În 1975, România depășea pragul de 6 milioane de turiști anual, dintre care peste 1,5 milioane erau străini – în principal din RDG, Polonia, Cehoslovacia și URSS. În anii de vârf ai deceniului următor, litoralul românesc ajungea la aproximativ 120.000 locuri de cazare, cu un grad de ocupare sezonier de peste 90%. Arhitectura hotelieră era, în sine, o declarație de intenție: hoteluri noi și înalte precum cele din nordul stațiunii Mamaia, proiectate pentru eficiență și densitate, alături de complexe integrate în sudul litoralului, unde unitățile de cazare, restaurantele și bazele de tratament funcționau ca ecosisteme autonome. Totul era gândit centralizat: fluxuri de turiști, transport, alimentație publică, divertisment, cabinete medicale, siguranță etc.
În această lume atent orchestrată, Turcia anilor ’70 își trimitea o tânără generație să se cazeze la Mamaia dar nu neapărat pentru a petrece, ci pentru a îmbina plăcutul cu utilul: soseau cu misiunea să studieze cu interes și maximă seriozitate strategia turismului românesc urmând să revină acasă având ca bagaj esențial nu suvenirurile de tarabă sau pozele de la restaurant ci observațiile necesare care au dus ulterior la una dintre cele mai grandioase, de top și eficiente industrii ale ospitalității din lume. Iar unul dintre acei tineri pasionați avea să devină, peste decenii, una dintre vocile reprezentative și experte voci ale turismului turcesc: Deniz Emin Tüfekçi.
Interviu cu Deniz Emin Tüfekçi, președinte TÜRSAB: Modul cum Turcia a devenit un etalon global al excelenței în turism.
Recent, m-am bucurat să împart spațiul profesional cu colegii din studioul Argeș Plus, într-un dialog care transcende limitele unei singure emisiuni. Am profitat de puținul său timp liber dintr-un weekend în timp ce se afla la București pentru întâlniri cu partenerii săi români și i-am propus ui Deniz Emin Tüfekçi să facem o plimbare până la Pitești unde ne așteptaDan Florin Badea – redactor șef Argeș Plus, un jurnalist cu o vastă experiență în zona economică. I-am propus ideea interviului în contextul în care, în această perioadă, ne antrenăm cu posibilitățile de care dispunem, ca să deschidem împreună un nou studio TV focusat în special pe dezbateri, reportaje și transmisiuni live la București. Zis și făcut: conectați cu lavaliere, cu Dan la butoanele din regie, ne-am bucurat de moderarea dinamică a realizatorului Dragoș Ghiță pentru o conversație care a țintit atent dincolo de prezent. Îmi asum subiectivismul: întâlnirea a reprezentat continuarea firească a unei colaborări și a unei prietenii profesionale construite în timp cu ambii invitați—un fundament care a permis, ca de fiecare dată, un dialog aplicat despre turism, departe de formulele standard. Astfel, tema propusă de mine a fost, în aparență, simplă: „Modul cum Turcia a devenit un etalon global al excelenței în turism”. Dar, după cum veți descoperi răspunsul rezidă într-o istorie pe care mulți o vor descoperi acum dar o vor invoca ulterior ca fiind esențială, cu atât mai mult cu cât această perspectivă nu izvorăște dintr-o nostalgie autohtonă ci vine sincer și direct de la Deniz Emin Tüfekçi, veteran al sectorului turistic din Turcia și un mare cunoscător și iubitor sincer al României:
Deniz Emin Tüfekçi: Este o mare plăcere să vă întâlnesc, pe dumneavoastră și pe colegii dumneavoastră. Astăzi este o zi specială. Vreau să vă mulțumesc pentru invitație și să urez succes la aniversarea înființării postului dumneavoastră de televiziune. Sunt din Istanbul. Biroul agenției mele (n.r. Seventur Turizm/ Villa Sphendones) se află pe partea europeană a orașului, iar eu locuiesc pe Insula Prinților (Heybeliada), situată în Marea Marmara, între Europa și Asia. Am început activitatea în turism în 1977, pe când eram student la Universitatea Bosfor. Am urmat un curs de ghid turistic de foarte înaltă calitate, susținut de profesori specializați în istorie bizantină, romană, otomană, cultură, politică. Am lucrat apoi în departamentul de marketing iar după un an am fost numit director al Centrului de Turism pentru Tineret și Studenți al organizației naționale TMGT – cea mai mare agenție de turism pentru tineret din Turcia la acea vreme (n.r. -Türkiye Milli Gençlik Teşkilatı – Organizația Națională a Tineretului din Turcia a jucat un rol crucial în turismul turcesc în anii ’70, fiind pionierul segmentului de tineret și studenți: în anii ’60 și ’70, a operat ca o veritabilă instituție de învățământ pentru sectorul turistic, organizând primele cursuri de ghizi și formând profesioniști care ulterior au devenit lideri în domeniu).
Codruț Burdujan: Este o ocazie deosebită: pe Deniz Emin Tüfekçi l-am cunoscut cu mulți ani în urmă în călătoriile mele; mă leagă o prietenie sinceră și puternică atât de dumnealui cât și de colegul Dan Badea.(…)Și ce poate fi mai frumos în domeniul nostru, decât să vorbim despre călătorii frumoase și oameni interesanți? Avem bucuria să fim în platoul televiziunii Argeș Plus alături de unul dintre marii specialiști ai turismului turcesc, în contextul în care vorbim despre acesta ca un etalon al turismului global.
Moderator: Avem onoarea să îl avem alături de noi pe președintele Asociației Agențiilor de Turism din Turcia – TÜRSAB.
Codruț Burdujan: Exact, este președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Turismul Turcesc, o organizație care adună 16.500 de specialiști în turismul din țara prietenă. Subliniam că turismul turcesc este un etalon de la care sunt convins că avem foarte mult de învățat. Încep prin a descoperi un aspect: a fost un moment în care acești experți au învățat de la noi, de la români, pașii spre succes. Dar să-l lăsăm pe dumnealui să ne vorbească despre această relație specială cu România. L-aș ruga să ne povestească despre momentul când au venit specialiștii turci în România și au analizat performanța turismului din perioada ceaușistă.
Deniz Emin Tüfekçi: Vă mulțumesc pentru invitație. Într-adevăr, Turcia este prima destinație pentru români, nu doar Antalya sau Marmaris ci întreaga Turcie. Este o ocazie să-mi exprim gândurile despre poporul român, despre România și despre turism. (…) Am început să lucrez în turism în 1977, când eram student la Universitatea Bosfor. Acolo am urmat un curs de ghizi de foarte înaltă calitate. Profesorii noștri erau cadre universitare. Ne-am specializat în istorie, cultură, politică – totul. Am fost formați timp de nouă ani, inclusiv cu tururi educaționale cu autocarul. Atunci, în 1977 am fost rugat să rămân la birou, nu ca ghid. Am negociat cu ei și le-am spus că voi lua minimum patru-cinci grupuri pe an, iar restul timpului voi sta în birou. Mi-au oferit un job în departamentul de marketing și după un an m-au numit director al Centrului de Turism pentru Tineret și Studenți. A fost în 1979. TMGT este Organizația Națională a Tineretului Turc, la acel moment era cel mai mare tour operator din Turcia.
Deniz Emin Tüfekçi despre primii ani ai formării elitei din turism: „Ajunsesem centrul turismului, nu doar al Turciei ci al lumii întregi”
Deniz Emin Tüfekçi: Ca să vă dați seama cât de mare era TMGT – în 13 iulie aveam 66 de grupuri, fiecare cu aproximativ 35-40 de turiști. Erau două persoane în fiecare autobuz care călătoreau cu ei în diferite părți ale Turciei – Cappadocia, Antalya, Izmir, Efes, Pamukkale, Ankara, peste tot în estul Turciei, pe coasta Mării Negre etc. Și pentru astăzi este greu pentru vreo companie să aibă o astfel de capacitate de organizare. Din păcate, după ce armata a preluat puterea la 12 septembrie 1980, au desființat TMGT-ul. A fost dictatură: au desființat parlamentul, au închis toate partidele politice, mai ales organizațiile de tineri și studențești care erau împotriva ideilor lor, așa că au curățat toate aceste structuri.
Da, eram cei mai buni: trimiteam aproximativ 10.000 de studenți și tineri în Europa. Le dădeam tren și o cartelă cu 100 de dolari cu care puteau călători nonstop prin toată Europa timp de o lună. Cu doar 100 de dolari avea o cartelă de cazare (host card), stăteau cu 3 dolari/ noapte aproape oriunde. Cum spuneam, cu 100 de dolari puteau călători prin toată Europa stând 33 de nopți. Tot atunci organizam autobuze și trenuri pentru toți tinerii, nu doar din Turcia, ci din întreaga lume. Trimiteam autobuze pentru turiști – tineri backpackeri, la acea vreme mai bine spus hippies. Aveam două compartimente de tren, fiecare cu 45 de locuri, deci două compartimente înseamnă că în fiecare seară trimiteam din gara centrală spre Europa 90 persoane din diferite țări: americani, belgieni, francezi, italieni, japonezi, orice. Și trimiteam și un autobuz, în fiecare zi, spre Teheran, Kabul, New Delhi sau Kathmandu, în India. Eram centrul turismului nu doar al Turciei, ci al lumii întregi.
Așa că, acei oameni, după 30-40 de ani, ne întâlnim întâmplător și îmi spun: „Îmi amintesc, noi am fost organizați de voi”. Deci a fost foarte important în acel sens. Din păcate, după 12 septembrie 1980, la acel moment eu, eram în Cehoslovacia, la Praga, participam la o întâlnire. Eram singura organizație membră atât a blocului estic cât și a blocului vestic. În 1979, prin eforturile noastre, am reușit să aducem laolaltă toate asociațiile respective, din ambele sfere, la Primorsko, Bulgaria.(…)
Liderul oamenilor de afaceri din turismul Turciei: ,,Orice român ar trebui să știe că nivelul înalt al turismului turcesc de astăzi se datorează și acelui model românesc. Fără experiența dumneavoastră nu am fi ajuns unde suntem astăzi. Efortul și experiența românilor ne-au ajutat enorm.”
Deniz Emin Tüfekçi: Turismul de masă în Turcia s-a dezvoltat după exemplul României și Bulgariei. În Portugalia (sub dictatura lui Salazar) și în Spania (regimul Franco) acest tip de turism nu era dezvoltat. La rândul lor, Grecia nu era vizibilă, Italia, Franța – nici ele nu îl dețineau pe litoral.
În acel context, guvernul nostru social-democrat (Partidul Republican al Poporului)guvernul nostru de atunci, format din Partidul Republican al Poporului – unul dintre cele mai mari partide aflat acum în opoziție, care conducea Turcia la acel moment, a decis să dezvolte turismul de masă în Antalya. Au luat credite de la Banca Mondială dar, în acel moment – știu asta chiar dacă nu eram în sector la momentul respectiv, dar știu istoria – a trebuit să găsim un model la ce fel de turism putem face sau cum fac alții turismul de masă. Și, în fața noastră, erau doar câteva exemple remarcabile precum România și Bulgaria.
Nu se știa foarte bine Bulgaria, nici măcar eu: am fost acolo în 1978 sau 1979, la Primorsko, Burgas și Varna. Dar în România, Mamaia și Mangalia erau centrele turistice de top din România. Acesta a fost primul nostru exemplu despre ce puteam face. Ne gândeam: „Ceea ce putem și vrem să facem noi ei fac foarte bine, fac turism de masă!”
În special Mamaia și Mangalia – centrele principale de turism de masă din România; acolo veneau turiști din Polonia, Ungaria, Germania, Cehoslovacia, Rusia. Totul era planificat centralizat: membrii de sindicat din fabrici, de exemplu merg în vacanță în țară, într-un anumit oraș — să zicem la Mamaia la acest hotel, în Mangalia la acel hotel – pentru o săptămână, două. Totul este foarte organizat și mereu plin. Fabricile și sindicatele trimiteau angajații în vacanță pe perioade fixe. Hotelurile erau întotdeauna pline. Nu am găsit alte exemple în fața noastră pe care să le putem urma decât cele menționate. Am reușit să cercetăm și am reținut succesul câștigat nu doar de stațiuni precum Mamaia și Mangalia, ci și marca Ana Aslan — centrul de tratament și frumusețe — care era faimos în Turcia. Mulți turci călătoreau atunci în România. Mamaia și Mangalia, erau nume cunoscute. Pentru noi, turcii, Mamaia era centru al vacanțelor, la fel și Mangalia, înainte de apariția stațiunilor noastre turistice turcești precum Kemer, Antalya, Alanya sau Marmaris.
Orice român ar trebui să știe că nivelul înalt al turismului turcesc de astăzi se datorează și acelui model românesc. Fără experiența dumneavoastră nu am fi ajuns unde suntem astăzi. Efortul și experiența românilor ne-au ajutat enorm.”
Codruț Burdujan: Turismul românesc de astăzi, doar o japcă de weekend.(…) România se împrumută dar pierde miliarde din cauza incompetenței și corupției în care este captiv turismul românesc de vreo trei decenii.
Codruț Burdujan: Aș putea ilustra toate acestea cu scene din copilăria mea. Sunt născut în ’77 și am copilărit în Mangalia. Mangalia este și astăzi punctul zero pe mapamond, în harta sufletului meu, unde mă duc ca să-mi „încarc bateriile”… Îmi amintesc despre un turism foarte bine pus la punct. Mama lucra ca asistent medical în dispensarul din Neptun, în spatele zonei de distracții pentru copii. Era acel rond de minicare estivale care făceau legătura cu Mangalia și celelalte stațiuni de la „Cuptorul de Aur” , apropos îmi ploua și acum în gură când îmi amintesc acel miros unic și nemaipomenit de pizza fierbinte care era scoasă din cuptorul imens în tăvițe de metal, cu niște prăjini lungi iar mesele erau mereu ocupate în sezon. Grădinile de vară erau superbe, muzica era de calitate, spațiile verzi erau atent îngrijite cu mult înainte de venirea turiștilor, locurile de muncă sezoniere erau mereu ocupate cu personal calificat, atmosfera era de vis.
În contextul în care românii se confruntau cu lipsuri mari și stăteau la cozi în restul orașelor pentru doi pui vineți, acolo ne făceam relații pentru a lua pe sub mână ceea ce nu se găsea mai deloc în alimentarele acelor timpuri, mai câte un salam de Sibiu, unt sau cașcaval. Notez detaliile acestea tocmai pentru a sublinia că stațiunile erau bine aprovizionate în așa fel încât să acopere neajunsurile cauzate de regimul comunist. Veneau numeroase autocare cu turiști străini din Germania, țările nordice, polonezii mi-i amintesc cu portbagajele mașinilor Lada mereu deschise pe la colțuri de unde constănțenii cumpărau textile de contrabandă. Dincolo de toate greutățile, exista un sens cu o turație dirijată. Toți rezidenții și sezoniștii dispuneau de asistență medicală inclusiv la domiciliu. Stațiunile erau foarte suficient de aprovizionate tocmai pentru că acolo veneau mulți turiști străini.
(Referitor la turiștii acelor vremuri, mai povestesc o situație pe care nu am apucat să o relatez la Pitești. Înainte de pandemie, managerul unei agenții de turism din Constanța, excelentă vorbitoare de limba germană, a fost contactată de un grup de octagenari nemți. Veniseră special la Constanța, acum cu părul nins, dar tot în stilul caracteristic – foarte ordonați în relația de grup, pentru a revedea locurile vacanțelor din tinerețea lor. Disciplinați, deloc zgomotoși si sobrii, se încolonau la coborârea din autocar pentru a lua masa la Restaurantul Calul Bălan din Neptun, unul dintre cele mai faimoase și căutate în anii ’80, singurul care mai păstrează meniurile, vesela și clasa din epoca ceaușistă. Chiar și prețurile au rămas de bun simț acolo, chiar dacă oferă o atmosferă unică și autentică. Acel local refuză să cedeze timpului, chiar dacă în jurul său totul este lăsat de izbeliște. De data asta au putut vizita un obiectiv deschis de care în anii ’80 nici nu aveau voie să se apropie, biroul lui Nicolae Ceaușescu care se afla în clădirea Centrului Internațional de Conferințe (fostul Pavilion de Protocol), situat în apropierea complexului balnear „Doina”.
Această locație este diferită de vilele de locuit (precum Nufărul) și a funcționat mulți ani ca un spațiu deschis publicului sau pentru evenimente. Iată detaliile despre clădire. Până în perioada 2019-2020, acest spațiu găzduia diverse evenimente culturale și expoziții. Biroul dictatorului a fost păstrat în forma sa originală într-una dintre sălile de protocol, fiind adesea punctul central de atracție pentru turiștii care doreau să vadă mobilierul masiv din esențe nobile (paltin, cireș, nuc) lucrat special pentru el.După 2020, regimul de vizitare s-a schimbat, centrul fiind utilizat prioritar pentru conferințe închise și protocol de stat, nemaiavând un program de muzeu permanent. Totuși, spre deosebire de Vila Nufărul (care este reședință prezidențială strict privată), acest Centru de Conferințe rămâne o clădire administrativă care se mai deschide publicului, din câte am auzit, doar cu ocazia anumitor evenimente).
Aduc în discuție o realitate tristă: acum câțiva ani m-am dus în Neptun unde acel bowling faimos este o ruină, ploua în el, cred că locuiau boschetari acolo, un câine mă lătra dincolo de ușile sparte. Mă doare inima, pentru că era locul copilăriei mele. În 2019, în plin sezon, doar vreo 10 hoteluri funcționau acolo unde în copilăria și adolescența mea era crema turismului estival din sud. Situația este la fel de dezolantă și acum.
Chiar și aceste ultime vestigii ale istoriei noastre, ale turismului românesc, sunt abandonate cu nesimțire de administrația locală sau ministere. Acesta este adevărul care nu poate fi acoperit:Turismul românesc de astăzi este doar o japcă de weekend. Mamaia, o pădure de betoane prăfuite iar sudul litoralului arată mai trist decât în țările bananiere. Calitatea serviciilor și prețurile de la malul mării sunt în prezent parcă setate să dușmănească turiștii și localnicii, care apropos, nu câștigă mai nimic decât gălăgie, poluare, scumpiri și aglomerație în fiecare sezon. Deloc întâmplător numeroși tineri au plecat cu miile de pe litoralul pustiit de corupție și prostia celor care îl guvernează. Iar asta ne costă enorm: România pierde miliarde din cauza incompetenței și corupției în care este captiv turismul românesc de vreo trei decenii.
Dar, revenind la relatările invitatului nostru, l-aș ruga să ne mai exemplifice acel tablou al turismului care era luat ca model de turci:
Deniz Emin Tüfekçi: ,,În perioada socialistă, în România totul era planificat central(…). Pentru că tot centrul de vacanță pentru țările comuniste europene era coasta Mării Negre”
Deniz Emin Tüfekçi: România a fost pentru noi „pompa” aceea care punea în mișcare apa – primul exemplu care ne-a ajutat să începem turismul de masă. Fără el nu puteam porni. Pentru așa ceva trebuie să fii extrem de organizat. Deschizi un hotel cu 200 de camere dar nu poți supraviețui dacă umpli doar 10–20 de camere. Trebuie planificare din timp, contracte, oameni care vin unul după altul. În perioada socialistă, în România totul era planificat central: se știa exact câți polonezi, unguri, slovaci, ruși vin, în ce hotel, pentru câte săptămâni. România a fost prima „pompă” cu care am pornit și fără ea nu am fi putut începe. Asta am învățat de la voi.
De exemplu, într-un anumit sezon — să zicem șase luni, cinci luni sau trei luni, orice ar fi, nu poți supraviețui cu doar 10 camere. Sau, dacă ai un hotel de 200 de camere, nu poți să funcționezi ocupând doar 10, 15 sau 20 de camere. Trebuie să faci un acord, trebuie să existe o planificare, o planificare în avans pentru a asigura fluxul de turiști.
Așadar, în prezent, să zicem că oamenii vin din Germania sau din România cu zboruri charter; vin, să spunem, 200 de oameni. Hotelurile știu clar că în săptămâna aceasta o anumită companie din România trimite turiști pentru 20 de camere, o companie din Rusia trimite și ea, o alta din Anglia…așa funcționează acum.
Dar în perioada când România era o țară comunistă, totul era planificat exact așa: ei știau precis câți oameni din Polonia, câți din Ungaria, din Cehoslovacia sau din Franța vor veni. Ei făceau atunci acest lucru, noi nu știam cum să gestionăm asta înainte, nu știam cum să conducem un astfel de sistem. Astfel, a fost avantajul nostru să învățăm de la România, de la Bulgaria, din lumea comunistă. Pentru că tot centrul de vacanță pentru țările comuniste europene era coasta Mării Negre. Marea Neagră era singura lor mare unde își puteau petrece vacanța. Aceasta a fost prima experiență pentru noi: să vedem modul în care au construit totul și cum gestionau fluxurile de turiști.
În loc de concluzii, acceptarea adevărului necosmetizat înainte de toate
Există o ironie elegantă în această poveste: Cei de care depinde acum soarta turismului din România se prefac mereu că ar căută formule de repoziționare și identitate turistică deși stă sub nasul lor manualul după care alții au învățat să câștige în cel mai frumos și onest mod. Turcia, elevul de atunci, a devenit unul dintre liderii globali ai turismului de masă. Vorbim practic despre istoria unei strategii românești neglijate și abandonate aici dar extrem de apreciată și dezvoltată de turci până când au cucerit clasamentele turismului mondial. În anii ’70, litoralul românesc era studiat ca model de turism de masă; astăzi, același model este aplicat la scară globală de Turcia, în timp ce România operează un turism preponderent sezonier, anarhic și subdezvoltat. Iată deci că diferența nu mai este una de percepție ci una cuantificabilă.
Vom continua seria acestor materiale cu un nou capitol în care i-am solicitat expertului Deniz Emin Tüfekçi câteva considerații bazate pe experiența sa referitoare la pașii pe care ar trebui să-i urmeze turismul românesc pentru a se redresa pornind de la (sub)nivelul actual. Expertiza sa este consolidată de rolurile de conducere deținute în cadrul TÜRSAB, (Türkiye Seyahat Acentaları Birliği -trad. „Asociația Agențiilor de Turism din Turcia”), în prezent președinte al acestei instituții de utilitate publică unde a coordonat elaborarea normelor profesionale ale industriei. Recunoscut în comunitatea internațională de afaceri pentru analizele sale pragmatice, este consultantul care transformă tendințele globale în strategii locale, având o capacitate dovedită de a media relația dintre sectorul privat și politicile de stat pentru a asigura reziliența turismului în fața crizelor mondiale.
Tot din activitatea sa, amintesc: președinte al Asociației Tinerilor Proprietari de Hosteluri din Turcia, al cărei fondator a fost, autor a numeroase articole de analiză pentru publicații de specialitate precum Turizm Gazetesi sau Turkiye Turizm pe teme de turism, politică, economie și cultura anatoliană. Recunoscut ca o personalitate în domeniu, a împărtășit din experiența sa în cadrul unor numeroase prelegeri, conferințe la universități din Turcia sau străinătate. De-asemenea, este proprietarul Agenției Seventur Turizm ( fondată în aprilie 1985, centrată pe servicii de turism cultural, incoming sau servicii de travel management) și a unui superb motel – Villa Sphendones ( adresa Demirci Reşit Sokak No: 13, Cartierul Küçük Ayasofya, Sultanahmet, Fatih/ Telefon: +90 212 518 94 31 / E-mail: info@seventur.com.tr.)- situat în zona zero a ariei turistice din zona europeană a Istanbulului, la câteva minute de Hipodrom, Palatul Topkapi și faimoasa catedrală bizantină Hagia Sofia, unde poate fi întâlnit la birou aproape zilnic, cu același zâmbet sincer, prietenos și nenumărate povești interesante. Am atașat adresa biroului său ca un pont important pentru vacanțele cititorilor noștri, pentru că o rezervare la acestă locație nu vă oferă doar bucuria și confortul unei cazări într-un loc central, ușor accesibil, pitoresc. De aici veți pleca cu tot ce poate fi mai valoros: cheile care deschid sufletul, misterele, frumusețea și istoria Istanbulului.
(VA URMA)
Nota : Semnul TÜRSAB pe care îl observă turiștii în Turcia reprezintă certificarea oficială a TÜRSAB (Türkiye Seyahat Acentaları Birliği) – tr. Asociația Agențiilor de Turism din Turcia. Orice entitate care oferă servicii turistice (tururi ghidate, transferuri de la aeroport, rezervări hoteliere) este obligată prin lege să fie membră TÜRSAB. Se evită astfel formele de piraterie, semnul ajută la deosebirea agențiilor licențiate de operatorii ilegali care nu oferă asigurări de călătorie sau ghizi autorizați. Fiecare agenție are un număr unic de licență afișat lângă siglă (de exemplu: „Certificat Nr. 12276”), care poate fi verificat pe site-ul oficial TÜRSAB.
435 cititori.
