Astăzi, 22 decembrie, la patru zile după ce a anunțat că din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța și la două zile de la Ignat – zi în care românii taie porcul pentru Crăciun iar la țărm de mare s-a prezentat Ilie Bolojan – șeful PNL, Florin Mitroi s-a răzgândit: totuși…nu mai demisionează. Discuția cu Bolojan i-a priit și s-a întors la sentimente mai bune față de destinele județului, așa că nu mai pleacă deocamdată. Nu de la măcelăria politicului de Ignat, ci de la șefia Consiliului Județean Constanța.
Într-un comunicat de presă, Mitroi spune: „Astăzi, am decis să renunţ la demisie din două motive, pentru constănţeni, pentru liniştea judeţului şi pentru a duce proiectele mai departe”. Dar, atunci când a anunțat că demisionează, nu s-a gândit la neliniștea județului? Ne întrebăm, oare câți constănțeni au fost neliniștiți că a demisionat Mitroi? Poate cei din jurul lui și cei din comuna din care provine. În rest, nu am văzut lumea impacientată, ba chiar mall-urile și hypermarketurile constănțene au fost pline de oameni în goana cumpărăturilor de Crăciun, ca dovadă că nu au avut nicio neliniște că a demisionat Florin Mitroi. Atunci, despre ce liniște a județului vorbește acesta? Despre liniștea din PNL cerută chiar de Ilie Bolojan? Sau despre liniștea necesară în condițiile în care organizația locală a partenerilor la guvernare, recte PSD, a rămas fără șef ales după demisia lui Felix Stroe?
Cât despre proiecte – printre care astăzi Mitroi a enumerat Sala Polivalentă și Stadionul „Gheorghe Hagi” – deocamdată, obiectivele țin de Primăria condusă de amiralul Vergil Chițac. Chiar dacă Mitroi spune că CJ va intra acționar ca să vină cu o parte din finanțarea necesară. Avem certitudinea că Florin Mitroi se joacă de-a demisia: o așteptăm pe următoarea, dar definitivă.
193 cititori.

