Protocolul a fost încheiat având în vedere importanța alegerilor parlamentare, din perspectiva implicării revenirii la putere în România a forțelor politice clientelare, opuse dezvoltării și aflate în conflict cu independența justiției, precum și necesitatea imperioasă de a prezenta cetățenilor în mod exclusiv candidați competenți, aflați deasupra oricăror suspiciuni, care să îndeplinească toate criteriile morale și de integritate.
Prin documentul semnat, PND și PNL și-au luat obligația de a oferi României, după alegerile parlamentare din 2016, un guvern politic stabil, consecvent orientării ireversibile euro-atlantice a țării noastre.
Daniel Fenechiu a declarat că semnarea acestui protocol reprezintă o recunoaștere a potențialului politic al partidului și a arătat că agenda politică și legislativă a PND va fi continuată și după alegerile din toamna acestui an: “Sunt onorat de faptul că PND este primul dintre partidele politice din România care încheie un protocol de colaborare parlamentară și electorală cu PNL. Este meritul miilor de membri PND din toată țara, este meritul tuturor celor care au venit în numele PND având curajul de a începe un proiect politic de la zero și a face o politică românească curată, fără compromisuri și fără derapaje. Relația pe care o construim și consolidăm astăzi cu PNL este una de durată. Noi venim cu zestrea noastră electorală, dar cel mai important venim cu proiectele și capacitatea noastră de muncă. Îi îndemn pe toți cei care fac politică, dar și pe cei care se uită cu atenție la politica românească să fie cu ochii pe PND.”
Alături de multe filiale ale PND, Organizația Județeană Constanța a avut un discurs agresiv anti-PNL; noua alianță vine însă ca o formulă ce titrează o „unitate a dreptei”. Reacțiile însă urmează a defini coerența și efectul acestei mișcări politice: „O veste care, in mod cert, i-a surprins pe multi. Asa cum am anuntat recent, voi pronunta decizia mea, in calitate de secretar general al Organizatiei Judetene a PND Constanta si vicepresedinte national al PND in Relatia cu Basarabia.Am urmarit cu maxim interes decizia domnului Daniel Fenechiu. O inteleg. O seara faina!” a postat Codruț Burdujan, pe pagina sa de facebook.
3486 cititori.