Prezentare a volumului My Way – autor Sergiu Tărtăreanu, apărut la editura Tip Naste

Calea lui Tărtăreanu 

Cine se aștepta ca sub cușma tricotată și îndesată neglijent pe scăfârlie, ursul Sergiu, veșnicit șef în pragul celui mai mare hotel din Târgu Jiu, să coacă așa o grozăvie ? Aflat parcă sub acțiunea unor resorturi tainice, numai de el știute, Sergiu Tărtăreanu e pus pe fapte mari. Îl credeam în stare de orice, numai la cărți scrise născute din mintea lui nu mă așteptam. Adevărul este că, de multe ori, în holul hotelului Gorj, trecând mai în glumă mai în serios peste neajunsurile zilnice, ursu’ povestea la un pahar despre aventurile și personajele epocii predecembriste, multe dintre acestea celebre, pe care, într-un mod sau altul, a ajuns să le cunoască. La vremea aceea, fără să bănuiesc că în mintea lui încolțise această nouă aventură – scrierea unei cărți- îl îndemnam frenetic să aștearnă totul pe hârtie. A făcut-o cu întârziere, după mulți ani, de parcă s-ar fi trezit dintr-o lungă hibernare. Dar ce carte a ieșit ! Asezat la masa de lucru, amintirile sale s-au revarsat într-o serie de nuvele, care mai de care mai interesante si mai pline de haz. Așa a găsit de cuviință Tărtăreanu să râdă de soartă, hidra aceea ticăloasă cu nenumărate capete, pe care a fost nevoit să o înfrunte de atâtea ori în viață. Parafrazând cunoscuta melodie a celebrului Frank Sinatra, autorul volumului My Way ne transmite câte ceva despre războiul său cu “trecutul”, Sergiu Tărtăreanu trecând, din spusele sale, prin gloanțe și cuțit. A râs de moarte de mai multe ori fără să clipească și a scuipat-o drept în ochi. A supraviețuit printre bube, mucegaiuri si noroiul vieții cu naturalețe și simplitate, dar mai ales cu umor.

Aflasem frânturi din viața tumultoasă a prietenului meu Sergiu Tărtăreanu, parte din povestirile sale, parte din relatările altora, dar nu mă așteptam să le regăsesc strânse laolaltă într-o carte. În orice țară care își recunoaște și prețuiește valorile, volumul My Way ar fi fost un bestseller pe care, mașina de vise de la Hollywood, mai mult ca sigur, l-ar fi transpus pe marile ecrane. Pentru Românica noastră, scrierea lui Tărtăreanu are mai mult valoarea unei cronici. Calendarul neromanțat al timpului pierdut sub zeci de ani de comunism, de care toată lumea visa să scape într-un fel sau altul, urmat de istoria unui sfert de veac plin de capitalism sălbatic în care ne bălăcim încă. Sergiu Tărtăreanu face parte dintre cei care nu au mai avut răbdare cu Epoca de Aur. A poftit la binefacerile Occidentului într-o perioadă în care norocoșii își cumpărau libertatea de la echipa de bișnițari ai generalului de Securitate Nuță cu 5500 dolari și 150.000 lei înfasurati cu grijă în două ziare – atât costa un pașaport la negru înainte de 1989- în strada Nicolaie Iorga din capitală. Cei mai puțin dotați cu valută forte au ales să-și riște viața, trecând Dunărea înot, cu banii cusuți în haine și în curea. Din această ultimă categorie, a românașului-supraviețuitor, făcea parte autorul. Aventurile sale, strânse în cartea de față, proiectează pe un perete virtual povestea multor concetățeni fugiți din țară. Este o epopee veselă și tristă în același timp, repetată și astăzi la un alt nivel, în ciuda accederii României la organismele euroatlantice.

Tărtăreanu a străbătut lumea luând cu el amintirile copilăriei. Bunica Agatia, cea iute la mânie și bătrânul său, Vasile, gospodăria, păsările din curte, casa bătrânească și morile confiscate de regimul comunist. Când vine vorba despre viața în Epoca Ceaușescu, volumul My Way nu conține nuanțe. Realitatea acelor vremi de tristă amintire este prezentată crud, de-a dreptul, fără ocolișuri. Întalnirea autorului cu marele actor Colea Răutu ne aduce aminte de o țară în care guma de mestecat, kentul și sticla de whisky se dădeau numai pe valută. Iată cum, pentru câțiva dolari în buzunar, adolescentul Sergiu este reținut și încasează o mamă de bataie de la securistii campați la hotelul Lido din capitală. Iar când reușește să scape din mâinile acestora, nimerește din lac în puț. Celebrul actor Răutu, căruia îi ceruse ajutor în scara blocului unde se refugiase, dovedindu-se un cadru de nădejde al partidului, dându-l pe mâna “organului” pe micul valutist cu arcada spartă.

Tărtăreanu vorbește despre lumea nebună în care trăim cu umor, folosind deseori cuvinte grele, chiar vulgare. Numai așa, autorul volumului My Way își poate extrage personajele din statistica searbădă a autorităților austriece care, la mijlocul anilor ’90, numărau cu dispreț mâncătorii de lebede de pe malurile Dunării albastre. Fiecare emigrant întâlnit este tratat separat, fiecare cu profilul, talentele și amintirile sale. Citind cu atenție printre rânduri, îți dai seama că autorul se pricepe bine la oameni, fiind atras de caracterele puternice. La urma urmei, toți suntem la fel. Diferența dintre noi o face doar calea aleasă. Din acest punct de vedere, fără a avea la CV vreo școală specializată în criminalistică, Tărtăreanu este un adevărat “profiler”, poate cel mai impresionant personaj desenat în cuvinte simple de autor fiind Pantera. O femeie drăcoasă care a ales să treacă granița înot, gravidă în ultima lună, și să nască pe malul celălalt al Dunării. S-a moșit singură, tăind ombilicul copilului cu dinții.

Parcurgând cu nesaț capitol după capitol, mintea îmi umblă razna, cotrobăind în unghere pe le credeam de mult ascunse. Spusele autorului mi-au dezlegat memoria cinematografică, aducându-mi pe retină, momentul în care am călcat pentru prima dată  în democrație. Roma, Piața Cinquecento, șase seara, luna ianuarie. De abia ieșit din stația de metrou Termini, în zgomotul metropolei italiene, aud câteva înjurături românești. Zic unii cu foc “de mamă”. Identific cu greutate sursa înjurăturilor, dar fețele negricioase înfășurate în haine de piele ale țiganilor ieșiți la prăduială se pierd în iureșul cârciumilor și al magazinelor. Îi urmează grăbiți niște moldoveni neaoși, îmbrăcați în treninguri și purtând lanțuri groase de aur la gât. Acestea-mi sunt primele fotograme din experiența occidentală. N-am apucat să-i cunosc personal pe negricioși, pentru că nu am staționat suficient de mult în orașul celor șapte coline. Le-am regăsit portretele în volumul My Way – Pantera, Mause, Bărbie Ascuțită și Unsurosu, Evangheliștii, Sandu-milițianu fiindu-mi cunoscuți parcă de o viață. Sergiu este dotat cu un talent extraordinar de a schița fiecare persoană, fiecare gest și are capacitatea observației în amănunt.

Capitolele se succed cu repeziciune, unul după celălalt, sub forma unor nuvele scurte și vioaie. Viața infractorului român de talie mică din  Belgia, Spania, Iugoslavia, Germania, Austria, Olanda, se succede, lagăr după lagăr, între episoade de hoție, cărăușie și amintirile de acasă. Supraviețuirea în lumea liberă nu este tocmai ușoară. Înseamnă lingușeală, umilință, deseori pumni în cap și în ficați. Sergiu scrie despre porci la fel cum scrie despre semenii săi. În lipsa umărului unui prieten, pe care să plângă la necaz, fugarii beți mangă își varsă amarul direct pe șoriciul patrupedului olandez. Umorul lui Tărtăreanu nu are limite și își atinge apogeul cu momentul în care autorul se prăbușește cu tot cu tavanul din dotare peste credincioșii musulmani înghesuiți într-un lagăr olandez. Este un umor negru, greu de digerat, mai ales de cei care se cred sensibili și civilizați, neatinși încă de valul de euroscepticism. Cartea lui Sergiu Tărtăreanu nu este o sclipire de geniu, dar se parcurge pe nerăsuflate pentru că, vrem să recunoaștem sau nu, la un moment al vieții noastre, fiecare ne-am dori să fim în locul său.

Închei scurtul meu comentariu la acest demers scriitoricesc de excepție, cu un  pasaj din vorbele de duh ale autorului, care,  chiar dacă nu este un scriitor de marcă, are tot timpul din lume să devină, pentru că Sergiu Tărtăreanu mai are încă multe de povestit : “Ca şi pietrele, oamenii au şi ei caratele lor, mai multe, mai puţine, carate pe care soarta sau Dumnezeu le şlefuieşte de-a lungul vieții.”

Eduard Ovidiu Ohanesian

Fragment din volumul My Way, autor Sergiu Tărtăreanu, apărut la editura Tip Naste – 2015.

                                                   Capitolul 20

Pantera

 I se spunea Pantera. Era nevasta unui hoț renumit din Severin.

Muşchii brațelor şi umerii erau bine dezvoltate. Avea picioare lungi şi ferme încât putea să ştranguleze pe cineva strângându-l între ele. Şi asta n-ar fi fost nimic fără privirea ei drăcească, de animal de pradă.

Când eram în țară hoțul se fălea cu nevasta lui, spunând că dacă vin milțienii să-l aresteze o pune pe Pantera să-i ademenească şi să le aplice o ştrangulare între  coapse. Strânsura ei e fatală, obişnuia el să spună şi zâmbea ştrengăreşte ca un hoț cu ştaif ce era.

Pantera a aflat că e gravidă după ce el plecase. Nu i-a transmis niciun mesaj şi nu i-a spus la telefon nimic. Şi-a facut un plan numai al ei.

Avea o gradină într-o vale umbroasă. Acolo îşi făcea Pantera exercițiile fizice zilnice. Urca în copaci, agățându-se ca o maimuță.

Pusese şi o ramură între doi copaci, o ramură lustruită de ea, la care făcea ridicări în brațe.

De înotat înota zilnic, pâna toamna târziu în apele Dunării. Lumea credea că şi-a găsit vreun ibovnic şi se întâlnește cu el în locuri numai de ea ştiute. Ei nu-i păsa deşi auzise ce se spune despre ea. Totul era să nu i se descopere planul.

Așa au trecut lunile, începuse să i se vadă sarcina însă nimeni nu bănuia că ea se antrena zilnic. Era puternică, din ce în ce mai puternică.

Bărbatul ei îi trimitea pe câte un om de încredere, pachete cu cafea, să le vândă şi să mai poată face bani. Odată, într-un pachet a găsit câteva casete video şi un video.

Casetele erau cu filme despre artele marțiale.

’’Deştept barbat mai am !, a gândit Pantera” şi de a doua zi a început să învețe, pas cu pas, figuri din filme. Ajunsese la performanța de a sparge cărămizi cu o singură lovitară de mână. Cel mai greu era cu sunetul pe care trebuia să-l scoată în momentele de concentrare. Putea fi auzită. Frunzele aveau urechi.

I-a venit ideea să se antreneze într-o cămară care nu avea geamuri.

Totul mergea conform planului.

Într-o zi s-a decis. A dat drumul câinelui din lanț, a deschis poarta găinilor să se ducă prin grădinile altora, a lăsat ușa neîncuiată şi a plecat. A stat ascunsă pe malul Dunarii până noaptea târziu. A trecut Dunărea înot, gravidă, aproape de soroc.

S-a ajutat de o cameră de maşina. După ce a trecut pe malul sârbesc, a născut.

S-a moşit singură. Nu a avut nici cu ce să taie ombilicul copilului. L-a muşcat.

Când s-a predat, autoritățile iugoslave au vrut să-i dea cetățenie dar ea a refuzat.

Bărbatul ei ne-a tocmit, pe Ion şi pe mine, să-i aducem Pantera.

Când am ajuns în Austria, a văzut că are două pantere în loc de una.

4754 cititori.