Tupeu de borfaş: Dănuţ Căpăţână fura spitalul! O spune DNA în cel de-al patrulea dosar!

Fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Căpățână Dănuţ, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în al patrulea dosar instrumentat de anchetatorii anticorupţie.

Escrocul psd-ist – care a sfidat, ani la rând, suferinţa miilor de pacienţi din Constanţa minţindu-i că nu sunt bani pentru secţii şi obişnuia să ameninţe asistentele care „îndrăzneau” să reclame abuzurile cu aducere în instanţă pentru „defăimarea instituţiei” – a fost trimis în judecată, pe data de 24 mai, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Mai exact, banii îi intrau în obrazul gros, cu titlul de onorariu și prime de succes, pentru niște servicii neexecutate în realitate. Este vorba de al patrulea dosar, fiind și condamnat în două de către instanța de fond. Prejudiciile aduse spitalului sunt imense iar banii nu sunt recuperaţi. Este greu de imaginat suferinţa imensă prin care au trecut miile de pacienţii cărora li s-au furat banii destinaţi aparaturii medicale sau tratamentelor de specialitate fiind de notorietate lipsurile cu care se confruntă secţiile.

REMEMBER: cu un tupeu de borfaş, Dănuţ Căpăţână minţea o ţară întregă chiar în timp ce fura banii copiilor internaţi în spital:

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA în dosarul cu nr. 4 se menţionează:

„La data de 11 iunie 2013, între Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, reprezentat de inculpatul Căpățînă Dănuț, la acea dată manager al unității medicale, și o societate comercială, a fost încheiat un contract – neprevăzut în planul anual al achizițiilor publice – având ca obiect prestarea unor servicii de consultanţă pentru convențiile încheiate de spital cu casele de asigurări de sănătate, publice şi private (pe o durată de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii de drept).
În exercitarea atribuțiilor sale de manager și ordonator terțiar de credite, inculpatul Căpățînă Dănuț a încheiat contractul fără a urma vreo procedură dintre cele prevăzute de legislația aplicabilă contractelor de achiziție publică și a dispus cheltuieli din fonduri publice fără existența unei baze legale, deși serviciile de consultanță ale prestatorului nu au fost executate în totalitate și reprezentau, în fapt, și atribuții proprii ale inculpatului.
Astfel, în perioada 11 iunie 2013 – mai 2016, când inculpatul nu și-a mai exercitat atribuțiile care decurgeau din calitatea deținută, S.C.J.U. „Sf. Apostol Andrei”Constanţa a achitat către societatea respectivă suma de totală 307.900 lei, reprezentând onorariu și prime de succes, pentru niște servicii neexecutate în realitate.
Această sumă de bani reprezintă un prejudiciu cauzat unității medicale și un folos necuvenit pentru firma prestatoare a serviciilor.
Până în acest moment, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
Anterior, inculpatul Căpățînă Dănuț a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare (comunicatele nr. 1570, 1144 și 1290 din datele de 4 noiembrie 2014, 31 august 2016 și 19 octombrie 2016).

De reţinut este că, până în acest moment, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, atitudine previzibilă în contextul în care un alt preferat al combinaţiilor psd-iste, Cătălin Grasa manageriază instituţia. Anterior, infractorul Dănuț Căpățînă a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare în alte trei dosare și a fost condamnat în două de către instanța de fond la patru ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul „Oxigenul medical din spital”, dar decizia nu este definitivă, urmând a se judeca apelul. Prima instanță s-a pronunțat și în dosarul contractelor cu firma de IT, în decembrie 2016, condamnându-l la treisprezece ani cu executare însă, în mod revoltător, nici aici decizia nu este definitivă. Al treilea dosar în care a fost trimis în judecată vizează serviciile de recepție ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, atribuite societății Mara Investcom S.R.L. De precizat este că fosta sa soție, Căpăţână Lucica Simona, controla firma mai sus amintită fiind la rândul ei condamnată cu suspendare şi obligată să presteze servicii în cadrul Primăriei Constanţa.

Fostul manager a fost trimis anterior în judecată de DNA în august 2016, alături de Constantin Virgil Ivan, directorul general al unei societăți, S.C. Picus Consulting SRL și SC Performance Profile SRL (fostă SC Rusmap Consulting SRL) ambele firme avându-l ca administrator chiar pe managerul care escroca banii destinaţi bolnavilor.

Astfel, în perioada iulie 2009 — mai 2016, în calitate de manager al spitalului, infractorul Căpățână a pretins, de la mai mulți reprezentanți de firme, sume de bani în cuantum de aproape 311.000 euro, 28.000 USD și peste 4,7 milioane lei, din care a primit în total aproape 198.000 euro, 28.000 USD și peste 4,7 milioane lei. „Banii au fost primiți atât în mod direct, cât și prin intermediul SC Picus Consulting și patru firme off-shore deținute de inculpat sau de amici ai acestuia, în schimbul încheierii, derulării în bune condiții și plății la timp a facturilor aferente contractelor încheiate între Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța cu acele societăți. Aceste contracte vizau achiziția de servicii IT și ulterior de mentenanță IT, servicii medicale de medicina muncii destinate angajaților spitalului, servicii medicale constând în analize de laborator. Sumele achitate cu titlu de mită au fost virate de reprezentanții societăților care au încheiat contracte cu spitalul în conturile SC Picus Consulting și al firmelor off-shore, în baza unor contracte de prestări servicii de consultanță fictive„, susțin procurorii.

DNA menţionează că, din totalul banilor primiți cu titlu de mită, peste 4,7 milioane lei au provenit de la Virgil Ivan, fiind remiși în perioada iulie 2009 — mai 2016, în vederea derulării în bune condiții a două contracte și a plății la timp a facturilor aferente acestora, sub forma unor plăți lunare pentru anumite servicii de consultanță neefectuate.

Căpățână și-a început activitatea infracțională imediat după numirea sa în funcția de manager. Atunci, profitând de faptul că, anterior, deținuse funcția de manager la o societate cu activitate în domeniul medical, el a negociat cu directorul general al acelei societăți, Virgil Ivan, menținerea unui contract încheiat anterior între firmă și SC Picus Consulting, prin care Căpățână își încasa salariul aferent funcției de manager. În schimbul acestor sume de bani, Căpățână se angaja că vor fi achitate la timp facturile pe care spitalul le emitea către această firmă și că imaginea societății va fi protejată pe plan local, în contextul în care inculpatul știa că firma de servicii medicale dorea să-și extindă activitatea în județul Constanța„, mai spune DNA.

Ulterior, în perioada 2010 — 2011, activitatea infracțională s-a extins, protejatul psd-ist propunând colaboratorilor apropiați care dețineau societăți încheierea unor contracte de consultanță fictive cu anumite firme off-shore, în schimbul facilitării încheierii/ menținerii/ reînnoirii contractelor cu spitalul, plății la timp a facturilor și derulării fără incidente a acestora.

Toate firmele de la care inculpatul a pretins și primit mită în prezentul dosar sunt firme cu care inculpatul colaborase anterior sau pe ai căror reprezentanți îi cunoscuse, asigurându-se astfel că riscul unui eventual denunț este minim, fapt confirmat de perioada lungă în care și-a derulat activitatea infracțională. Inițial, inculpatul a încasat sumele reprezentând mita în conturile a două firme de tip off-shore indicate de un prieten al său, iar din 2011, el a încasat sumele reprezentând mita printr-o firmă off-shore la care devenise acționar. La sfârșitul anului 2013, inculpatul a mai înființat încă o firmă off-shore prin intermediul unei persoane din familie. Ulterior, din banii primiți drept mită, o parte au fost virați către SC Performance Profile, iar altă parte au fost retrași, fiind folosiți pentru achiziționarea a diverse bunuri și servicii (locuințe, excursii în străinătate)„, declară procurorii.

Contractele de consultanță încheiate de infractorul Căpățână Dănuţ cu societățile care dădeau mita mascată erau similare, iar aceleași rapoarte de consultanță întocmite în vederea justificării sumelor de bani se livrau către mai multe firme.

fiind vorba despre externalizarea serviciilor de recepţie şi secretariat din Ambulatoriul spitalului, prin simularea unor proceduri de achiziţie publică, către inculpata S.C. Mara Investcom S.R.L., controlată de fosta lui soție. Inculpatul mai este cercetat şi în alte dosare.

Contractele încheiate cu S.C. Mara Investcom S.R.L. – societate pe care o controla prin intermediul fostei sale soții – erau derulate fără organizarea unei proceduri de atribuire care să asigure o utilizare eficientă a fondurilor publice și promovarea concurenței dintre operatorii economici; de-asemenea, serviciile respective au fost achiziționate la prețuri supraevaluate față de costul efectiv al acestora, în vederea obținerii unor foloase necuvenite pentru sine în valoare de 1.464.832,63 lei astfel că Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a fost prejudiciat cu 2.089.997,87 lei bani încă nerecuperaţi pentru salvarea vieţilor pacienţilor. În context, s-a instituit măsura popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente și viitoare existente în contul deschis la o unitate bancară de către inculpata S.C. Mara Investcom S.R.L.. De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin unei societăți comerciale, în calitate de parte responsabilă civilmente, firmă la care este acționar inculpatul Căpățînă Dănuț.

 

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

358 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *