Povestea pribegilor

Au fost odată ca niciodată niște țări conduse de oameni lacomi și apucători, cărora nu le mai ajungeau propriile bogății și trăgeau cu ochiul, șiret, la avuția altora.

Acești oameni au inventat tot felul de pretexte pentru a năvăli peste țările altora, la ale căror bogății râvneau, pentru a le jefui. Și s-au dus în acele țări pentru a le aduce “democrația” și pentru a le scăpa de “tiranie” și “dictatură”. Avioanele lor au aruncat milioane de bombe peste acele țări, distrugând șoselele, spitalele, școlile, muzeele și casele oamenilor. Apoi soldații lor au năvălit ucigând fără noimă în stânga și în dreapta, iar cetățenii țărilor respective s-au trezit prinși în mijlocul haosului, fără siguranță pentru ei și familiile lor, fără hrană, locuri de muncă și perspective de viitor.

Pentru a-și salva viețile, au fugit care încotro, cu copii, bunici și nepoți, doar cu ce puteau căra cu ei. Din oameni așezați, la casa lor, au devenit pribegi, cerșetori sărmani la mila altora. S-au aciuit pe unde au putut, așteptând să treacă nenorocirea și să se poată întoarce la casele lor. Și anii au trecut, dar războiul nu mai pleca din țara lor. Căci jefuitorii cei cruzi și îndrăzneți se învățaseră cu hoția iar bogățiile erau multe. Și atunci pribegii au renunțat la ideea de a se mai întoarce la casele din patria lor și și-au spus:

– mai bine să mergem acasă la bogații care ne-au furat pământurile și țara. Să ne ducem pe capul lor și să trăim la masa lor, privindu-i în ochi când mănâncă din pâinea noastră, să vedem dacă mai pot mânca cu aceeași poftă, fără să îi mustre conștiințele pentru ticăloșiile și jaful lor, abătute asupra capetelor noastre. Nu ne pot refuza, căci ne sunt datori. Ei ne-au furat țara, deci ei sunt responsabili pentru soarta noastră.

Alții, mai supărați au spus:

– să mergem la ei acasă și să ne răzbunăm pentru jaful și nenorocirile pe care ni le-au pricinuit. Să le siluim femeile, să le omorâm copii, să trăiască și ei ce am trăit noi. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte !

Și s-au pornit ca o singură ființă, cu mic cu mare, tânăr și bătrân, spre țările jefuitorilor lor. Au trecut munți și văi, mări și râuri, peste granițe și garduri iar în final au ajuns în fața asupritorilor lor. Și acolo au întins mâinile lor strigând: hrăniți-ne, îmbrăcați-ne, da-ți-ne adăpost ! În numele Umanității și Democrației pe care pretindeți că o apărați, în numele cărora ne-ați distrus țara !

Văzând puhoiul de oameni, bogații cei lacomi mai întâi s-au înfricoșat, realizând că nu îi pot refuza pe acești oameni, căci lumea întreagă se uita la ei, așteptând să le vadă mărinimia și dărnicia despre care vorbiseră în toți anii.

Însă bogații cei lacomi nu voiau să renunțe la averile lor pentru a-i hrăni, îmbrăca și adăposti pe pribegi, ba s-au plănuit cum ar putea să câștige și din această situație. Și atunci au spus în sinea lor:

– Ce ne pasă nouă ?! Să îi ajute poporul !

Și au gândit să pună o taxă asupra fiecărui cetățean, pentru ajutorarea pribegilor. Astfel, fiecare cetățean era dator, când își adăpa calul, să plătească un bănuț în plus pentru refugiați. Și astfel, s-a strâns o mare comoară, căci cetățenii erau mulți și bogați și nu simțeau bănuțul plătit pentru niște amărâți. Însă din banii strânși, doar o mică parte a ajuns la pribegi, căci restul a ajuns în buzunarele bogaților, care au avut grijă ca tot ei să producă hainele și casele pentru pribegi, la prețuri umflate. Mai mult, banii care rămăseseră au fost dați armatei pentru a “pacifica” țara de unde veneau pribegii, iar războiul s-a aprins ca o vâlvătaie și mai mare în țara de baștină a acestora, și tot mai mulți oameni își părăseau casele și pământurile lor pentru a veni în țara bogățașilor lacomi.

Și ajunseseră pribegii câtă frunză și câtă iarbă în țara bogaților, iar bănuțul plătit la adăpatul calului nu mai era suficient. Așa că bogătașii au hotărât ca fiecare cetățean al țării bogate să plătească doi bănuți în loc de unul, pentru susținerea amărâților pribegi.

Însă cetățenii țării celei bogate sărăciseră din pricina pribegilor, căci relele se înmulțiseră de când aceștia sosiseră în țara lor. Nu mai erau locuri de muncă, pâinea se scumpise, zilnic erau violențe iar țara devenise nesigură.

Și atunci, săraci și bogați deopotrivă s-au adunat și împreună au ridicat în ștreanguri pe bogații cei lacomi.
pnd
Și cetățenii din țara bogată și-au ales alți conducători, cu dragoste pentru popor și frică de Dumnezeu. Fără lăcomia bogaților, războaiele au încetat iar pribegii s-au întors la casele lor, pe care le-au reconstruit.

Și toată lumea a trăit fericită până la adânci bătrâneți. Iar eu am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa cum îmi doresc să se petreacă.

3761 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.