Merită? Cadouri pentru Zgonea

Deşi prestaţia instituţiei pe care o reprezintă nu face doi bani în ţară, Preşedintele Camerei Deputaţilor, psd-istul Valeriu Zgonea, a primit în anul 2015, în urma activităţilor de protocol, cadouri în valoare de aproape 3000 de euro din partea unor oficialităţi străine. Cel mai ”darnic” a fost preşedintele Parlamentului Irlandei. 

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, cel mai scump cadou este o harpă în miniatură sculptată din lemn vechi de 5000 de ani (stejar, tisă şi pin) oferită de preşedintele Parlamentului Irlandei, Sean Barrett, a cărei valoare a fost estimată la 200 de euro. Sean Barret i-a mai oferit, tot anul trecut, şi o figurină din ceramică, cu o înălţime 31 cm, care valorează 150 de euro.

În urma activităţilor de protocol, preşedintele Camerei Deputaţilor s-a mai procopsit cu o tăviţă de cristal Brúsený de la preşedintele Consiliului Naţional Slovac, Peter Pellegrini, în valoare de 120 de euro, un platou decorativ din porţelan de culoare albă lucrat manual William Edwards, pictat în culori auriu şi albastru deschis, din partea liderul Grupului Britanic al Uniunii Interparlamentare, Bob Blackman, estimat la 150 de euro, dar şi un sfeşnic din metal de culoare aurie(probabil pentru insomniile provocate de numărul penalilor din dubele DNA-ului), care l-a costat 80 de euro pe preşedintele Parlamentului Regatului Suediei, Urban Ahlin.

Preşedintele Republicii Libaneze, Nabih Berri, i-a dăruit o frescă lucrată manual în nuanţe de auriu şi verde, replică în miniatură a unei opere de patrimoniu expusă la Muzeul Naţional din Liban, în valoare de 180 de euro. Din partea  preşedintelui bulgar a primit replica unui obiect (parte a tezaurului statului vecin descoperit în anul 1799 lângă Nagy Szent Miklos, Banat), lucrat din metal placat cu aur 24k, cu certificat de autenticitate, estimat la 120 de euro, iar preşedintele slovac i-a oferit un set din ceramică de tip majolică pictată manual cu motive populare, compusă din patru pahare şi carafă pentru vin (75 de euro).

Valeriu Zgonea a mai primit: o serie jubiliară emisă de Banca Centrală din Muntenegru compusă din şapte monede (din argint, nichel şi bronz), copii ale monedelor de circulaţie din timpul Principalităţii şi Regatului Muntenegru, din partea preşedintele Parlamentului din Muntenegru, Ranko Krivokapić, estimată la 80 de euro, un tablou cu ramă reprezentând o scenă de luptă din timpul lui Ştefan cel Mare, estimat la 80 de euro de la Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Viorel Cibotaru, o carafă din staniu lucrată la manufactura Aitkens Fredericton, un platou din porţelan de culoare albă pictat manual în culori alb şi albastru, o casetă din lemn şi staniu lucrată la manufactura Aitkens Fredericton, un porumbel din ceramică, replică după un obiect aparţinând culturii Vučedol (2800-2500 î.e.n), expus la Muzeul arheologic din Vukovar, un vultur bicefal – stema Albaniei – din argint lucrat în tehnica filigranului, o bombonieră din porţelan lucrată în atelierele Yildiz pictată manual cu motive florale, dar şi o carafă din cristal lucrată manual în atelierele Rückl.

Cele 29 de cadouri în valoare de aproximativ 3000 de euro declarate de Valeriu Zgonea au rămas în patrimoniul instituţiei iar în curs de restituire sunt două CD-uri cu muzică de Felix Mendelssohn ”Lieder ohne Worte”, primite de Ovidiu Victor Ganţ, secretarul Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Federală Germania, din partea preşedintelui Grupului parlamentar de prietenie cu România din Bundestag-ul german, Rainer Arnold, care au fost estimate la 25 de euro.

1237 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.