M-a cutremurat declarația unui ministru cu statut de IMBECIL care a declarat că NIMIC NU ESTE ȘI NU TREBUIE SĂ FIE GRATIS ÎN ROMÂNIA.
Imbecilul de guvernant a luat în discuție necesitatea văzută de el pentru generalizarea învățământului stat de toate gradele numai CU PLATA CELOR CARE ÎL FRECVENTEAZĂ.
Dacă acest incult nu cunoaște (și cred că degeaba cunoaște) prevederile din Constituția României pe care nimeni nu le respectă, respectiv că ”Învățământul de stat de toate gradele ESTE GRATUIT”, vreau să-i reamintesc acestui personaj ingrat că această prevedere constituțională nu este respectată de nimeni începând din anul 1992.
Astfel, numai în învățământul superior de stat peste 85% din locurile alocate studenților sunt CU PLATĂ. Toate cursurile de master și de doctorat din învățământul universitar de stat sunt INTEGRAL CU PLATĂ și mai ales cu sume considerabil de mari care fac inaccesibilă tinerilor dornici de studiu și perfecționare accesarea acestor forme de învățământ post universitare.
În România învățământul chiar a devenit în mod real un adevărat lux, accesat numai de persoanele care dispun de resurse financiar aberant și total nelegal puse de statul român, acțiune care condamnă această nație la incultură și la lipsă de educație, fapt care este iarăși încriminat de legea fundamentală a țării.
Lăsând la o parte faptul că învățământul de stat FACE O CONCURENȚĂ NELOIALĂ ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIVAT, el fiind la stadiul unui vițel care suge de la două vaci, respectiv primește finanțare de la bugetul de stat, dar și din taxele percepute ilegal de la cursanți, mă întreb ce rol mai are Constituția României care este încălcată cu sprijinul celor patru președinți Iliescu, Constantinescu, Băsescu și acum Iohanis care sunt prin atribuțiile lor GARANTUL CONSTITUȚIEI. Iată de unde pornește buba cu aceste idioțenii spuse de cei pe care noi cetățenii de rând îi plătim, adică chiar din vârful piramidei conducerii statului român.
Dar trebuie să-i răspund acestui IMBECIL DE MINISTRU la problema ridicată de el cu gratuitatea. Eu sunt cetățean al acestei țări și sunt plătitor de taxe și impozite, poate excesiv de mari comparativ cu venitul meu și cu taxele din alte țări. Din taxele plătite de fiecare cetățean al acestei țări ar trebui să se finanțeze gratuitatea învățământului de stat de toate nivelele. Deci această activitate nu este gratuită domnule ministru, ea este susținută financiar de către noi, toți contribuabilii la bugetul de stat din această țară, cam asta trebuie să învățați și dumneavoastră.
Și apoi vă întreb pe dumneavoastră CA IMBECIL CU CORONIȚĂ ce sunteți, cu ce mă aleg eu care plătesc taxe pentru sănătate mai mari ca în Germania, SUA etc. când medici nu mai avem, când spitalele sunt ca muzeele, când medicamentele nu mi se asigură, adică când mi se recomandă ca să mă duc în Ungaria pentru o banală apendicită dacă vreau să trăiesc?
Eu cred că pentru aceste afirmații, dacă aveți demnitate nu numai că trebuie să fiți DEMIS IMEDIAT, dar trebuie să ieșiți public și să vă cereți scuze poporului român aducând ca argument principal faptul CĂ SUNT CHIAR UN MARE IMBECIL CARE NU CUNOAȘTE LEGISLAȚIA DIN ROMÂNIA, DAR STĂPÂNIȚI BINE NUMAI ARTA DE A FURA ȘI SĂ NU FACEȚI NIMIC, pentru că dumneavoastră furați nu numai salariul de la stat, dar furați și SPERANȚA ROMÂNILOR LA EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ.
RUȘINE SĂ VĂ FIE, asigurându-vă de totala mea GREAȚĂ ȘI DISPREȚ!
4768 cititori.