comunicat de presă: Primăria Constanța nu trebuie să taie copacii și să afecteze traficul rutier contrar voinței cetățenilor!

Sunay OMER - președinte PND Constanța
Sunay OMER – președinte PND Constanța

     Organizația Județeană Constanța a Partidului Național Democrat (PND) își manifestă, în mod ironic, îngrijorarea pentru “trauma emoțională” pe care Primăria Constanța, condusă de interimarul Decebal Făgădău (după ce doi dintre liderii locali ai partidului din care face parte, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, au luat drumul DNA-ului fiind cercetați pentru fapte grave de corupție), o provoacă organizaţiei de tineret a PSD Constanţa prin decizia de a tăia doisprezece arbori sănătoși pentru ca City Park Mall să-și facă sens giratoriu la doar 150 de metri de o mare intersecție.

     Membrii Partidului Național Democrat și o parte dintre activiștii ecologiști dobrogeni se întreabă care este motivația pentru care, în plin scandal provocat de distrugerea parcului Tăbăcărie și al altor spații verzi din oraș în favoarea unor construcții private, reprezentanții administrației locale continuă să sfideze atât orașul, prin aceste decizii halucinante, dar inclusiv propria organizație de tineret care, la finele lunii trecute a încheiat oficial așa-numita “campanie” de îmbrăcat pomi cu textile în “beneficiul” miilor de șomeri ai județului devastat de sărăcie și corupție. Reamintim faptul că, până la această oră, un cotidian local a menționat un număr de 31 de paltoane, 25 de hanorace, 27 de geci, 39 de pantaloni, fesuri, fulare, pulovere, şosete şi alte obiecte de îmbrăcăminte de iarnă la care se adaugă mesaje de încurajare de a supraviețui sezonului rece pe care tinerii social-democrați le-au mediatizat prin atârnarea de arborii și boscheții din oraș pentru a-și manifesta „grija” față de problemele constănțenilor care se află în imposibilitatea de a-și găsi ușor un loc de muncă(https://www.youtube.com/watch?v=wZnT12ygZJ8).

    Îl invităm pe Decebal Făgădău să ne răspundă: unde își vor mai agăța hainele oferite de pomană tinerii psd-iști dacă, în calitate de viceprimar, aprobă campania agresivă de tăiere a copacilor?

    Precizăm: copacii de pe strada Soveja, în apropiere de intersecția cu Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, sunt sănătoși, fiind unii dintre cei mai frumoși din oraș. Cetățenii, deja afectați din cauza extinderii City Mall în zona parcului, vor fi lipsiți, prin decizia Primăriei, și de protecția oferită în timpul zilelor caniculare de arborii condamnați de Decebal Făgădău prin continuarea politicii administrației Mazăre. Nu înțelegem complicitatea Agenției de Mediu care a aprobat drujbele în cei șase platani, patru tei și doi frasini de pe spațiul verde al domeniului public în vederea construirii de sensuri giratorii, alveole pentru stația de autobuz și a unei noi benzi de circulație la solicitarea companiei NEPI, cea care se ocupă de extinderea centrului comercial amintit. Conform presei locale, City Park Mall nu a plantat în locul arborilor înalți de douăzeci de metri tăiați de pe suprafața actuală a centrului comercial decât niște copăcei firavi pe Bulevardul Marinarilor, între Poarta 1 și Poarta 2 a portului, de care a lipit ostentativ etichete pe care scrie mare reclama “City Park Mall”. În plus, Primăria condusă de psd-istul Decebal Făgădău a fost deja avertizată de jurnaliști că, prin această decizie, afectează și traficul rutier din zonă (sensul giratoriu ce urmează să fie construit se află la 150 metri de intersecția Soveja – Lăpușneanu și la 250 metri de sensul giratoriu de la intersecția Soveja – Primăverii), întrucât acesta va fi îngreunat din cauza celor care intră sau ies din parcarea subterană a mall-ului construit în parc pe toată durata zilei!

    În context, Organizația Județeană Constanța a Partidului Național Democrat face un apel la spiritul civic al tuturor constănțenilor pentru a opri, prin toate mijloacele legale, distrugerea spațiilor verzi. Începând cu această săptămână, membrii și simpatizanții PND vor organiza proteste în zonele în care Primăria Constanța a dispus tăierea arborilor dacă autoritățile nu revin asupra deciziilor.

Partidul National Democrat

Organizatia Judeteana Constanta

Președinte    SUNAY OMER

1353 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.