Mangalia: se organizează ședința de constituire a noului Consiliu Local

Autoritățile locale din municipiul Mangalia organizează, duminică, 1 noiembrie, de la ora 17.00, ceremonia de depunere a jurământului și învestire în funcție a primarului Radu Cristian și a membrilor noului Consiliu Local, în urma rezultatelor alegerilor locale din 27 septembrie. Mandatul primarului Radu Cristian a fost validat de către Judecătoria Mangalia, la data de 15 octombrie, iar prin Ordinul emis de Prefectul județului Constanța, duminică, 1 noiembrie, edilul în funcție va depune jurământul pentru următorul mandat. „Din anul 2012, de când concetățenii mei mi-au acordat încredere, prin votul lor, principala mea preocupare a fost aceea de a dezvolta orașul, prin proiectele europene și guvernamentale, care au contribuit la modernizarea Mangaliei și a stațiunilor din sudul litoralului. Toate investițiile la care lucrăm vor avea efecte pozitive pe termen mediu și lung, iar cu această ocazie, le mulțumesc, încă o dată, locuitorilor Mangaliei pentru susținerea proiectelor pe care le avem în implementare și îi asigur că în următorii ani vom atrage și mai mulți bani europeni și guvernamentali pentru creșterea nivelului de trai în comunitatea noastră”, a declarat primarul Radu Cristian. Cu aceeași ocazie, va avea loc ședința privind ceremonia de constituire a noului Consiliu Local, validat prin Încheierile Judecătoriei Mangalia din 21, respectiv 29 octombrie, anul curent. Conform rezultatului alegerilor din 27 septembrie, cele 19 mandate de consilieri au fost atribuite astfel: 10 pentru PNL, 5 pentru PSD-ALDE-PNȚCD, 3 pentru PER și un mandat pentru PRO România.

25 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.