Ministrul Apărării Naţionale, la Reuniunea ministerială ONU privind operaţiile de menţinere a păcii

Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a participat joi, 8 septembrie, la Reuniunea ministerială ONU privind operaţiile de menţinere a păcii, la Londra. Evenimentul a fost găzduit de secretarul Apărării din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Michael Fallon, în comun cu ONU şi cu ţările care au co-organizat Summit-ul ONU din 2015, de la New York.

Au participat peste 30 de miniştri ai apărării din întreaga lume, inclusiv patru din membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU. Reuniunea a fost destinată evaluării stadiului implementării angajamentelor asumate de statele participante la Summit-ul Liderilor ONU pe tema operaţiilor de menţinere a păcii din 28 septembrie 2015, discutării măsurilor necesare pentru eficientizarea misiunilor şi operaţiilor ONU de menţinere a păcii, precum şi a implementării rezoluţiilor ONU pe tema „Femeile, pacea şi securitatea”.

Au fost abordate, de asemenea, modalităţile de îmbunătăţire a  proceselor de pregătire, generare a forţelor şi instruire premergătoare misiunii, a doctrinelor, nivelului de înzestrare, conducerii şi calităţii îndeplinirii misiunilor, precum şi a mecanismelor privind lecţiile învăţate şi a realizării capacităţii de reacţie rapidă.    

În cadrul intervenţiilor susţinute, ministrul Motoc a reconfirmat angajamentele asumate de România la Summit-ul Liderilor ONU din septembrie 2015. De asemenea, a fost subliniat angajamentul ferm al României de a contribui la implementarea uniformă şi permanentă a dimensiunii de gen în toate operaţiile şi misiunile ONU, în concordanţă cu legislaţia naţională şi internaţională.

Participarea la reuniune a generat oportunităţi de contacte bilaterale cu omologi din mai multe state aliate, în care au fost abordate subiecte de pe agenda reuniunii, precum şi subiecte din domeniul cooperării bilaterale şi în context aliat.

1767 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.