Beneficiarii eligibili pentru realizarea de conținut în proiecte individuale sunt societăți europene ale căror activități contribuie la atingerea obiectivelor subprogramului MEDIA, în special cele care sunt orientate pe producție audiovizuală iar intensitatea maximă a ajutorului acordat este între Între 25.000 – 60.000 euro. Termenul limită de depunere 20 aprilie 2017, ora 12.00 p.m. (ora Bruxelles-ului).
Finanțatorul este EACEA – Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură iar bugetul total disponibil se ridică la 5 391 319 euro. Contribuția financiară maximă care poate fi acordată pentru un proiect individual constă într-o sumă fixă de:
- 60 000 Euro în cazul creațiilor de animație;
- 25 000 Euro în cazul documentarelor creative;
- 50 000 Euro în cazul creațiilor de ficțiune al căror buget de producție este estimat la cel puțin 1,5 milioane Euro;
- 30 000 Euro în cazul creațiilor de ficțiune al căror buget de producție este estimat la mai puțin de 1,5 milioane Euro.
Activități eligibile sunt:
- lungmetraje, filme de animație și documentare artistice cu durata de minimum 60 de minute, destinate în principal lansării în cinematografe;
- proiecte de ficțiune (unice sau seriale) cu durata totală de minimum 90 de minute, de animație (unice sau seriale) cu durata totală de minimum 24 de minute și documentare creative (unice sau seriale) cu durata totală de minimum 50 de minute, destinate în principal difuzării televizate;
- proiecte de ficțiune care durează sau oferă utilizatorului o experiență de minimum 90 de minute în total, filme de animație care durează sau oferă utilizatorului o experiență de minimum 24 de minute în total și documentare creative care durează sau oferă utilizatorului o experiență de minimum 50 de minute în total, destinate în principal exploatării pe platforme digitale. Condițiile privind experiența minimă oferită utilizatorului nu se aplică în cazul formatelor neliniare (de exemplu, realitatea virtuală).
Platformele digitale se adresează următoarelor tipuri de proiecte: filme de animație, documentare creative și proiecte de ficțiune concepute pentru dispozitive cu ecrane multiple, proiecte interactive, seriale web liniare și neliniare, precum și proiecte narative de realitate virtuală.
2424 cititori.