Guvernul a propus suplimentarea numărului maxim de posturi prevăzut pentru instanțe, cu 98 de posturi de judecător și cu 66 de posturi de grefier. Astfel, numărul maxim de posturi prevăzut pentru instanțe va fi de 14.772, față de 14.608, prevăzute anterior.
Proiectul de hotărâre a guvernului a fost emis ca urmare a intrării în vigoare, la data de 27 mai 2016, a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
Această lege prevede că, prin hotărâre a guvernului, se suplimentează numărul de posturi pentru instanțele judecătorești, în vederea ocupării unui număr de 48 de posturi de judecător și 16 posturi de grefier pentru curțile de apel și, respectiv, 50 de posturi de judecător și 50 de posturi de grefier pentru tribunale.
Posturile de judecător și grefier astfel suplimentate vor fi repartizate curților de apel și, respectiv, tribunalelor, în funcție de numărul de cauze care au ca obiect cereri ce corespund tipurilor de acțiuni prevăzute de această lege.
Guvernul a modificat, în acest sens, Hotărârea de Guvern nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.
Hotărârea de Guvern a fost emisă în vederea îndeplinirii obligației stabilite în sarcina Guvernului prin art. 71 din Lg. 101/2016, cu mențiunea ca finanțarea a fost deja prevăzută în Ordonanța de Urgență de rectificare a bugetului de stat, nemaifiind necesară accesarea fondului de rezervă la dispoziția guvernului.
2270 cititori.