Nava-școală „Mircea”, cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, va acosta miercuri, 7 august, ora 11.00, în Portul Militar Constanța, încheind astfel marșul istoric dedicat împlinirii a 80 de ani de la intrarea velierului în serviciul Marinei Militare Române.
În perioada 5 mai – 7 august, nava-școală „Mircea” a parcurs peste 8.500 mile marine în 93 de zile de marș și a acostat în 12 porturi, unde au urcat la bord peste 12.000 de vizitatori. Un moment aparte a avut loc în portul Hamburg, acolo unde a fost construit velierul și de unde, în urmă cu 80 de ani, a pornit spre România. În ziua de 27 iunie, în prezența șefilor forțelor navale române și germane, a ambasadorului României în Germania și a atașaților apărării din țările care au avut cadeți la bord pe parcursul marșului, a directorului Șantierului Blohm&Voss și a autorităților civile ale Landului Hamburg, a avut loc ceremonia care a marcat actul de naștere a renumitului velier românesc. De asemenea, cu prilejul ceremoniei de la Hamburg, nava-școală „Mircea” a primit din partea ministrului Apărării Naționale titlul de „Ambasador onorific în serviciul României”.
Echipajul navei a fost format din 179 de membri, dintre care 57 de studenți de anul II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 32 de elevi din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li s-au alăturat 14 cadeți străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franța, Polonia, Portugalia, Turcia și Ucraina.
Nava-școală „Mircea” a făcut escale în porturile Siracusa (Italia), Barcelona (Spania), Almeria (Spania), Cadiz (Spania), Brest (Franța), Rouen (Franța), Haga (Olanda), Hamburg (Germania), Southampton (Marea Britanie), Lisabona (Portugalia), Valleta (Malta) și Istanbul (Turcia).
2978 cititori.