BLACK SEA ROTATIONAL FORCE 16, în poligonul Babadag

În perioada 21 – 27 martie, un detaşament format din 120 de militari din Forţele Terestre Române, aparţinând Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, şi din Forţele Navale Române, reprezentate de Batalionul 307 Infanterie Marină, participă la modulul de pregătire PLATINUM LYNX 16-3, din cadrul exerciţiului multinaţional BLACK SEA ROTATIONAL FORCE 16 (BSRF 16), în poligonul Babadag, Tulcea.

În cadrul acestui modul de pregătire, militarii români se vor instrui în comun cu peste 200 de militari din armatele Bulgariei, Sloveniei şi a Statelor Unite ale Americii. Aceştia vor executa antrenamente care includ trageri cu muniţie reală cu armamentul din dotare,  acordarea primului ajutor în zonele de operaţii, precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivelul subunităţii.11416388_970050676391317_834929838295283571_o

PLATINUM LYNX 16-3 are ca obiective creşterea interoperabilităţii între forţele participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale şi creşterea profesionalismului militarilor.

BSRF 16 este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa şi Africa, care se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Acesta are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

Sorry, there are no polls available at the moment.

2537 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.