Scurt istoric al mistificării politicii românești postdecembriste. De la România Mare la falsificarea AUR-ului a naționalismului românesc

     Scena politică românească n-a cunoscut schimbări majore în cei 30 de ani de democrație “originală” – cum o denumea, nu fără o umbră de ironie, Ion Iliescu. Foștii “tovarăși” comuniști, deveniți peste noapte “revoluționari” și-au asumat plini de zel și elan tovărășesc noile roluri pe care schimbarea de regim din România o impunea. Din activiști de partid și aplaudaci la concresele PCR, s-au transformat în politicieni și oameni de afaceri, pentru a crea falsa impresie a unei societăți democratice în care libera inițiativă privată și pluralismul politic sunt respectate. În realitate însă, în farsa democratică de după 1990, foștii tovarăși porneau la drum în noua lor activitate sprijiniți activ de structurile vechiului regim, redenumite și ele democratic: din Miliție – Poliție, din Securitate – SRI, etc. Așa se face că PSD a preluat tot fondul imobiliar al PCR-ului, iar “oamenii de afaceri” proveniți din vechea nomenclatură securistă au preluat activele fostelor întreprinderi ale economiei socialiste, devenind miliardari peste noapte. Dacă un Dan Voiculescu a “curățat” conturile comerțului exterior al României comuniste, devenind mare “om de afaceri” și patron de televiziune, alți “tovarăși” sau odraslele acestora s-au lansat în sfera politică, reînviind partide precomuniste (precum cel țărănist sau liberal), sau înființând chiar partide “naționaliste” (Uniunea Vatra Românească, Partidul Unității Națiunii Române – PUNR și Partidul România Mare), controlate sau conduse de foști lucrători sau colaboratori ai Securității. Așa s-au născut televiziunile “libere” cu talk-show-uri în care se “certau” în direct, în fiecare seară, politicieni de toate culorile, mimând difersitatea și pluralismul politic, spectacol grotesc la care publicul român, lipsit de educație și experiență politică, căsca gura cu nesaț, căci oferta era variată și fiecare categorie se simțea reprezentată pe scena politică. Apoi, de la un ciclu electoral la altul, publicul a început să se prindă, să vadă falsul și butaforia, pierzând interesul pentru așa-zisa luptă politică. Românii au remarcat că actorii de pe scena politică rămân aceiași și schimbă doar culoarea politică, iar prezența la vot a scăzut constant, scăzând în mod proporțional și aparența de reprezentativitate și de legitimitate a celor aflați etern în rotație la Putere. Problema credibilității este una esențială căci, în lipsa acesteia, în mod inevitabil autoritatea Statului și ordinea de drept se năruiesc mai devreme sau mai târziu. Deci trebuia urgent făcut ceva, găsite soluții la criza de credibilitate a clasei politice. Și astfel, din patru în patru ani au apărut structuri politice noi (ALDE, PIN, PUR, Pro România, PMP, AUR) sau cu denumiri noi (FSN transformat în PSDR și apoi PSD), în vreme ce partide vechi – unele chiar istorice , cum este PNȚ-CD, devenite desuete și au dispărut din viața politică.

Marea problemă pentru cei aflați la butoanele aparatului de Stat o constituia lipsa unui reprezentant credibil al curentului naționalist, într-o perioadă în care naționalismul este în ascensiune în întreaga Europă, pe fondul tendințelor globaliste impuse de finanța mondială de sorginte arhi-cunoscută. S-au făcut încercări eșuate cu personaje ieșite din laboratoarele diverselor partide: începând cu rusofilii Cosmin Gușă și Lavinia Șandru, continuând cu Bogdan Diaconu (fost membru PSD), s-a încercat construirea unui lider credibil cu veleități naționaliste. Locul lăsat de Vadim Tudor însă nu putea fi ocupat cu ușurință de personalitățile de duzină ale unor veleitari de moment, indiferent de expunerea mediatică oferită de presa aservită puterii. Respectivii n-au convins electoratul, segmentul naționalist rămânând liber, până la alegerile din toamna anului trecut.

Fideli crezului fostului director al SRI Virgil Măgureanu, care afirma în anii 90 că cel mai mare pericol pentru “democrație” îl constituie legionarii și urmașii lor, Securitatea (redenumită SRI) a dus mai departe strategia declarată public de Măgureanu: pentru fiecare mișcare autentic naționalistă, au fost create și susținute de Serviciile secrete altele două în paralel, pentru a nu lăsa să crească nimic autentic și necontrolat în spectrul politic. Foștii comuniști sunt și astăzi la fel de speriați de ideile legionare ca și părinții lor nomenclaturiști. Teama că ar putea fi trași la răspundere pentru toate nelegiuirile făcute îi menține vigilenți, atenți ca nu cumva o mișcare naționalistă necontrolată de Sistem să apară și să acceadă la Putere. De aceea, Partidul Unic al Securiștilor a avut grijă să crească din timp prin intermediul a noi și noi personaje pe care să le lanseze la momentul potrivit în politică, având rolul de a mai înșela o dată și încă o dată speranța românilor în ideea de salvare prin naționalism. Și astfel a apărut AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), având președinte pe George Simion, creația miliardarului Boby Păunescu (îmbogățit pe sistemul vechii nomenclaturi cu rădăcini SIE), copilul de suflet al “revoluționarului” Teodor Mărieș, colaborator al forțelor de ordine în anii ’90, actualmente președinte al Asociației 21 Decembrie.

     Noutatea demersului a constat în faptul că acești indivizi au reușit să se folosească de credibilitatea și naivitatea unor lideri de opinie autentic naționaliști, pe care i-au cooptat în partid, folosindu-i pe post de falsă locomotivă electorală, într-un moment în care criza sistemică a adus la vot cel mai mic număr de alegători din toată istoria post-decembristă. Toată această manevră a fost amplificată de aparatul propagare online (de inspirație rusească)  dar și de sprijinul “discret” al STS-ului care în colaborare cu SIE, a avut grijă ca rezultatele să fie cele “corecte”, în stilul pe care tot Virgil Măgureanu îl declara deschis, într-un interviu. Rămâne de văzut dacă naționaliștii autentici din AUR, care au făcut posibilă intrarea în Parlament pe ușa din dos a partidului, a unor foști nomenclaturiști sau beneficiari ai relațiilor cu Securitatea (cei mai relevanții fiind Boby Păunescu și Francisc Tobă), vor accepta să fie în continuare tutelați de această conducere toxică, ce are drept misiune să mimeze un naționalism de operetă, denumit de ei “patriotism”.

Textul original pe  www.rapcea.ro

188 cititori.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.