Sărbătoarea Bunei Vestiri în Arhiepiscopia Tomisului

    Biserica Ortodoxă prăznuiește, pe 25 martie, Buna Vestire. Joi, 24 martie, începând cu ora 16.45, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Buna Vestire” din Constanța (str. Dionisie cel Mic, nr. 50 A). De la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Buna Vestire” din Năvodari. În timpul slujbei, ierarhul, preoții și credincioșii vor merge în procesiune, cu moaștele Sfinților Epictet, Astion și Stelian, pe următorul traseu: biserica „Buna Vestire” – str. Constanței – centru – întoarcere la biserică pe str. Albinelor.
Sâmbătă, 26 martie, IPS Teodosie va oficia, începând cu ora 8.45, Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, care va sărbători hramul bisericii mari, Buna Vestire.
Tot sâmbătă, la Constanța, se va desfășura „Marșul pentru viață”. Manifestarea este susținută de către Patriarhia Română și are binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Marșul va începe la ora 13.00, cu plecare de la Catedrala arhiepiscopală, pe următorul traseu: Piața Ovidiu – Str. Mircea cel Bătrân – Sala Spoturilor – Capitol – Spitalul Județean – B.dul Tomis – Capitol – Piața Ovidiu. Scopul acțiunii este sensibilizarea opiniei publice cu privire la avort și efectele negative ale acestuia asupra familiei și civilizației umane.
Duminică, 27 martie, de la ora 9.00, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Buna Vestire”, situată pe drumul dintre localitățile Mircea Vodă și Țibrinu.
Buna Vestire este prima sărbătoare a Maicii Domnului atestată documentar. Ea marchează momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil îi aduce Maicii Domnului vestea că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Conform Evangheliei după Luca, Arhanghelul bunelor vestiri, Gavriil, i s-a arătat Fecioarei Maria şi i-a spus:       „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca I, 28). Văzând-o îngrijorată pe Fecioarei Maria, întrucât aceasta nu era căsătorită, a adăugat: „Nu te teme Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Luca I, 30-32). Atunci, Fecioara Maria, cu smerenie, a plecat capul şi a zis: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca I, 38). Este momentul în care Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Fecioarei şi S-a întrupat Mântuitorul Hristos.

În Biserica Răsăriteană, data de 25 martie a fost consfințită încă din prima jumătate a secolului al V-lea, după generalizarea datei prăznuirii Nașterii Domnului pe 25 decembrie. În Apus, sărbătoarea a fost introdusă în secolul al VII-lea, de către papa Leon al II-lea. Inițial, Buna-Vestire era o sărbătoare locală, a așteptării Nașterii Domnului, fiind sărbătorită la date diverse (în unele locuri 18 decembrie, în altele 5 ianuarie) până în secolul al XI-lea, când a fost stabilită data de 25 martie.
Deoarece praznicul Bunei Vestiri se întâmplă întotdeauna în Postul cel Mare, Biserica Ortodoxă dezleagă postul la preparate pe bază de pește.

2198 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.