Diego Maradona, cea mai fascinantă legendă a fotbalului din istorie, considerat zeul acestui sport, s-a stins din viaţă în urma unui infarct. A decedat la vârsta de 60 ani pe care îi împlinise la sfârşitul lunii trecute, pe un stadion gol din cauza pandemiei, unde s-a dus ca să urmărească jocul echipei pe care o antrenează la Buenos Aires.
La aflarea tristei veşti, tot mapamondul a reacţionat cu emoţie. Argentina, pentru care Maradona a obținut titlul mondial în 1986, a decretat trei zile de doliu național. La Napoli, zeci de mii oameni au iesit in strada pentru a-i omagia memoria iar suporterii cer ca stadionul San Paolo sa poarte numele marelui sportiv. Şefi de state şi personalităţi mondiale şi-ai manifestat regretele.
Retras din activitate în 1997, Maradona a avut mai multe probleme de sănătate precum hipertensiune, infecţie pulmonară sau operaţie de bypass gastric. La 2 noiembrie, Maradona a fost internat într-un spital din La Plata, iar a doua zi a suferit o intervenție chirurgicală pe creier pentru tratarea unui cheag de sânge, fiind externat la 12 noiembrie. La 25 noiembrie, Maradona a decedat la Buenos Aires, în urma unui stop respirator.
De la copilul sprac la gloria supremă a stadioanelor mondiale
Supranumit Pibe D’Oro( tr. “băiatul de aur”), Diego Maradona a jucat 91 meciuri pentru naționala Argentinei, a marcat 34 goluri și a participat la patru turnee finale ale Campionatului Mondial. În 1986, a condus „Pumele” către titlul suprem. Maradona a intrat în istorie cu celebra „mână a lui Dumnezeu” – hențul din sfertul de finală cu Anglia, care a adus primul gol al meciului. Dacă primul a fost controversat, al doilea a primit pe bună dreptate titlul de golul secolului. În 1990, la Campionatul Mondial din Italia, Argentina a făcut 1 – 1 cu România: golul nostru a fost marcat atunci de Gabi Balint. Patru ani mai târziu, la mondialul din SUA, Argentina a pierdut în faţa României, cu 2 la 3 dar Diego Maradona nu mai era în teren, ci în tribune întrucât fusese depistat cu substanțe interzise. Diego Maradona are cel puţin opt copii cu cel puţin şase femei.
Trupul neînsufleţit a fost dus la spitalul San Fernando pentru autopsie: raportul preliminar nu a aratat nicio urma de violenta, astfel ca moartea e tratata ca una provocata de cauze naturale. “As vrea sa am o moarte linistita. Dacă i-aş zice lui Maradona ceva la cimitir, ar fi asta: “Mulţumesc că ai jucat fotbal!” Este sportul care mi-a adus cea mai mare bucurie, libertate, e ca şi cum ai atinge cerul cu mâinile. Îi multumesc mingii. Pe piatra de mormant aş scrie: “Mulţumesc mingii!”. Asta as face!”, a declarat Maradona într-o emisiune din urmă cu mai mulţi ani în care jurnaliştii i-au propus să răspundă la propriul interviu.
545 cititori.