Jurnaliştii solicită demiterea urgentă a ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu!

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, în calitate de partener social în cadrul Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, analizând ultimele reacţii publice şi acţiuni ale ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu (foto), solicită Guvernului demiterea urgentă a acestuia.

SRJ MediaSind consideră că demersurile și declarațiile din ultima vreme ale ministrului, cu referire la Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și AGERPRES, afectează în mod grav independenţa instituţiilor publice de media, contribuind, în mare măsură, la știrbirea credibilității acestora(vezi aici).

SRJ MediaSind susţine că trebuie urmat exemplul democrațiilor consolidate, unde statul de drept se bazează și pe întărirea serviciilor publice de media. Acestea trebuie puse în serviciul cetăţenilor și nicidecum transformate în instituţii de comunicare ale statutului, aşa cum doresc ministrul şi colegii săi din aparatul Puterii.

Întrebat fiind, într-un  interviu, dacă actuala coaliție de guvernare intenționează unificarea celor trei instituţii și încercând un răspuns diplomatic, Lucian Romaşcanu a negat existența unei astfel de intenții  în acest moment, dar nu a exclus ideea, care ar conduce, de fapt, la transformarea SRTV, SRR și AGERPRES în mijloace de propagandă politică (vezi aici).

Prin ultimele sale declaraţii de presă, ministrul devoalează și intenţia actualei Puteri de a concedia un număr important de angajaţi ai AGERPRES. Lucian Romașcanu a solicitat directorului general al agenţiei, Alexandru Ion Giboi, un proiect de restructurare, cu consecințe severe pentru salariați, care ar fi condus la  destabilizarea activității agenţiei publice de presă a României. În mod paradoxal, deşi susţine că nu are nimic de reproşat agenţiei, Lucian Romaşcanu consideră că se impune o reducere de personal. Potrivit afirmaţiilor directorului general al AGERPRES, 70 ar fi fost numărul persoanelor ce urmau să fie concediate, în opinia lui Lucian Romaşcanu.

Ministrul Culturii, în schimb, nu face nicio referire la faptul că angajaţii AGERPRES au cele mai mici salarii din instituţiile publice, fără niciun spor, fără plata orelor suplimentare, deşi muncesc şi câte 10 – 12 ore zilnic, inclusiv în zilele libere şi de sărbătoare legală, pentru ca publicul să fie informat. Datorită muncii lor, care pentru ministrul Romaşcanu este nesemnificativă, site-ul agerpres.ro are în prezent aproximativ un milion de vizitatori unicilunar, iar clienţii instituţiei au depăşit cifra de 500. În loc să propună  deblocarea unor posturi din cadrul agenţiei, în condiţiile în care la AGERPRES este nevoie de angajări pentru a face faţă cerinţelor pieţii, Lucian Romaşcanu cere reducerea numărului de posturi fără a prezenta vreun criteriu obiectiv. De altfel, chiar în programul de guvernare al partidului din care ministrul face parte, PSD, nu sunt prevăzute concedieri în sectorul bugetar, ci dimpotrivă, majorări salariale.

Prevalându-se de calitatea de parlamentar, Lucian  Romaşcanu a solicitat conducerii agenţiei informatii privind contractele comerciale, lista cu clienţi şi oferta comercială. Aceste informaţii ar trebui să fie confidenţiale, atât timp cât AGERPRES îşi desfăşoară activitatea într-un sistem concurenţial. Totodată, actualul ministru al culturii  se pare că a  învăţat lecţia democraţiei originale, propunând şi susţinând separarea sectorului cultură de mass-media, sfidând,  astfel, practica europeană, unde cele două domenii sunt unite  în acelaşi sector, cel al industriei creative.

SRJ MediaSind consideră că aceste declaraţii şi acţiuni iresponsabile ale ministrului Culturii menite să distrugă credibilitatea instituţiilor publice de media, au creat prejudicii de imagine României pe plan internaţional. Principalele organizaţii internaţionale de profil, Federaţia Europeană a JurnaliştilorUNI Europa Media Entertainment & ArtsEANA – organizaţia internaţională a agenţiilor de presă , au reacţionat prompt, iar Comisia EuropeanăConsiliul Europei şi ambasadele UE au fost sesizate de către acestea.

În cazul în care aceste presiuni politice vor continua, SRJ MediaSind va răspunde cu noi acţiuni de protest, luând în calcul inclusiv depunerea unei petiţii la Parlamentul European, pentru începerea demersurilor privind declanşarea procedurii de infringement.

Biroul Executiv al SRJ MediaSind                                

5103 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.