CÂTEVA CURIOZITĂȚI SAU ȘTIAȚI CĂ:

A. Știați că: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, piloţii britanici aveau întotdeauna asupra lor un pachet de cărţi de joc? Cărţile puteau fi muiate în apă şi apoi depliate. În acest fel, ele deveneau hărţi geografice, care îi puteau ajuta să evadeze dacă erau capturaţi de trupele germane.
B. Știați că: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, hrana piloţilor britanici cuprindea şi o anumită cantitate de dulceaţăde afine? Piloţii susţineau că vederea pe timp de noapte era mult îmbunătăţită dacă mîncau astfel de dulceaţă înainte de zbor. Faptul a fost demonstrat însă şi ştiinţific: într-adevăr, afinele conţin o substanţă cu influenţe benefice asupra ochilor.

sursa:
sursa:

C. Știați că: înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în anuarul telefonic al New York-ului figurau 22 de persoane cu numele Hitler? După război, în acelaşi anuar, nu mai apărea nici una!
D. Știați că: prima bombă lansată de avioanele Aliaţilor asupra Berlinului, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a prăbuşit asupra grădinii zoologice a oraşului și a ucis singurul elefant din incintă?
E. Știați că: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata americană a găsit un excelent cod pentru transmiterea mesajelor: în acest scop, era folosită limba tribului amerindian Navajo?
F. Știați că: la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, oraşul Ottawa, capitala Canadei, a primit din partea prinţesei Juliana a Olandei 100.000 de bulbi de lalele? Prinţesa voia să le mulţumească astfel canadienilor pentru protecţia acordată familiei regale olandeze în timpul războiului și să aducă totodată un omagiu soldaţilor canadieni care contribuisera la eliberarea ţării sale.
G. Știați că: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza penuriei de metal, câştigătorii premiilor Oscar au primit statuete din lemn?!
H. Știați că: primele timbre din lume au fost tipărite în 1840, în Marea Britanie? Acestea sunt singurele timbre pe care nu este menţionată ţara de origine.
I. Știați că: în Egiptul antic, dacă un pacient murea în timpul operaţiei, chirurgilor li se tăiau mâinile?! După o asemenea pedeapsă radicală, pentru următorul pacient operaţia risca însă să fie şi mai anevoioasă!
J. Știați că: în urma cercetărilor efectuate de un grup de egiptologi britanici, s-a descoperit că cele 30 de mumii achiziţionate din Egipt de prinţul Walles în anul 1869 şi donate unor muzee britanice sunt false? Ziarul ,,Sunday Telegraph”, care relatează acest fapt, precizează că, deschizându-se un sarcofag ce purta numele unui bărbat, s-a descoperit că acesta conţinea osemintele unei femei.
K. Știați că: în anii 1980, în timpul războiului contra Uniunii Sovietice, trupele afgane au folosit „cămile kamikaze“? Ei încărcau dinamită pe spatele cămilelor, iar apoi le trimiteau înspre armatele inamice. Atunci când animalele ajungeau aproape de ţintă, soldaţii afgani declanşau explozia de la distanță.
L. Știați că: în Cetatea Histria, mama regelui sciţilor, Sycles, s-a născut în această cetatea acum 2.300 de ani, loc în care s-au bătut monezi pe care era reprezentat un vultur având un delfin în gheare?
M. Știați că: babilonienii foloseau coloranţii naturali la vopsirea ţesăturilor şi a fibrelor textile din care confecţionau museline, voaluri, broderii şi covoare ornamentale în toate culorile? De asemenea, foarte multe reţete folosite acum 5.000 de ani, precum şi procedeele chimice ale babilonienilor mai sunt valabile şi azi. Într-o singură sală a palatului lui Assurbanipal din Ninive au fost descoperite peste 10.000 de astfel de reţete, încrustae pe cărămizi de argilă.
N. Știați că: hârtia, una dintre cele mai mari invenţii ale Chinei Antice, a fost produsă pentru prima oară cu circa un secol mai devreme decât se credea până acum? – este o concluzie a specialiştilor din această ţară! În urma unor săpături arheologice din nord-vestul Chinei, la Gansu, s-au descoperit resturi de hârtie datând din anul 71 î.Hr. Până nu demult se credea că vechii chinezi au începutsă producă hârtie pentru prima oară în anul 105 d.Hr. Descoperirea este extrem de valoroasă nu numai pentru istoria fabricării hârtiei, ci pentru istoria şi evoluţia ştiinţelor, în general.
O. Știați că: la romani orele nu erau considerate identice cu cele din zilele noastre, deşi sistemul de măsurare al timpului se asemăna cu cel de azi? Astfel, ei împărţeau ziua în 24 de ore, dar considerau că perioada de la răsăritul soarelui la apusul acestuia are 12 ore indiferent de anotimp, iar noaptea are tot 12 ore. Aşa se făcea că vara, orele erau mai mari ziua şi mai mici noaptea. Astfel, iarna, prima oră de dimineaţă începea la 7 şi jumătate și dura doar 45 de minute. Vara, prima oră începea la 4 şi jumătate şi dura cam o oră şi un sfert.
P. Știați că: pentru secarea lacului Fucino romanii au construit un tunel uriaş necesar irigării unui întins teren agricol? Lung de 5.400 metri, la acest tunel au lucrat 30.000 de oameni, timp de 11 ani, jumătate dintre ei pierzându-şi viaţa din cauza condiţiilor inumane de lucru. Toţi au fost zidiţi în pereţii tunelului.
R. Știați că: Alexandru cel Mare în timpul atacului trupelor persane ale lui Darius al III-lea asupra lui , Peritas câinele marelui Alexandru a sărit și a mușcat de buză un elefant care tocmai voia să-i atace stăpânul? Alexandru a supraviețuit, ducându-și mai departe visul de a cuceri lumea, mulțumită credinciosului său slujitor.
S. Știați că: vechea denumire a Sibiului a fost Cibinium, loc unde se găsea în secolul al XIV-lea, o mare bibliotecă, lucru pomenit în documentele vremii? În ceea ce priveşte marele Muzeu Brukenthal, fondatorul acestuia a strâns numeroasele sale colecţii de tablouri, cărţi şi antichităţi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe vremea când era guvernator al Transilvaniei.
Ș. Știați că: în religia Egiptului antic, exista credința conform căreia corpul uman era compus din 36 de părți? Fiecare dintre aceste părți ar fi fost protejată de către un anume zeu sau de către o zeiță nume.
T. Știați că: Papa Grigore al XIII-lea a introdus stilul nou de împărțire a timpului în lume în anul 1582, de unde şi denumirea decalendar gregorian?
Ț. Știați că: în secolele al XVII-lea şi XVIII-lea, când uliţele Capitalei noastre nu aveau încă nici un fel de sistem de iluminare publică, călăuzirea caleştilor şi a pietonilor în timpul nopţii o făceau aşa numiţii ,,mahalagii tigani robi” care erau folosiţi anume în acest scop de către boieri şi negustori bogaţi? Mahalagii purtau în spinare nişte grătare, în vârfurile cărora înfigeau cârpe înmuiate în păcură, numite ,,masalale”. În timpul zilei, mahalagii adunau zdrenţele azvârlite prin oraş şi le îmbibau în păcură, iar seara se prezentau la casele boierilor pentru a-i însoţi la petreceri. Numeroase incendii pustiitoare din trecutul Bucureştiului s-au datorat acestei masalale.
U. Știați că: una din cele mai lungi rochii de gală a fost confecţionată cu ocazia încoronării Ecaterinei a II-a ca regină a Rusiei, trena ei fiind lungă de 70 de metri, lată de 7 metri şi purtată de către 50 de paji? La ea au lucrat 112 croitori, 10 bijutieri iar pregătirile au durat 45 de zile.
V. Știați că: 50.000 de manuscrise în limba Sanscrită, scrise cu 2.000 de ani înainte de era noastră s-au păstrat până în zilele noastre, deşi sunt scrise pe frunze de palmieri? Aproape întreaga învăţătură indiană se păstrează pe aceste manuscrise.
X. Știați că: dintre ruinele Pompeiului a fost dezgropat un stup original, în formă de vas cu două mânere şi cu mai multe compartimente? Este cunoscut faptul că scriitorul antic Pliniu cel Batrân avea credinţa că mierea cade din cer pe plante de unde o culeg albinele. El spunea că mierea este o adevarată mană cerească, care cădea în timpul căldurilor şi mai ales când apărea curcubeul, fiind ,,sudoarea cerului, un fel de salivă a astrelor sau un suc al aerului care se curăţă astfel”!
Y. Știați că: data Paştelui crestin a fost stabilită la conciliul de la Niceea în anul 325?
Z. Știați că: primele maşini automate au fost construite în secolul II î.Hr. de către mecanicul Heron din Alexandria? Cercetând efectele mişcării aerului, el a inventat un dispozitiv cu ajutorul căruia se deschideau singure uşile templelor. În esenţă, aparatul construit de el se baza pe fenomenul dilatării aerului la căldură. Tot el a mai construit un alt aparat automat pentru distribuirea apei, care curgea numai dacă în el se introducea o monedă.
A”. Știați că: tunelul cel mai vechi din lume a fost construit de babilonieni pe sub fluviul Eufrat? El lega cele două palate ale reginei Semiramida, avea o lungime de 1 km şi o lăţime de 4 metri. Pereţii lui depăşeau o grosime de 3 metri.
B”. Știați că: pentru alimentarea cu apă a polulaţiei Romei Antice, s-au construit apeducte a căror lungime atingea 428 km?
C”. Știați că: În vechea cetate Histria s-a descoperit o apeductă construită de romani în lungime de 25 km. Aceasta, împreună cu altele două, duceau în oraş un volum de apă egal cu 2.500.000 litri pe zi.

32965 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.