Noi în România nu avem un istoric al extremismului. Extremiștii din istoria noastră au fost mereu alogeni. Primul atentat cu bombă – comis de un evreu anarhist. La fel și primul jaf armat. Așa-zisele crime sau asasinate legionare, au fost doar răbufniri ale unor oameni care și-au pierdut răbdarea, duși la exasperare de abuzurile opresorilor, acțiunile lor spontane, sporadice, ne-putându-se compara cu crima sistematică a comuniștilor, implementată metodic de la nivel de stat.
Românul este prin natura sa o fire blândă, împăciuitoare, ce iubește calea de mijloc și căruia îi repugnă exagerările. Așa ne-a modelat Istoria acestui pământ. Supraviețuirea românului a fost posibilă doar prin adoptarea înțelepciunii apei: adaptare, fluiditate, mulare pe orice tip de situație sau obstacol întâlnit, acumulare și în final distrugerea oricărui obstacol prin forța puhoiului. Suntem poporul mămăligii care explodează atunci când situația devine insuportabilă, nu avem (încă) vocația schimbării inteligente, în avans față de obstacol, ca alte popoare, ci numai atunci când situația devine de neândurat.
Având această mentalitate de rumegătoare blânde, suntem relativ ușor de păstorit, cu condiția ca păstorii să cunoască limitele suportabilității noastre. Periodic, tensiunile și nemulțumirile acumulate în mentalul nostru colectiv se ridică din noi, prin milioane de guri, de mâini care își tastează răbufnirile pe rețelele de socializare și foarte rar, prin faptele unora dintre noi – ce vizează o schimbare concretă în bine a stării de lucruri care ne nemulțumește.
Simțim nevoia să luăm atitudine măcar simbolic, pe facebook, față de toate nedreptățile și lucrurile rele pe care le trăim sau le vedem în societatea românească. Iar aici bine-gânditul facebook ne oferă 4 nivele de manifestare a nemulțumirilor.
Să spunem că întâlnesc în medie o știre care mă revoltă: ex. – a mai murit un bebeluș din Argeș.
Dacă știrea mă atinge prea puțin, dau doar un like, să îmi arăt adeziunea, interesul, îngrijorarea față de subiect, la fel ca alte sute de cititori care au văzut știrea, în speranța subconștientă că cineva va vedea interesul public manifestat față de subiect și va face ceva în direcția asta.
Dacă am și o opinie, eventual o postez sub formă de comentariu și gata, cu asta m-am răcorit, mi-am făcut datoria de cetățean care se manifestă preocupat de problemele societății.
Însă poate că sunt mai implicat. Poate am și eu un copil și mă tem pentru viața lui, empatizez deci cu situația copilului respectiv și a familiei lui. Atunci dau și share pe propria pagină de facebook sau în grupuri, respectivului articol. Iar dacă sunt revoltat, însoțesc postarea de propriile comentarii pe subiect.
Acum, imaginați-vă că nu ar exista facebookul și nici o altă rețea de socializare. Pentru mulți, ideea asta ar putea fi ceva radical, care le dă fiori. Cum adică, fără facebook ?! Păi și eu unde mă mai exprim ?!
PĂI ASTA E ȘI IDEEA !!!
Fără facebook, probabil că te-ai înneca de indignare, frustrat de imposibilitatea de a-ți exprima opinia, simțindu-te neputincios în fața respectivului eveniment. Iar chestia asta adunată în câteva sute de mii sau milioane de indivizi, ar putea constitui imboldul, fermentul unor acțiuni concrete pentru a schimba starea de lucruri care ne nemulțumește.
De aceea există facebookul. De-aia e gratuit, accesibil, dezirabil, iubit de toată lumea, dar în special de către păstorii turmei. Pentru că facebookul e joacă în societate rolul unui circuit de protecție pentru suprasarcinile născute din nemulțumirea populară, destinat să preia și să disipeze orice tensiuni sociale extreme ce ar amenința să destabilizeze Sistemul.
Desigur, facebookul poate fi folosit și ca armă împotriva Sistemului. Uneori comunicarea este vitală pentru diseminarea mesajului și organizarea în timp real. Însă am văzut mult prea multe acțiuni organizate în spațiul virtual, cu pagini de eveniment ce aveau mii de like-uri și promisiuni de participare, și care reușeau să strângă în stradă sau la acțiunea respectivă doar câteva zeci de persoane. Iar asta se întâmplă deoarece atunci când o persoană dă un like, un share sau promite că va veni la o acțiune, jumătate din energia nemulțumirii lui se disipează, este potolită de “efortul” de a da acel simplu like, share sau particip.
Adăugând la toate astea și faptul că facebookul provoacă dependență similară drogurilor, ne putem face o idee despre cui folosește în realitate această “armă” și împotriva cui este ea îndreptată în realitate.
Ca de obicei, probabil că ne va lua ceva timp să ne adaptăm ca specie acestei noi provocări de ordin tehnologic.
Îndemnul meu este ca toți cei ce își manifestă opiniile pe facebook să le transpună și în realitate. Să își conserve nemulțumirea, furia, indignarea, conștienți de faptul că dacă le-au exprimat pe facebook, asta nu schimbă cu nimic lucrurile, fiind necesară o acțiune concretă, ÎN LUMEA REALĂ.
Trebuie să înțelegem faptul că dacă țipăm, fie și în cor, la zidurile Ierihonului, acestea nu vor cădea doar pentru că noi ne dorim asta. Orice interpunere (vot, like, share) între om și Schimbare face Schimbarea să poată fi mai ușor falsificată și manipulată de beneficiarii Sistemului.
Schimbările reale sunt realizate doar de către oameni implicați. Fă-ți timp să muncești pentru asta, perseverent, ritmic. Marile rezultate se obțin doar prin efort susținut, continuu. Învață să muncești organizat, alături de cei ce manifestă aceleași preocupări și idealuri ca și tine. Să construiești, nu doar să dărâmi și să contești. Să vii cu soluții, nu doar să arăți cu degetul problema. Fie că e vorba de politică, cultură, economie, sănătate sau spațiu civic.
2685 cititori.
