Nou volum de proză lansat de Mihaela Burlacu la Constanţa

Recent, a văzut lumina tiparului la Editura Helis, „CERUL MEU ARCTURIAN”, cea de-a  șasea carte  a scriitoarei Mihaela Burlacu – membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea. Volumul de proza scurtă este prefaţat de reputatul critic Marius Chelaru din Iași şi cuprinde nouă povestiri: „Femeia aisberg”,  „În abisul cerului”, „Ploaia”, „Lebăda”, „O rază de soare infinită”, „ Cea mai fericită femeie din lume”, „Cu aripile deschise la marginea mării”, „Cerul meu arcturian”, „Nigeria – Lagos”.burl

 Un detaliu demn de semnalat: Pentru „Ploaia” și  „Cea mai fericită femeie din lume”, Mihaela Burlacu a luat premiul de creație „Naji Naaman”  devenind membru pe viață al Casei Regale de creație „Naji Naaman” din Liban. Cartea este o invitație de a descoperi puritatea din originile sufletului nostru cu puternice accente confesive și descriptive în care, din mirajul iubirii, totul pare accesibil. Viața ne demonstrează însă că are propriile ei mecanisme de funcționare pe care noi nu le cunoaștem și  de cele mai multe ori totul e ca un zbor frânt. Autoarea ne vorbește despre împliniri trecătoare, iubiri/ idile care se destramă/ mor fără să înţelegi bine de ce… iar, uneori, când ai ocazia să „legi firul”, „printr-o întorsătură a destinului”, ajungi să simţi că acel „ceva” a fost atunci, şi gata..

Sorry, there are no polls available at the moment.

În prefața cărții “Cerul meu arcturian”, criticul Marius Chelaru  concluzionează: „O carte a unei autoare care încearcă să fie receptivă la ce se petrece în jurul, dar şi în sufletul ei, la oameni, la „amănuntele” care ne pot defini poate tot restul vieţii, dacă (nu) le înţelegem la timp”.

            De formaţie economist, Mihaela Burlacu şi-a pus semnătura, din anul 2005, pe cinci volume distincte: „Te iubesc, e prea puţin”, „Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi”, „Decalogul tăcerilor albastre”  „O vară de necuprins” și “Simfonie pentru ciulini”. De altfel, primul volum – tot proză scurtă, la fel ca şi acesta – a fost distins cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea. La acest premiu se adaugă şi alte distincţii: Premiul special al revistei culturale „Fereastra”, obţinut la Festivalul Naţional „Agata Grigorescu Bacovia” , Premiul Internaţional de Creaţie „Naji Naaman” din Liban și mențiune la concursul internațional de proză pentru românii din întreaga lume „Starpress 2012” .

Mihaela Burlacu este  membră a membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea.  şi membră a Clubului Artelor „Solteris” din Mangalia, dar şi al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Canada.

910 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *