Record la Mangalia: 502 lei/gigacalorie, majorare aprobată de Consiliul Local!

Imaginea Mangaliei este una jalnică, de oraș depopulat, betonat cu interese dubioase. Pentru că o informare despre creșterea prețului la gigacalorie la nivelul record de… 502 lei(!!!), respectiv 238,5 preț subvenționat către populație, ar fi injectat ochii alegătorilor, primăria condusă de Cristian Radu a trimis presei, astăzi, un comunicat în care a împachetat tremurând informațiile referitoare la costul exorbitant căldurii sub volumul unor lucrări de amenajare la intrările în municipiu.

Vă prezentăm forma originala a comunicatului care începe cu un preludiu despre spații verzi și se termină scurt și dureros, precum un viol, cu majorările la facturile cetățenilor:

Comunicat de presă

Se modernizează intrările în municipiul Mangalia

Consiliul Local Mangalia a aprobat, miercuri, în ședință ordinară, indicatorii tehnico-economici aferenți proiectelor ”Sistematizare zona Șos. Constanței, intersecție Saturn-Gară Mangalia” și ”Reabilitare trotuare în Mangalia, str. Oituz – lot 2, până la Castelul de Apă”. Astfel, sunt vizate intrările în Mangalia dinspre Constanța, pe DN39, respectiv dinspre comuna Albești, pe strada Oituz. În primul caz, se va realiza un trotuar pe partea dreaptă a DN39, la intrarea în Mangalia dinspre comuna 23 August, de la Dacia Service, până aproape de Gara Mangalia. Trotuarul va avea o lungime de peste 1,6 km și va fi încadrat de o reamenajare peisagistică a spațiilor verzi din zona respectivă. Realizarea investiției are ca obiectiv posibilitatea deplasării pietonilor în deplină siguranță și pe partea dreaptă a Șoselei Constanței. Cel de-al doilea proiect se referă la crearea aleilor pietonale și a parcărilor pe strada Oituz, de la intersecția cu str. G-ral Vârtejanu până la Castelul de apă. Pe tronsonul menționat, se vor crea aproape 100 locuri de parcare, în fața blocurilor de locuințe, se vor crea noi alei pietonale și se va reamenaja spațiul verde. Pentru fluidizarea traficului, la intersecția str. Portului (DN39) cu str. Oituz, Primăria lucrează la un proiect de înființare a unei benzi suplimentare de circulație pe strada Oituz, între str. G-ral Vârtejanu și str. Portului. Astfel, vor exista trei benzi, una către Albești și două către str. Portului (DN39). „Inițial am vrut să facem sens giratoriu, dar nu ne permite legea, întrucât există o cale ferată în apropiere. Soluția găsită împreună cu specialiștii a fost aceasta: mai creăm o bandă de circulație, astfel încât pe două benzi să se iasă de pe strada Oituz, iar pe una să se intre. Totodată, sistematizăm și intersecția Oituz-Vârtejanu, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, dar și pentru crearea locurilor de parcare”, a explicat primarul Mangaliei, Radu Cristian. El a mai spus că, după reconfigurarea arterelor rutiere menționate, se va institui sens unic pe strada Oituz, de la intersecția cu strada Portului, până la intersecția cu str. Ștefan cel Mare. În aceeași ședință a CL, s-a mai aprobat prețul de producție al gigacaloriei, care va fi de 502,03 lei (TVA inclus), începând cu luna în curs. Prețul de facturare către populație va fi de 238, 51 lei (TVA inclus), diferența fiind suportată prin subvenție de la bugetul local.

20 februarie 2019″

Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Mangalia în luna octombrie 2018, prețul de producție al unei gigacalorii era de 458,72 lei iar municipalitatea subvenționează mai mult de jumătate din costul unei gigacalorii, din banii tuturor locuitorilor, fie că sunt racordați la sistemul centralizat, fie că nu. Astfel, prețul direct plătit de cetățeni era de 216,86 lei/gigacalorie.

 

DinPort.ro( dinport.ro@gmail.com)

4842 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.