”Noi cei de la Asociaţia MicNews.ro derulăm în perioada 10 – 20 decembrie 2016 campania de ajutorare ” Fii Moş Crăciun” pentru copiii defavorizaţi din Bucureşti”, a precizat Maria Voicu, unul dintre organizatori.
Campania “Fii Mos Crăciun” are drept scop colectarea de jucării, hăinuţe, încălţăminte, dulciuri, rechizite şi orice alte obiecte care vă prisosesc sau la care vreţi să renunţaţi de dragul unor copii nevoiaşi.
În spatele acestei campanii se află şi Mihai Căldăraru, tânărul jurnalist care a trecut prin chinurile unui orfelinat. Pentru că ştie ce înseamnă să nu ai parte de bucurile sărbătorilor de iarnă şi să fii singur în cele mai frumoase zile din an, acesta a decis să facă orice pentru a-i vedea fericiţi măcar pentru o clipă pe copiii nevoiaşi .
”Orice donaţie este mai mult decât binevenită pentru ca aceşti copii care le vor purta şi le vor folosi şi după sfintele Sărbători de Crăciun. Copiii au vârste cuprinse ântre 5 si 18 ani. Donaţiile de haine şi încălţăminte trebuie să fie într-o stare bună, spre foarte bună, hainele spălate şi călcate înainte de a fi donate şi care nu sunt defecte sau pătate. Vă dăm acest sfat pentru a uşura munca noastră şi pentru a nu le prelungi aşteptarea copiilor”, mai explică preşedintele Asociaţia MicNews.ro Mihai Căldăraru.
Pentru mai multe informaţii despre cum puteţi face donaţii, puteţi să trimiteţi un e-mail pe adresa micnews.ro@gmail.com / medianewspress.ro@gmail.com sa u telefon: 0724.713.999 adresa: Strada Drumul Cretestilor nr 15, bl. A, sc.1, ap.19+23, sector 4.
4444 cititori.