m-au legat la ochi ca sa ma conduca la tribunal. Afara, gardienii mi-au permis sa vorbesc cu patru delegati canadieni care venisera sa fie observatori la procesul meu. „Ai fost torturat?” m-a intrebat un barbat. Am clatinat din cap. Am fost condus inauntru cu catuse pentru a fi infatisat inaintea a trei judecatori care sedeau in tronuri din lemn de cires. Steagul tarii atarna drept in spatele lor si un card de reporteri de stat inregistrau fiecare miscare a mea cand stateam in boxa pe o parte. Procuratorii au prezentat dovezile – o filmare video cu mine predicand si transcrieri ale altor adrese. Audierea a durat mai putin de o ora. Am promis ca nu voi mai aduce prejudicii Coreei de Nord de acum inainte. Mi-am tinut capul plecat cata vreme judecatorii au deliberat.
Condamnat la moarte
„Esti condamnat la moarte”, a anuntat unul dintre ei. Simteam cum urca furia in mine. Judecatorii mi-au acordat insa, reducandu-mi pedeapsa, sentinta pe viata intr-un lagar de munca. Ei nu au oferit nicio explicatie pentru aceasta schimbare. Am fost usurat. Gardienii m-au escortat la masina si mi-au tinut capul aplecat astfel incat eu nu am putut vedea unde mergeam. Cand mi s-a permis sa-mi ridic capul, am vazut un complex gri in forma de U, inconjurat de un gard electric si cu camere de securitate montate pe pereti. Gardienii purtau haine militare si aveau arme in maini. Inauntru, cladirea era ramolita si mirosea a gaz datorita unei scurgeri. Am fost condus la celula mea – o incapere mica cu un pat, toaleta si chiuveta. Era fierbinte si mirosea urat, cu tantari si paduchi roiind in aer. Nu am mai dormit intr-un pat de aproape un an de zile, dar bucuria mea a fost scurtata. Salteua era infestata de gandaci de bucatarie care se urcau noaptea pe mine. Carcasa lor era prea tare pentru picioarele mele goale, asa ca am folosit un bat de lemn care atarna de chiuveta, omorand pana la 30 pe zi. In prima noapte, m-am asezat pe pat, holbandu-ma in gol, si lasand valuri de furie, indoiala si nesiguranta sa ma cuprinda. M-am rugat. Am plans. Am cautat sa ma gandesc la versete din Biblie care puteau sa-mi dea putere. Eram determinat sa nu-mi pierd mintile.
Zilele mele au devenit o rutina posomorata. La 6 dimineata, o boxa anunta zgomotos desteptarea. Micul dejun consta din sase felii subtiri de paine alba si apa. Munca incepea la 8. Sarcina mea principala era sa sap gropi – un metru latime pe un metru adancime – pentru o livada de meri. Si de indata ce terminam una, trebuia sa incep o alta groapa. Cateodata mi se dadea o lopata. Altfel, trebuia sa sap cu mainile goale. Ma intorceam in celula la 6 seara. Pranzul si cina erau intotdeauna acelasi castron cu orez murdar impestritat cu variate bucatele de grohotis necomestibil. Mi se dadea un ou fiert pe saptamana, un cartof ocazional si foarte rar, varza cu sare. Intre 8 si 10 seara, eram fortat sa particip la doua ore de ceea ce ei numeau „timp cultural”. Dar de vreme ce nu mi se dadea nimic cultural de consumat, am preferat sa ma rog si sa ma tin de Dumnezeu pentru a da sens proastei mele situatii.
Trupul meu incepea sa se deterioreze. Iarna, degetele mele de la picioare se invineteau de la frig, chiar si cand imi puneam ciorapi si imi inveleam picioarele in pungi de plastic, intr-o incercare esuata de a le tine cald. Aveam cam o treime din greutatea corporala de la inceput. Cedam. Probabil, gardienii si-au dat seama si m-au dus la un spital. Dar spitalele din Coreea de Nord sunt bune pentru convalescenta, nu pentru tratament. Medicii de acolo mi-au dat calmante expirate. Am stat acolo doua luni inainte sa fiu trimis din nou in lagar.
Nu stiam la acea vreme ca guvernul canadian facea eforturi pentru eliberarea mea. Canada nu are o reprezentanta consulara in Coreea de Nord, dar se bazeaza pe cea suedeza pentru a se ocupa de problemele consulare si pentru a comunica cu prizonierii din alte tari. Totusi, oficialii canadieni au discutat cazul meu cu ministru afacerilor externe din Coreea de Nord. Astfel ca mi s-a permis sa primesc cateva scrisori de la familia mea, care mi-au fost livrate de diplomati suedezi, si am aflat astfel ca ei faceau tot ce le statea in putinta pentru a primi orice informatie de la reteaua noastra de contacte de misionari din Coreea si din China.
Presa occidentala
In ianuarie 2016, mi s-a permis sa dau un interviu lui Will Ripley, un jurnalist de la CNN pentru care guvernul nord coreean a garantat accesul inainte. Ne-am intalnit in sala de conferinte a unui hotel din Pyongyang. Ripley m-a intrebat daca viziunea mea despre conducerea tarii s-a schimbat si am raspuns da. „Inainte credeam ca ei isi deifica lierii prea mult, dar ei nu isi zic zei”, i-am spus. Asta nu era adevarat, desigur. Ripley m-a intrebat daca am nevoie de ceva si i-am cerut o Biblie. Curand dupa aceea, un gardian mi-a adus una in celula, trimisa de sotia mea, cu luni inainte, alaturi de medicatia pentru tensiune. In dimineata de 9 august 2017, eu sapam gropi ca de obicei cand un gardian mi-a cerut sa ma opresc si m-a insotit inauntru, spunandu-mi sa-mi adun lucrurile. Mi-am luat Biblia si cateva hartii, inclusiv un imn pe care l-am compus, si m-au impins intr-o masina. Dupa treizeci de minute, eram tras intr-o mica sala de conferinte dintr-un hotel din Pyongyang. De o parte a mesei era un rand de oameni canadieni, am presupus. Am aflat mai tarziu ca era Daniel Jean, un consultant pe probleme de siguranta nationala al Primului Ministru Trudeau si un fost deputat ministru de afaceri externe, plus inca cinci delegati. De cealalta parte, erau sase nord coreeni. Nimeni nu a vorbit si niciunul nu m-a bagat in seama. Un oficial nord coreean a intrat purtand o scrisoare si unul din echipa lui a citit-o cu voce tare. De indata ce a rostit cuvantul coreean „eliberat”, am stiut ca am scapat. Au fost 919 zile – doi ani, sase luni si o saptamana – de cand am fost incarcerat. Iesind incet din incapere, ma simteam ca si cum ma trezeam din visare. Dar doar dupa ce am ajuns in siguranta in avion, privind spre muntii indepartandu-se prin fereastra, am explodat de bucurie. Eram in sfarsit liber.
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA: SOLICITAM VOLUNTARI PENTRU REFERENDUM
Informatiile publicate in presa in ultimele saptamini ne dau nadejde ca referendumul pentru casatorie va fi programat curind. Avem la dispozitie cel mult 30 de zile sa ne mobilizam pe noi si publicul din Romania sa se prezinte la vot. E nevoie ca cel putin 30% din intregul electorat roman sa se prezinte la vot pentru ca amendamentul la Articolul 48 sa fie adoptat. Conform datelor oficiale, in intreaga lume sunt aproximativ 18 milioane de cetateni romani cu drept de vot, adica persoane care locuiesc in Romania ori in afara Romaniei, au peste 18 ani si detin un buletin de identitate ori pasaport romanesc valabil, si un cod numeric personal. Restul romanilor ori cetatenilor romani care nu ideplinesc aceste conditii nu pot vota.
Concret, deci, e nevoie ca cel putin 5,4 milioane de cetateni sa se prezinte la referend si sa voteze. Daca luam in calcul ca 10% din voturi ar putea fi anulate din diferite motive, e necesar ca cel putin 6 milioane de cetateni sa se prezinte la vot. La prima vedere, numarul acesta pare sa intimideze si sa descurajeze, o impresie pe care mizeaza cei care se opun referendumului.
Am ajuns la ultima suta de metri si se impune sa ne continuam alergarea cu toata convingerea, perseverenta si determinarea pina la capat. Din 2006 incoace ati dat 3 650 000 de semnaturi pentru Articolul 48 si trebuie sa dublam acest numar pentru revizuirea lui oficiala prin prezenta la vot. Lucrul acesta e posibil, dar avem nevoie de mobilizare. Incepind chiar de astazi sugeram cetatenilor tarii sa faca din referend preocuparea lor principala zilnica si subiectul lor principal in discutiile cu cei din familie, biserici, parohii, omilii si persoane terte. Sa-si incurajeze prietenii, colegii si pe toti ai lor sa voteze.
De ce e nevoie?
Vom coopera cu celelalte grupuri pro-familie din Romania si ne vom coordona eforturile pentru mobilizarea publicului. In principal, avem nevoie de voluntari care sa distribuie fluturasi si materiale in sprijinul referendumului peste tot unde este permis de lege: in spatiul public, la birou, in biserici, la vecini, etc. Avem nevoie de mii de voluntari.
Intentionam deasemenea sa facem intruniri cetatenesti in diferite orase si localitati din Romania pentru mobilizarea publicului. Nu mizam pe acces la mass media. Dimpotriva, ne asteptam ca mass media sa ne stea impotriva, sa dezinformeze, sa distorsioneze mesajul nostru si al vostru, sa va descurajeze, sa atace Biserica, persoanele si organizatiile cetatenesti care promoveaza referendumul, si sa acorde spatiu generos celor care ni se opun.
Repetam: avem nevoie de mii de voluntari. Cei interesati sa ajute ca voluntari sunt rugati sa raspunda acestui email ori sa ne scrie separat la adresa office@alianta-familiilor.ro. Avem nevoie de (1) numele dvs intreg; (2) orasul in care locuiti; si (3) numarul de telefon pentru a va putea contacta in timp util. Important: avem nevoie de toate aceste informatii. Daca una din ele lipseste nu va vom putea contacta si, deci, folosi.
Sali de conferinte: Cei care ne puteti pune la dispozitie sali de conferinte unde ne putem intilni cu voluntarii si cetatenii, va rugam sa ne scrieti.
IMPORTANT: Ca urmare al apelului lansat in editiile precedente, deja am primit multe mesaje din partea dvs dorind sa fiti voluntari. Datorita numarului mare de mesaje, nu putem raspunde individual fiecarui voluntar care ne scrie, dar confirmam primirea mesajelor dvs. Va vom contacta odata ce data exacta a refendumului este anuntata oficial de autoritati.
Pentru familie, casatorie si viitorul copiilor nostri si al Romaniei!
Va multumim! Alianta Familiilor din Romania!
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului„. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile si valorile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
Folosim cookies pentru a ne asigura că oferim cea mai bună experienţă utilizatorilor noştri. Continuarea utilizării acestui site reprezintă acceptul dumneavoastră.AcceptNoPrivacy policy
You can revoke your consent any time using the Revoke consent button.Revoke cookies
Pe linga toate acestea, insa, un adevar incontestabil este ca in prezent Corea de Nord e campioana mondiala la persecutia crestinilor. Oferim, in acest sens, un material de parintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Materialul a fost tradus si abreviat, dar cei interesati pot citi articolul in intregime aici: https://torontolife.com/city/life/spent-919-days-north-korean-prison/. Este un articol scris de un pastor sud coreean stabilit in Canada, Hyeon Soo Lim, care a stat 919 de zile ani in inchisorile nord coreene pentru credinta crestina.„Esti condamnat la moarte”, a anuntat unul dintre ei. Simteam cum urca furia in mine. Judecatorii mi-au acordat insa, reducandu-mi pedeapsa, sentinta pe viata intr-un lagar de munca. Ei nu au oferit nicio explicatie pentru aceasta schimbare. Am fost usurat. Gardienii m-au escortat la masina si mi-au tinut capul aplecat astfel incat eu nu am putut vedea unde mergeam. Cand mi s-a permis sa-mi ridic capul, am vazut un complex gri in forma de U, inconjurat de un gard electric si cu camere de securitate montate pe pereti. Gardienii purtau haine militare si aveau arme in maini. Inauntru, cladirea era ramolita si mirosea a gaz datorita unei scurgeri. Am fost condus la celula mea – o incapere mica cu un pat, toaleta si chiuveta. Era fierbinte si mirosea urat, cu tantari si paduchi roiind in aer. Nu am mai dormit intr-un pat de aproape un an de zile, dar bucuria mea a fost scurtata. Salteua era infestata de gandaci de bucatarie care se urcau noaptea pe mine. Carcasa lor era prea tare pentru picioarele mele goale, asa ca am folosit un bat de lemn care atarna de chiuveta, omorand pana la 30 pe zi. In prima noapte, m-am asezat pe pat, holbandu-ma in gol, si lasand valuri de furie, indoiala si nesiguranta sa ma cuprinda. M-am rugat. Am plans. Am cautat sa ma gandesc la versete din Biblie care puteau sa-mi dea putere. Eram determinat sa nu-mi pierd mintile.
Zilele mele au devenit o rutina posomorata. La 6 dimineata, o boxa anunta zgomotos desteptarea. Micul dejun consta din sase felii subtiri de paine alba si apa. Munca incepea la 8. Sarcina mea principala era sa sap gropi – un metru latime pe un metru adancime – pentru o livada de meri. Si de indata ce terminam una, trebuia sa incep o alta groapa. Cateodata mi se dadea o lopata. Altfel, trebuia sa sap cu mainile goale. Ma intorceam in celula la 6 seara. Pranzul si cina erau intotdeauna acelasi castron cu orez murdar impestritat cu variate bucatele de grohotis necomestibil. Mi se dadea un ou fiert pe saptamana, un cartof ocazional si foarte rar, varza cu sare. Intre 8 si 10 seara, eram fortat sa particip la doua ore de ceea ce ei numeau „timp cultural”. Dar de vreme ce nu mi se dadea nimic cultural de consumat, am preferat sa ma rog si sa ma tin de Dumnezeu pentru a da sens proastei mele situatii.Trupul meu incepea sa se deterioreze. Iarna, degetele mele de la picioare se invineteau de la frig, chiar si cand imi puneam ciorapi si imi inveleam picioarele in pungi de plastic, intr-o incercare esuata de a le tine cald. Aveam cam o treime din greutatea corporala de la inceput. Cedam. Probabil, gardienii si-au dat seama si m-au dus la un spital. Dar spitalele din Coreea de Nord sunt bune pentru convalescenta, nu pentru tratament. Medicii de acolo mi-au dat calmante expirate. Am stat acolo doua luni inainte sa fiu trimis din nou in lagar.Nu stiam la acea vreme ca guvernul canadian facea eforturi pentru eliberarea mea. Canada nu are o reprezentanta consulara in Coreea de Nord, dar se bazeaza pe cea suedeza pentru a se ocupa de problemele consulare si pentru a comunica cu prizonierii din alte tari. Totusi, oficialii canadieni au discutat cazul meu cu ministru afacerilor externe din Coreea de Nord. Astfel ca mi s-a permis sa primesc cateva scrisori de la familia mea, care mi-au fost livrate de diplomati suedezi, si am aflat astfel ca ei faceau tot ce le statea in putinta pentru a primi orice informatie de la reteaua noastra de contacte de misionari din Coreea si din China.Presa occidentalaIn ianuarie 2016, mi s-a permis sa dau un interviu lui Will Ripley, un jurnalist de la CNN pentru care guvernul nord coreean a garantat accesul inainte. Ne-am intalnit in sala de conferinte a unui hotel din Pyongyang. Ripley m-a intrebat daca viziunea mea despre conducerea tarii s-a schimbat si am raspuns da. „Inainte credeam ca ei isi deifica lierii prea mult, dar ei nu isi zic zei”, i-am spus. Asta nu era adevarat, desigur. Ripley m-a intrebat daca am nevoie de ceva si i-am cerut o Biblie. Curand dupa aceea, un gardian mi-a adus una in celula, trimisa de sotia mea, cu luni inainte, alaturi de medicatia pentru tensiune. In dimineata de 9 august 2017, eu sapam gropi ca de obicei cand un gardian mi-a cerut sa ma opresc si m-a insotit inauntru, spunandu-mi sa-mi adun lucrurile. Mi-am luat Biblia si cateva hartii, inclusiv un imn pe care l-am compus, si m-au impins intr-o masina. Dupa treizeci de minute, eram tras intr-o mica sala de conferinte dintr-un hotel din Pyongyang. De o parte a mesei era un rand de oameni canadieni, am presupus. Am aflat mai tarziu ca era Daniel Jean, un consultant pe probleme de siguranta nationala al Primului Ministru Trudeau si un fost deputat ministru de afaceri externe, plus inca cinci delegati. De cealalta parte, erau sase nord coreeni. Nimeni nu a vorbit si niciunul nu m-a bagat in seama. Un oficial nord coreean a intrat purtand o scrisoare si unul din echipa lui a citit-o cu voce tare. De indata ce a rostit cuvantul coreean „eliberat”, am stiut ca am scapat. Au fost 919 zile – doi ani, sase luni si o saptamana – de cand am fost incarcerat. Iesind incet din incapere, ma simteam ca si cum ma trezeam din visare. Dar doar dupa ce am ajuns in siguranta in avion, privind spre muntii indepartandu-se prin fereastra, am explodat de bucurie. Eram in sfarsit liber.
