I-ați văzut pe marii generali „patrioți” cum urlă după „turul doi înapoi”? Ei bine, am mers peste ei la sediul din bd. N. Bălcescu nr. 21 să vedem cum aplică acele principii ale democrației în numele cărora îi înjură pe alții. Rezultatul? O comedie neagră balcanică, cu datorii la întreținere și reflexe de miliție politică, în care nimic nu rămâne neviciat în febra și iluziile demonului politicii în care Neamul și icoanele spoiesc ambiții de infractori ordinari.
Singurii jurnaliști care le-au deschis ușa sediului – subsemnatul, Dan și Simona Badea – ArgesPlus.ro/DinPort.ro, Ovidiu Ohanesian – Avertisment.net – am fost ținuți dincolo de ușile închise și nici măcar poliția nu ne-a putut asigura intrarea la „congresul” care se desfășura lipsit de transparență și cu un număr rușinos de mic de participanți. Am asistat la un spectacol cu bufoni sub grade de generali „patrioți” dispuși să facă jonglerii, inclusiv în fața presei. Încă nu ne vine să credem, toate acestea pentru firmiturile unei beizadele? Când ne gândim la organizarea unui congres ne vin în minte acele adunări mari ale filialelor din țară, o pregătire care implică cel puțin săptămâni înainte. Iar când vorbim despre valori morale pornim măcar de la decența elementară, la omenie sau măcar… un cazier curat. Pentru că o altă lege nescrisă a bunului simț și naționalismului spune că atunci când nu ai măsura unei funcții să treci în planul doi sau să îi ajuți pe cei care merită, nu să continui să alergi în frunte ca păduchele sovietic.
Congresul Partidului Neamului sub deviza: „Calul bătrân nu mai învață la năravuri noi”
Cum povesteam, am ajuns, vineri, la așa-numitul Partid Neamul Românesc(PNR)! Un nume mult prea măreț pentru niște personaje minuscule: dezbinare, cuvinte și compromisuri care spurcă și sângele, năframe cu simboluri naționalist-creștine peste insigne masonice și caziere penale, un sediu golit de datorii neplătite… și, desigur, veșnicul cui al aflării în treabă din crucea Neamului Românesc. În acest decor urma să se deruleze un congres pentru alegeri interne dar gurile rele spun că, de fapt, se derula se viza numirea la conducerea acestui partid de buzunar a controversatului Ștefan Răzvan Manolache, fiul consilierului județean PSD Mircea Manolache, aflat în această postură după ce a scăpat de acuzația de trafic de droguri într-un dosar îngălbenit prin sertare care a stat nemișcat cinci ani la DIICOT și alți trei ani în instanță, conform Reporter de Iași.
Un alt personaj al comediei relatate: manevrele din partid sunt tutelate de fostul șef al Școlii Doctorale a Academiei Naționale de Informații (ANIMV – Academia SRI) al cărui nume este legat de scandaluri legate de corupție și integritate academică. Ieri ca și azi…că deh, nu e întâmplătoare aglomerația de generali „patrioți” în partidele suveraniste; când faptele și trecutul nu îi legitimează în niciun fel, fâlfâirea simbolurilor naționale și religioase în cel mai abject mod propagandistic este o metodă facilă de a manipula segmentul de electorat fără educației identitară și doctrinară. Eh, tocmai acestui general Onișor i-am solicitat politocos să ne asigure participarea pentru a relata asupra modului cum se organizează alegerile în sediul din Capitală.
Raport. O singură conexiune cu „Neamul”, Poliția care le-a bătut la ușa chiar la începerea „alegerilor”
Pentru că la cârma și în componența acestui așa-numit partid eșuat stau destui pensionari din zona de (ne-)siguranță națională care a fost coruptă și nenorocită de corupție și trădare exact așa cum arată chipul României postdecembriste, înaintăm poporului „raportul” acestui „congres” făcut pe genunchi, peste noapte, fără nici măcar un număr de membri care să depășească două clase de grădiniță, fără convocări și comunicate de presă care să mimeze măcar aparențele unor alegeri transparente. Cu toate acestea și chiar mai multe, după cum urmează:
- Instrucțiuni de deplasare spre partid:
Joi, 23 aprilie, cu doar o seară înainte de eveniment, gen. prof. dr. Constantin Onișor (ex-șef la „fabrica de doctorate” a SRI) a emis un ordin prin intermediul unui colonel-emisar către puținii jurnaliști care aflaseră de acest simulacru și se ambiționaseră să-l asiste. Prin SMS-uri de un tembel stil cazon, accesul era condiționat „doar de prezența redactorului-șef” și de prezentarea unor „delegații de serviciu”. (n.r. Pentru cine n-a făcut armata, „delegația” e ordinul semnat pentru mișcarea trupei între unități. Pentru restul, e doar confirmarea că mulți „inutili” hrăniți o viață de un sistem corupt colapsează ridicol în contact cu realitatea civilă. Un filtru securistic ieftin, menit să intimideze presa la un eveniment anunțat oricum cu doar 24 de ore înainte.) Apropos, tot pentru memoria Neamului: retragerea generalului Onișor din sistem nu a venit după vreo condamnare penală ci doar ca o palmă afectuasă a sistemului pe turul pantalonilor săi de paradă: tăierea macaroanei, pierderea calității de coordonator la ceea ce presa numea fabrica de doctorate. - Asediul de pe Bălcescu 21: La etajul unu, sediul inițial care purta încă tăblița cu denumirea partidului, pustiu. La etajul doi, după o ușă fără nici măcar o foaie care să indice cu un marker zona de destinația pentru „participanții la eveniment, câțiva „scorțoși” ne luau în cătătare vizibil ofticați la vederea presei.
- „Nu aprobăm!”: După o ușă capitonată, fostul sri-ist Onișor stătea cu „beizadeaua” Manolache Jr. la colțul biroului, pe un scaun mai mic. Nu a ridicat ochii la intrarea noastră și ne-am prezentat în glumă, ca să detensionăm bădărănia primirii, cu formula „perrmiteți-mi să raportez”, moment în care pupilele acestuia au început să se miște spre surprinderea colegilor dar nesurprinderea subsemnatului. Pentru că atmosfera arogantă și obraznică ne justifica intuiția că prezența noastră le încurca intențiile, le-am cerut indicarea unui punct de wi-fi pentru un live, urmat de un refuz justificat de problemele financiare ale sediului. avem netul nostru, a venit sentința juniorului: „E cazul să aprobăm? NU aprobăm!”. Transparența le dădea glicemia peste cap.
- Exilul lângă WC: Ne-au scos pe hol, sfătuindu-ne să stăm la „sucuri”. Am ales, strategic, să punem trepiedul între ușa generalului și toaleta suveranistă. Acolo, printre sărățelele unei doamne misterioase pe nume Georgeta, am văzut parada imposturii: „patrioți” care treceau cu botul pe labe spre sala unde se mima votul.
- Miza penală: De ce atâta secretomanie? Pentru ungerea în funcție a lui Ștefan Manolache, proaspăt absolvent de prescripție într-un dosar de trafic de droguri și amenințare cu arma? În care Justiția a dormit, DIICOT a ținut probele la sertar, iar acum băiatul ne învață suveranismul sub umbrela epoleților lui Onișor?
- Poliția și testul parcării: Am sunat la 112. Poliția a venit și a făcut proces-verbal pentru împiedicarea exercitării profesiei. La final, le-am dat testul de democrație aplicată: zece minute să-și mute mașinile parcate ilegal în fața sediului. L-au trecut imediat. Semn că natia asta are nevoie de ordine, nu de „gargaragii” cu bășini de generali în cap.
Nicio structură politică nu e opacă decât dacă e putredă
Am filmat o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, prin care am demonstrat că acești falsificatori de naționalism – care se baricadează de frică să nu fie filmați când aplică aceleași metehne ale minciunii și hoției aduse din trecutul care nu a fost nici pe departe în slujba Neamului ci cât mai departe sau împotriva lui – sunt adevărații dușmani ai românismului. Ei nu vor schimbare, vor doar să-și conserve privilegiile și să corupă cu propriile beizadelele în același mod antinațional, chiar sub tricolor.
Am asistat la un eveniment care, în mod obișnuit, nu ar fi fost interesat nici Pulea Spătaru din ultima redacție dacă nu am fi anticipat cu prognostic 100% că vom asista acolo la o tentativă patetică de fraudare a unor alegeri în propriul partid.
Jurnaliști naționaliști, mai ai dracu’ decât Soros: „- Ce să faceți?!? Transmisiune în direct?!? Nu aprobăm.”
Ajunși la sediul din bd. N. Bălcescu nr.21, am rezervat din start parcare pentru o zi intuind cât de repede se mișcă treburile când cașcavalul nu mai este rotund la rezerviștii suveraniști. Urcăm la etajul unu, o tabliță cu numele partidului, nici țipenie de ființă cu sânge cald. Mai urcăm un etaj, intuiția mă conduce către o ușă fără denumire, apăs clanța și intrăm acolo unde ne avertizau în copilărie: câțiva moși scorțoși prin birouri dintre care unul ne ia în cuiul cătării cu cine suntem și unde vrem să ajungem. Îi spun că îl căutăm pe gen. Onișoru. „- De la presă.” Repetă întrebarea cu ochii neumeziți: „- De unde sunteți? Presa’i mare.” Nu înțeleg cu ce îi susține prostata să știe musai de la ce post suntem câtă vreme nici el nu s-a prezentat. Imun la băgătorii în seamă și fără timp să-i cresc tensiunea, îi zic. Răspunde sec: „- Înainte, dreapta, ușa capitonată.”
Cu sentimentul acut că pe frunte ne-ar scrie cu negru „dușmanii Neamului”, trecem de capitonată și ne prezentăm în fața biroului tov. general, noi de sus, el de pe scaun și cu junele Manolache în rolul de preocupat, tot jos dar pe un scaun mai jos, la colțul biroului său. Privirea sa impasibilă fixată în tabla biroului nu ne reglează glicemia așa că reiau formula tare, scurt și concis ca la rastel: – PERMITEȚI SĂ RAPORTEZ, AM VENIT CU REDACTORUL SEF, ASA CUM ATI DAT DISPOZITII!”. Chiar intrat în jocul lor simt că tot fără afecține mă lasă și mă prefac că ne interesează un punct de internet pentru o transmisiune live…Șoc și groază, primim justificări că au rămas fără internet, li „s-a tăiat” din cauza lipsurilor, timp în care mă duce gândul că nu știam numărul și seria camerei video în cazul în care mi se solicitau în scris, ștampilă și sub semnătură. Le dăm o veste oribilă,… avem totuși internet. Observăm ca un miracol că pupilele generalului se pot mișca dar emoția ne este spulberată din scaunul scund al lui Manolache, acolo unde spiritul de inițiativă mocnea izbucniri extrem de spontane și dizarmonice:
Generalul, indignat ca și cum ne-ar fi prins cu intenții rușinoase: –Ce să faceți???
Noi, singurii jurnaliști prezenți la congres, în rol de „dușmanii neamului”: – Transmisiune în direct…
Manolache, epic și salvator, către general: – E cazul să aprobăm?
Manolache și generalul, tensiune maximă – final previzibil dar precoce: NU aprobăm.
Aliniați la pișătoare ca în fața batalionului disciplinar
În timp ce Dan Badea își etala talentul liric cum că Argeș Plus „este printre puținele instituții media naționaliste” etc… cei doi suveraniști (nr.r care pe vremea când noi organizam acțiuni naționaliste unul dintr ei lua soldă de la o instituție care se subordona politicilor sorosiste si ne făceau rapoarte iar altul vindea droguri adolescenților) încep să caute aer cald din pleoape; gen. Onișor ia sinceritatea la baionetă: -(…) Nu ne folosește! Nu e cazul”. Junele recidivează și vine cu o vrăjeală dezarmant de tembelă, cum că va face el live și „ne dă linkul”. Mă amuză să-l observ cum insistă în rahat și îi mulțumesc cu ochi rotunzi de cățelandru, curios fiind ce ne mai rezervă acea parodie. Care abia începea!
Dăm să ne odihnim puțin de sila arogențelor penale în singurele fotolii din fața accesului în sala de conferințe dar Manolache sare iar în rol și ne avertizează că nu avem acces în zona ușilor de acolo, cu intenția nedisimulată ca nu cumva să auzim nici de pe hol căcănăria lor. Aflat la rândul meu în rolul pe care mi-l cerea parodia suveranistă, argumentez că ușile alea sunt mai frumoase decat ușile deschise de la WC. Observ o latență în privirea lui, pobabil sinapsele sale se doreau dar nu se îmbrățișau… și ne sfătuiește să mergem pe partea cealaltă a holului unde sunt sucurile. Îi mulțumesc „recunoscător” pentru tentația cu zăhărelul și îi spun că, totuși, dintre toți pereții albi din jur oferiți cu generozitate aș opta totuși pentru cei de lângă toaletă. Și chiar începem să instalăm camera pe trepied între biroului generalului și WC-ul suveranist, cu obiectivul spre intrarea în sală știind că în felul ăsta nu vor avea încotro și vor da nas în nas cu noi la fiecare mișcare.
Se creează astfel cadrul intențiilor demonstrate, democrația la căcat, voturile după uși. Atât ei cât și puținii lor tovarăși de partid trec pe lângă noi cu botul lung spre podeaua de unde creștea certitudinea că liderii lor nu au simțul penibilului diferit de nivelul unor analfabeți scăpați de sub coada vacii.
Îi lasăm să persiste și să își asume atmosfera pe care au provocat-o.
Continuăm „epopeea” suveranismului penal: nu este un caz izolat ci o regrupare a securismului penal și antinațional sub steag fals
Am fost curioși dacă în acel simulacru de alegeri, actorii comediei sunt conștienți că în țara asta nu suntem toți resemnați și idioți, așa cum ne vor partidele. Pentru că în presă nu aveau încredere, ținând cont de comportamentele și trecutul lor, am chemat Poliția să le explice cum funcționează democrația pe care o invocă suveraniștii pe tiktok pentru a răscoli și manipula mâlul unor emoții needucate ale electoratului condamnat la sărăcie și emigrare din cauza corupției.
A sosit prompt un echipaj tânăr, pe profesionalismul și umerii cărora ar putea răsări o nouă Românie eliberată de lanțurile securismului din trecut, o curată Românie eliberată din tentaculele caracatiței acelor generali cu doctorate și funcții de conducere livrate care își umilesc și abuzează subordonații pentru a menține dezastrul național generația după generație. Reprezentanții MAI au întocmit un proces verbal referitor la cei amintiție care ne împiedicau cu dusmănie exercitarea profesiei, aceea de a fi ochii și urechile Neamului de care ei se ascundeau ca niște infractori ordinari.
Falsificatorii naționalismului – dușmanii no.1 ai naționalismului
Ar fi momentul să înțelegem semnificația acestor fapte grave pornind doar de la propria istorie: Romania moștenește un patrimoniu doctrinar naționalist unic prin profunzimea și încercările sale. Într-o epoca de vârf al elitelor naționalismului se considera că cei mai mari ticăloși dușmani ai naționalismului nu sunt dușmanii naturali ai românismului ci falsificatorii săi pentru că acești paraziți distrug din interior un popor și alimentează deznădejdea, corupția, indiferența și trădarea în masse.
Nicio structura patriotică nu poate fi compactă și opacă decât dacă este putredă, bolnavă. Doar atunci când o organizație politică devina una infracțională închide ușile și dușmănește jurnaliștii, singurii martori trimiși prin vocație și natura meseriei să se documenteze asupra unor situații.
Mai exemplificăm: în timp ce site-ul partidului era încremenit de anul trecut, conducerea s-a baricadat în sediul din Bălcescu 21 pentru a bifa probabil ungerea în funcție a lui Ștefan Manolache, beizadeaua care tocmai a demonstrat cum se salvează neamul: fentând pușcăria. Juniorul a lăsat în urmă un dosar de trafic de droguri „rezolvat” prin prescripție, după ce DIICOT a ținut probele la sertar mulți ani. Acum, cu „prafurile” uitate de justiție, Manolache Jr. vrea să ne învețe patriotismul sub protecția epoleților lui Onișoru.
Le-am dat test de democrație la plecare. Felicitări, l-au trecut cu brio!
Scena de final, ei închiși în sală, jurnaliștii flancând toaletele la care nu se mai încumeta nimeni dintre cei chemați pe șestache să participe. Ca să nu miroasă și mai urât în acea sală de congres, le-am dat și un test elementar de democrație ca să ne lămurim dacă au înțeles lecția democrației: un mesaj scurt cu zece minute pe ceas ca să își aranjeze mașinile regulamentar în parcarea sediului.
Am constat încrezători că de data asta au fost extrem de receptivi la prezența presei: s-au conformat legii și democrației în mai puțin de șapte minute și chiar l-au ajutat pe Dan Badea să-și scoată mașina redacției înghesuită între ale tinerilor participanți, semn ca Neamul nostru, al tuturor românilor, are nevoie de lideri reali, nu de gargaragii cu bășini ceaușiste în cap care se dau rotunzi prin sedii evacuate din cauza unor datorii mai mici decât cea mai mică chermeză de pe vremea când siguranța și viitorul României ar fi trebuit să depindă de ei, nu doar de mila Domnului sau de geografia unor interese externe.
(Va urma)
1109 cititori.
