Destainuirile unui roman, asistent medical din UK : Brexitul, prefata unui genocid silentios!

Lucrez ca asistent medical de aproape trei ani in UK. Ca multi alti jurnalisti din Romania, am fost nevoit sa plec de langa familie din cauza salariilor si lipsei de perspectiva din ceea ce multi considera a fi „presa romaneasca”…Am inceput in sud-vestul Angliei, intr-un azil de batrani, pentru ca, de anul trecut, sa lucrez intr-un spital din apropierea Londrei. Inceputurile a ceea ce urma sa devina la inceputul anului pandemie, le-am cunoscut, la fel ca multi dintre voi, in fata televizorului. Initial, am tratat situatia cu suspiciune si umor, nu am acordat o atentie deosebita subiectului; chiar ma intrebam cum ar fi sa ajung lucrez cu astfel de pacienti. Timpul – obsesia tuturor filosofilor – mi-a raspuns intr-un final. Astfel, la mai mult de o luna dupa criza socio-medicala din China, Europa –  aici includ si UK – incepea sa se lupte cu inamicul no. 1 al prezentului: Coronavirus sau virusul chinezesc sau comunist, cum i se mai spune in mod just. Din experienta unei copilarii traite in ceausism stiu insa ca in fata unei realitati coplesitoare trebuie sa fii atent la modul cum ocolesti atat presiunile sistemului cat si spiritul de turma. 

Inceputul cosmarului din Albion este comun altor tari de pe continent:  stiri si multa zvonuri cumplite despre Italia, ulterior Spania, Franta, pentru ca, dupa multe balbaieli tipice unuiguvern disperat sa sustina o economie in declin, guvernul Marii Britanii sa recunoasca tardiv ca este nevoit sa se angajeze in lupta impotriva necrutatorului virus comunist. Era de asteptat, m-am gandit! De la o ora la alta, debitul stirilor alarmiste lua proportii. Stirile despre nenorociri incepeau sa curga fara nicio opreliste, exact cum se intampla la televiziunile din Romania intrucat in UK, unde se face totusi o presa la un nivel superior, se mentinea un raport intre stirile cu impact negativ si cele pozitive pentru a proteja psihicul populatiei.  Cazuse insa orice perdea, se vorbea liber, direct, despre cazuri, imbolnaviri in lumea celebritatilor, statistica mortii la zi, jurnal de jurnal. Incercam de multe ori sa evadez din subiect, sa citesc despre alte chestiuni, sa scriu, dar… parca de fiecare data ceva ma retinea si trebuia sa revin inapoi la realitate, la prezent.Lucrurile au evoluat proportional cu presiunea psihica ce incepea sa ne copleseasca pe toti si, dupa ultimul week-end , asa cum eram trecut in program, a sosit momentul sa ma prezint la lucru, pe sectia medicala (Ward-eg.). Am fost surprins sa o intalnesc pe coridoare pe sefa mea, managerul spitalului, pentru ca, de obicei, aparea ceva mai tarziu:

– Aaaaa, Gabriel, ce faci? Hai, esti gata?!? Come on, trebuie sa te schimbi! Uite acolo, in camera aia, schimba-te si …hai te astept inauntru!”

– Hello, buna dimineata, Sister G, -indrug eu – dar ce se intampla?

-Hai, de astazi lucram cu pacienti cu Covid 19! – imi spune ferm incercand sa isi stapaneasca vreo emotie….

– Poftim, zic eu, cum asa?!?

-Da, Londra este plina, nu mai face fata, este randul nostru.

-OK, dar nu avem nimic pentru o astfel de actiune, nu am facut niciun fel de pregatire,…practic ce facem ?!? – o intreb surprins.

-Aaaa…, nicio problema, totul se invata din mers! – imi replica sefa incercand sa alunge fara succes intrebarile si grijile firesti ale angajatilor.

Gabriel ROTARU: „Santajul este cu atat mai mare cu cat marea majoritate din staff-ul medical provine din strainatate – Asia, Africa, din ce in ce mai putine cadre din Europa”

– Sister, dar vorbim despre cel mai contagios virus din prezent si din lume, nu despre un banal virus declansator al unei raceli sezoniere! … Ce inseamna toate acestea?!?, incerc sa ii spun doamnei in rosu din fata mea dar imi raspunde incercand un ton ierahic, militaros, ca sa evite abil tirul intrebarilor esentiale si ingrijorarile firesti care decurg intr-un astfel de context:– Te rog, sa iti iei un apron (halat de plastic) de acolo, manusi si masca si intra alaturi de colegii tai in Ward.In tot acest timp, cativa colegi se pregateau in fata usii: isi fixau acel celebru apron de plastic peste uniforma (care desigur ar fi trebuit sa fie de unica folosinta, dar evident ca nu era), manusile regulamentare, tot de plastic, cat si multa-cautata masca chirurgicala (cea verde, tot de unica folosita).-Sister, ii spun, asa ceva nu se poate, eu nu pot accepta sa lucrez in astfel de conditii neprofesionale, este inadmisibil! -Gabriel, avem un ghid al Public Health  pe care toata lumea il respecta! 

– OK, dar unde este echipamentul nostru de protectie?!? repet intrebarea logica.

– „Echipamentul?!?” – (incearca sa mimeze surprinderea si sa banalizeze constient riscurile…)

-Da, zic, stiti in ce consta un echipament pentru astfel de situatii… combinezonul, masca de protectie,  ochelarii ….(inainte cu cateva zile ne probase pe fiecare pentru masca).

-Da, acel echipament o sa-l folositi doar cand o sa intubati! – imi raspunde taios englezoaica.

Imi dau seama ca particip la un dialog al surzilor. Interesul managerului era doar sa joace un rol ingrat in fata unui dezastru, avand in mod cert presiuni din partea superiorilor si guvernului, incercand sa mascheze cinic si constient dar fara credibilitate lipsa unor masuri elementare de siguranta pentru angajati, majoritatea non-nativi in UK…

-Atunci, am decis: nu intru! – i-am comunicat pe acelasi ton direct superiorului.

-Foarte bine, imi raspunde, sa ne notifici ca lipsesti!

Dialogul a avut loc in data de 30 martie, intr-unul din cele mai mari spitale din Comitatul Surrey. Din pacate, aceasta este cumplita realitate din Perfidul Albion, nu o farsa, nu un teatru: UK isi arunca la moarte medicii, asistentele, infrmierele si restul staff-ului in mod deliberat, fara nici cea mai mica retinere! Iar raspunsul unei parti a populatiei este la fel de haotic si agresiv: cadrele medicale sunt atacate pe strada de fel de fel de indivizi, acuzate ca raspandesc boala, le sunt vandalizate masinile, locuintele, multi angajati din Sanatate refuza sa se mai intoarca in casele lor ca sa nu-si imbolnaveasca familia in timp ce salariile le sunt inghetate! Santajul este cu atat mai mare cu cat marea majoritate din staff-ul medical provine din strainatate – Asia, Africa, din ce in ce mai putine cadre din Europa – oameni prinsi intr-o situatie cumplita intrucat au platit zeci  mii de lire pentru viza de sedere (cu drept de munca implicit)! De exemplu, in sectia in care lucram din acest mare centru medical, dintre angajatii din afara UK ne numaram eu, o spanioloaica si o poloneza, restul fiind filipinezi, africani sau indieni care nu prea au posibilitatea de a spune „nu”.

Incompetenta, rea-vointa, egoism, dorinta unui guvern de a epata sau… criza unui Brexit care a luat in calcul doar profitul, nu si un „inofensiv” virus comunist care a reusit sa bage in case toti birocratii?

Indiferent de situatie, Anglia se complace la dezastru si sunt putine vocile care ar trebui sa fie auzite. Gestul meu a fost un mai mult decat o simplu refuz, a fost un protest ferm: am venit in Anglia gonit de coruptia si aflarea in treaba ca mod de lucru in institutiile din Romania, nu pentru a sfarsi absurd printre cei pe care ar trebui sa ii salvez, nu pentru a completa statistica mortii, nu pentru a accepta tacit si imbecil sacrificarea cadrelor medicale! Rostul nostru, al asistentilor medicali este acela de a salva vieti, sa alinam suferinte, nu sa ne anulam la ordin toate cunostintele profesionale pentru a deveni sclavi si victime credule ale unor ambitii stupide din varful vreunui sistem indiferent la respectul fata de viata, indiferent unde ne-am afla!

UK, 30 martie 2020.

357 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.