CÂND GUVERNANȚII SPUN CĂ NU MAI AVEM BANI, EI NE MINT, PENTRU CĂ ÎN REALITATE EI NU AU MINTE

Guvernanții încearcă tot mai mult să ne obișnuiască cu sloganul: ”LA BUGETUL DE STAT NU MAI AVEM BANI PENTRU MĂRIRI DE SALARII ȘI PENSII”. Acest slogan îl repetă mereu, doar, doar ne vom conforma să nu mai ridicăm pretenții pentru obținerea unor venituri decente. În viziunea guvernanților, românul trebuie să fie sărac lipit, pentru că numai așa poate fi controlat sau manipulat după bunul plac al cârmuitorilor.

Toți cetățenii acestei țări trebuie să știe că banii nu vin din cer și nu îi primești de la nimeni gratuit!

Sorry, there are no polls available at the moment.

Banii se fac cu multă, multă inteligență și mai ales cu multă trudă. Când lipsește inteligența te legi de acest slogan, adică refuzi să-ți faci datoria de cârmuitor, fie că această îndeletnicire nu o stăpânești, fie că ai alte interese meschine sau dușmănoase la adresa țării sau a poporului tău.

Ca să demonstrez ca reale cele afirmate anterior de mine, am să vă relatez succint despre o intervenție pe care am avut-o în data de 16 mai 2016 în Aula Magna din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), cu ocazia prezentării unui proiect de program care vizează ”SALVAREA SATULUI ROMÂNESC”. În cadrul acestei prezentări s-a specificat că trebuie să trecem la o valorificare cât mai eficientă a terenurilor existente numai în zona de intravilan a satelor, respectiv a acelor terenuri care sunt libere de construcții și care sunt prezente în cadrul fiecărei gospodării țărănești. Astfel, dacă s-ar trece la amenajarea de solarii multifuncționale de mică capacitate (maxim 500 mp fiecare) care ar putea acoperi o suprafață de circa 2.000 mp din grădina unei gospodării țărănești și dacă în aceste solarii se va cultiva numai în sistem natural tot soiul de legume necesare în alimentația noastră curentă, iată cam ce s-ar putea obține numai la nivelul unei singure gospodării:
1. o producție anuală de minim 50.000 kg de legume crescute numai în sistem natural (exemplificarea s-a făcut pentru tomate), producție care ar asigura într-un mod îndestulător tot necesarul de legume al unei familii extinse din cadrul unei gospodării țărănești care astăzi suferă acut de foamete, dar care ar mai putea disponibiliza pentru piață, peste 40.000 kg de legume ce ar putea asigura necesarul de hrană pentru minim 500 de locuitori.
2. venitul minim anual realizat de o gospodărie țărănească din cultivarea în sistem natural al legumelor în aceste micro-ferme este de peste 62.500 Lei/an, sau de circa 13.900 Euro/an, numai din această activitate care se va desfășura numai în propria gospodărie.
3. venitul minim lunar realizat într-un an într-o gospodărie țărănească numai din cultivarea legumelor în sistem natural în micro-ferma legumicolă este de 5.177 Lei/lună, sau 1.150 Euro/lună, această sumă minimă de bani putând contribui la declanșarea aducerii prosperității în mediul rural și al numeroaselor familii de țărani care trăiesc în prezent într-o sărăcie acută.
Prin extrapolarea datelor din acest proiect la nivelul unui sat, a unei comune, dar mai ales la nivelul întregii țării, iată cam pe ce se pot baza guvernanții la întocmirea viitoarelor bugete naționale:
a. producția minimă de legume crescute numai în sistem natural în aceste micro ferme din mediul rural în România este de peste 21.000.000 tone/an, aceasta având o valoare minimă de comercializare de peste 57 miliarde lei/an sau de peste 12,7 miliarde Euro/an, producție care poate asigura integral necesarul de legume sub diferite forme (proaspete, conservate sau industrializate) atât pentru toată populația țării, cât și un disponibil pentru export care poate satisface necesarul de consum a peste 200 milioane de oameni situați în afara țării.
b. venitul minim anual realizat de către toate micro fermele legumicole sătești poate fi de peste 26 miliarde lei/an, sau de peste 5,8 miliarde Euro/an, evidențiind că acestea se pot susține și autofinanța permanent de la un an la altul.
c. Venitul minim anual realizat de către toate asociațiile legumicole sătești poate fi de peste 26,25 miliarde lei/an, sau de peste 5,8 miliarde Euro/an, evidențiind că acestea se pot susține și autofinanța permanent, asigurând un program propriu și continuu de investiții în procurarea diverselor materiale pentru confecționarea solariilor multifuncționale, de producerea de semințe și răsaduri performante, de utilaje agricole, de tehnologii novatoare, de consumabile curente etc.
d. prin promovarea acestui program la nivel național se pot genera peste 1.500.000 de noi locuri de muncă, din care peste 216.000 locuri de muncă în care salariații vor fi plătitori de taxe și impozite la stat, iar din cadrul acestora, peste 48.000 de locuri de muncă cu o înaltă specializare, peste 80.000 noi locuri de muncă cu calificări superioare și medii, apoi peste 88.000 noi locuri de muncă pe diferite categorii de meserii, iar în solariile multifuncționale vor putea lucra peste 1.284.000 de lucrători din mediul rural. Toți lucrătorii vor beneficia de salarii decente și vor fi contribuabili permanenți la stat, eliminând o bună parte din povara ajutoarelor sociale și a ajutoarelor de șomaj pe care statul le asigură în prezent pentru majoritatea populației din mediul rural.
e. numai din valoarea T.V.A.-ului rezultat din fiscalizarea producției de legume, care este anual vărsat de către toate asociațiile legumicole sătești din România la bugetul de stat, se poate depăși suma de 4,7 miliarde lei/an, sau 1,05 miliarde Euro/an, din care statul poate returna către mediul rural pentru diferite investiții în infrastructură sau pentru obiective sociale, culturale, administrative și economice peste 1,88 miliarde lei/an sau peste 471 milioane Euro/an.
f. prin eliminarea unei bune părți a ajutoarelor acordate de stat populației din mediul rural care se va încadra cu carte de muncă în noile activități, se pot face economii la bugetul de stat de peste 4,62 miliarde lei/an, sau 1,03 miliarde de Euro/an, valori la care dacă se adaugă și aportul din T.V.A.-ul care este vărsat anual la sat, rezultă că numai din aceste două componente România poate beneficia de un aport financiar suplimentar la buget de peste 9,33 miliarde lei/an, sau 2,07 miliarde Euro/an, bani pe care îi poate utiliza prioritar atât în creșterea salariilor și a pensiilor, cât și în diferite investiții de interes național etc.
În realitate, prin promovarea acestui proiect de realizare a micro fermelor legumicole în gospodăriile țărănești care să funcționeze numai coordonate și sprijinite de asociațiile legumicole sătești se pot dezvolta multiple alte activități colaterale care pot dubla veniturile încasate de stat la bugetul național până la valori de circa 4 sau 5 miliarde de Euro/an.
Întrebarea firească pe care ar trebui să ne-o punem cu toți este legată de faptul dacă putem să identificăm cine și cum ar fi dispus să dea în mod gratuit României această sumă de bani în fiecare an? Răspunsul este simplu: NIMENI, nici măcar cu împrumut și nici cu niște dobânzi înrobitoare.
La această constatare te întrebi de ce guvernul nu dorește să sprijine și să promoveze un asemenea proiect care are ca principal rol producerea ritmică și în condiții de siguranță deplină a legumelor în sistem natural pentru asigurarea unei alimentații sănătoase a populației atât în mediul urban, cât și în mediul rural, proiect care duce la dezvoltarea elementelor de prosperitate și bunăstare a satelor românești, eliminarea procesului de depopulare al satelor și asigurarea condițiilor optime de revenire în țară a unei bune părți din populația românească care a migrat ultimul timp în alte state?
Cred că la această întrebare fiecare din noi vom găsi cât mai multe răspunsuri, dar un lucru care se prefigurează este cert: AVEM GUVERNAȚI FĂRĂ VIZIUNE CARE NU ȘTIU SĂ GENEREZE ȘI SĂ PROMOVEZE POLITICI ADUCĂTOARE DE PROSPERITATE ÎN ROMÂNIA. Mai concis putem spune că avem politicieni și guvernanți ANALFABEȚI ÎN DOMENIUL MANAGEMENTULUI POLITIC, ADICĂ OAMENI FĂRĂ DE MINTE ȘI DE EDUCAȚIE!

Păcatul nostru este că încă îi mai suportăm!

1997 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.