Din acest motiv suntem uneori nefericiti, pentru ca nu am decoperit ce ne place noua.Este foarte bine ca, in ultima vreme, s-a cultivat placerea de a face sport. Chiar daca ciclismul, alpinismul, inotul, deltaplanorismul s.a. sunt niste placeri induse, avand ca rezultat imbunatatirea starii generale de sanatate, nu poate decat sa ne bucure acest lucru. Aud des comentariile mamelor si bunicilor cu privire la copiii lor, pe care ii considera nonconformisti cand practica aceste activitati. Faptul ca aceste activitati sunt diferite de activitatile pe care oamenii mai in varsta le practicau acum 40 de ani, nu ne face pe noi mai buni sau mai rai decat ei. Obiceiurile, preocuparile sunt bune, cat timp produc placere si au efecte pozitive asupra noastra. La ce trebuie sa fim atenti este sa nu ne invatam sa absorbim orice ni se induce a fi placere si sa nu anihilam complet capacitatea noastra de a ramane credinciosi felului nostru de a fi. E buna o combinatie.
Acum se poarta “formele voluptoase”. Fara sa vrei, observi ca in media apar tot felul de mesaje de genul: “cutare (persoana cunoscuta) a innebunit barbatii din Antalia cu formele ei apetisante” sau ca alt personaj si-a largit posteriorul, sanii, buzele prin tot felul de implanturi. Cultivarea acestor preocupari de mutilare a corpului clar nu are aceleasi efecte cu practicarea ciclismului si maratonului.
As vrea intr-o zi sa se promoveze foarte mult “licarirea din ochi”. Am citit mai daunazi editorialul despre Elisabeta Rizea, femeia care a sustinut miscarea de rezistenta din munti si care nu a abandonat crezul ei pana la adanci batraneti, chiar daca a fost schingiuita si i s-a smuls si parul din cap. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/elisabeta-rizea-eroina-din-nucsoara/). Imi doresc ochii ei vii, chiar si la acea varsta inaintata. Mi-au placut mult ochii tenorului ucrainian care a parasit Vestul Europei si s-a inrolat sa isi apere patria, platind cu viata.
Mergand aseara cu picioarele prin apa marii, am observat din ce in ce mai multe persoane care alearga pe plaja. Unele dintre ele au forme deja ireale, dar… nu au nici o licarire in ochi. E multa tristete in jur. Este o singuratate in grup, o tristete generala mascata in pozele cu multe zambete. Care este motivul aceste tristeti? – Este exact incapacitatea noastra de a urma un tel, de a crede in miracole. Este o emisiune foarte interesanta, “50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu – Miracolul întâlnirii” . Fiind ademeniti catre placerea de a admira forme, am pierdut calitatea exclusiv umana de a depista miracolele, cum ar fi acela al intalnirii. In aceasta emisiune se vorbeste despre intalniri care au schimbat destine. Cu cat dam atentie mai mult formelor, cu atat pierdem capacitatea de a trai miracole. Acestea trec pe langa noi: este o mare pierdere.
Se vorbeste mult despre faptul ca oamenii nu mai sunt cum au fost odata. “Este imposibil sa iti gasesti jumatatea” spun multi barbati frumosi si de succes sau fetele care slabesc din ce in ce mai tare sau isi opereaza estetic nasul (crezand ca acestea sunt solutiile). Oamenii sunt exact cum au fost intotdeauna. Au in ei energii si calitati exceptionale, numai ca sunt adormite. Daca am putea sa ne orientam si dupa semne, dupa miracolele care ni se intampla zilnic – si nu dupa poze colorate frumos – am fi mai fericiti si cu siguranta am sti intotdeauna ce avem de facut, fara sa ne dicteze altcineva.
Alma Alexandrov – http://blog.almatours.ro/
4335 cititori.
