Marinar român repatriat

nava Great Star

Acţiunea de repatriere a unui navigator român blocat pe o navă reţinută de autorităţi într-un port din Yemen a fost finalizată, astăzi, cu succes, anunţă Ministerul de Externe printr-un comunicat de presă:

Acţiunea de repatriere a prezentat un grad de dificultate ridicat din cauza faptului că singura rută de evacuare accesibilă traversa teritoriul Republicii Yemen, ţară în care au loc confruntări între grupări rivale şi unde România nu are o misiune diplomatică rezidentă. Acţiunea de repatriere a implicat atât obţinerea, în cel mai scurt timp, a acordului tuturor instituţiilor yemenite implicate, cât şi debarcarea şi transferul navigatorului român prin zone cu risc de securitate ridicat. După evacuarea din Yemen, navigatorul român a fost repatriat în România, via Iordania, prin intermediul Ambasadei României la Amman şi cu sprijinul agenţiei de crewing”, se arată în comunicatul MAE.

În acţiunea de repatriere au mai fost implicate Autoritatea Navală Română, Sindicatul Liber al Navigatorilor Români şi Consulatul Onorific al Republicii Yemen la Bucureşti.

Ioan Petrariu, angajat în funcţia de fitter la bordul navei Great Star, sub pavilion Panama, se afla de mai multe luni în portul Al Hudadah din Yemen. (Foto: https://www.facebook.com/petrariu.ioan)

”Recomandăm tuturor navigatorilor români şi agenţiilor de crewing, acreditate de ANR, să evite deplasarea pe nave aflate în zone de conflict sau care urmează să se deplaseze în zone de conflict sau în zone cu risc de securitate ridicat. În situaţia în care, prin natura obligaţiilor lor de serviciu, navigatorii români sunt nevoiţi să ajungă în astfel de zone, le recomandăm să contacteze în regim de maximă urgenţă cea mai apropiată misiune diplomatică a României”, transmite Ministerul de Externe.

Sindicatul Liber al Navigatorilor anunţa la începutul lunii martie că Ioan Petrariu, angajat în funcţia de fitter la bordul navei Great Star, sub pavilion Panama, se află de mai multe luni în portul Al Hudadah din Yemen, alături de el fiind 15 navigatori filipinezi. Marinarul s-a îmbarcat prin intermediul firmei Status Marine Services SRL în luna iunie 2015, şi deţine un contract de muncă valabil până în noiembrie 2015. “Ruta navei a fost modificată şi din septembrie a ajuns în Yemen, unde se găseşte şi astăzi. Agentul de crewing l-a tot amânat cu debarcarea până săptămâna trecută, când i s-a spus că nu se poate face nimic pentru el. După ultima înregistrare, nava aparţine societăţii Sea Star Ship Management din Dubai, Emiratele Arabe Unite. La bord, se pare că situaţia este critică, nu este energie electrică, mâncarea este alterată şi nu mai sunt condiţii de minimă igienă şi medicală, iar din cauza conflictelor armate viaţa sa este pusă în pericol”, a transmis Sindicatul Liber al Navigatorilor către Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Relaţii Consulare. Conform unui comunicat al sindicatului, navigatorul nu ar fi raportat vreunei autorităţi din România că doreşte să fie repatriat în momentul în care i s-a terminat contractul, iar agentul de crewing nu s-a îngrijit la timp de repatriere.

Sorry, there are no polls available at the moment.

3583 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.