STRIGĂTUL DURERII DE ÎNGENUNCHERE A NEAMULUI MEU

1798288_435473609889567_2099965080_n
prof. dr. Mircea Vintilescu

Constat cu mult regret că actualii noștri guvernanți au un comportament specific haitelor de lupi față de propriul lor popor. Sunt prădători autentici ai tuturor avuțiilor naționale, dar mai rău, chiar și asupra vieții și sănătății noastre, prădători pe care nimeni și nimic nu i-a putut opri când au vrut să-și atingă țelul: înavuțirea rapidă prin jaf și hoție asociat cu minciuna și dorința de dominație asupra întregului popor.
Aceste lichele de politicieni alături de marionetele lor care se află la guvernarea țării, nu au urmărit numai acapararea sub orice formă a banilor nemunciți, deoarece aceștia sunt deja în mâinile lor, ci urmăresc cu asiduitate obținerea puterii totale în stat și în comunitățile umane, fiindcă numai așa aceste lepădături ale neamului pot să obțină controlul absolut asupra noastră, în țara acesta.
Noi, cetățenii de rând, nu suntem în viziunea acestor criminali ai neamului, decât niște sclavi, iobagi fără lanțuri vizibile dar iremediabil legați de lumea nedreaptă creată de ei, de sistemul lor ideologic, economic, administrativ și cultural care ne-a fost impus prin false lozinci democratice.12227754_756518001126474_1787200918600526949_n
Refuzând orice posibilitate de organizare și promovare a așa numitei ”dezvoltări durabile” a țării, acești conducători poartă un război mut pe tot pământul nostru străbun, unde spiritul omului liber de tip occidental este iremediabil îngropat în catacombe închise, gestionate printr-un sistem de muncă, de consum și învățământ planificat și telecomandat în chip inteligent în defavoarea fiecărui cetățean român onest.
Aceasta este versiunea cea mai sofisticată a sclaviei moderne promovată de acești netrebnici ai neamului, în care tot poporul continuă să fie inclus în serviciul noii păturii dominante, fără ca noi să fim pe deplin conștient de acest fapt. Treptat, acești conducători vor să construiască o Românie fără națiunea română și fără niște frontiere clare, o țară pe care să o poată pune la vânzare celui care vrea să dea mai mult, indiferent cine este acest viitor cumpărător.615496_7538
Cu toate că mulți dintre noi fie nu văd, fie refuză să creadă purul adevăr, constatăm că supraviețuim într-un totalitarism general, pe care noi nu l-am ales. Armele acestui sistem și guvern dictatorial, sunt hoția, traficul de influență, minciuna și manipularea datelor, cât și a evenimentelor, în vederea controlării cât mai bine posibil a întregii populații care trăiește într-o perpetuă stare de sărăcie, de umilință, de frică, de nefericire și mai ales de neliniște interioară.
Faptul că trăim asemenea vremuri în care instituțiile statului român de astăzi nu numai că desconsideră cetățeanul, dar îl și supune unor condiții inumane de viață sau de supraviețuire, nu trebuie să ne descurajeze pe nici unul dintre noi în a ducerea la bun sfârșit nobila noastră misiune de a-i demasca și mai ales de a-i trage la răspundere. Spun aceste lucruri deoarece, în calitatea noastră de cetățeni încă liberi, plătitori de taxe și impozite, avem propria noastră răspundere nu numi față de noi, de familiile noastre, de comunitatea în care trăim, dar mai ales față de urmașii noștri.12194882_948958395176505_8912633475564310929_o
Țara aceasta, România este încă a noastră a cetățenilor români, deși ea a intrat pe mâinile unor lichele sau analfabeți de politicieni, care doar temporar și mai ales și cu indiferența noastră, ne-au luat-o din mâini, iar drumul pe care l-au trasat aceste scursuri ale neamului românesc ne face să suferim și ne afectează fericirea noastră.
Constat că minciuna, hoția și tăcerea este cel mai bun aliat al lor, dar noi nu trebuie să tăcem, trebuie să ne unim gândurile și mai ales forțele și să acționăm pentru a îi înlătura dacă mai dorim binele nostru, al copiilor și nepoților noștri, cât mai ales al acestei țări.
Nu trebuie să ne fie teamă și vă invit pe toți să nu vă fie nici vouă frică, fiindcă teama noastră este victoria lor, deoarece numai prin aceste mijloace ne stimulează în numele propriilor lor idealuri să fim tot mai supuși, tot mai indiferenți și mai ales tot mai înstrăinați de apropiații noștri.
Cred că așa nu se mai poate, iar noi trebuie să conștientizăm că a venit vremea să rupem și să lepădăm lanțurile robiei. Dacă nu vom face acest lucru cât mai curând, atunci va trebui să lăsăm moștenire urmașilor noștri statul umilitor și nedrept de sclav în propria lor țară, iar vina ne va aparține integral numai nouă.

2812 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.