Întâlnirea oficială a ministrului Motoc cu omologul francez Jean-Yves le Drian

În debutul vizitei oficiale efectuate în Franţa, miercuri, 23 martie, ministrul român al apărării naționale, Mihnea Motoc, a avut o întâlnire bilaterală cu omologul francez, Jean-Yves le Drian. În cursul discuţiilor, ambele părţi au subliniat necesitatea consolidării cooperării bilaterale în domeniul apărării, prin dezvoltarea şi permanentizarea dialogului strategic, intensificarea activităţilor în domeniile instruirii, exerciţiilor comune şi al participării la misiuni sub egida NATO şi UE.

În contextul abordării evoluţiilor recente din mediul regional şi internaţional de securitate, cei doi miniştri au subliniat necesitatea consolidării sistemelor de apărare şi securitate, a intensificării proceselor de adaptare strategică a NATO şi a UE, precum şi a colaborării între cele două organizaţii pentru a răspunde eficient la noile tipuri de ameninţări la adresa securităţii europene.

Cei doi demnitari au abordat aspecte privind cooperarea în cadrul aliat, cu accent pe pregătirea Summit-ului NATO de la Varşovia. În context, ministrul român a evidenţiat modalităţile avute în vedere pentru consolidarea prezenţei aliate pe flancul estic şi în regiunea Mării Negre, ca elemente concrete de adaptare a posturii strategice a NATO la ameninţările care se manifestă în această zonă.

Întâlnirea a reprezentat o bună oportunitate pentru discutarea şi concertarea poziţiilor pe principalele dosare ale agendei de securitate şi apărare europeană – viitoarea Strategie Globală a UE, răspunsul Uniunii la ameninţările teroriste actuale, iniţiative şi direcţii de dezvoltare a capabilităţilor militare, cu accent pe Planul de acţiune al UE în domeniul apărării.

Sorry, there are no polls available at the moment.

2104 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.