Miruna Manescu va reprezenta Elveţia la Eurovision împreună cu trupa Timebelle.
“Ne bucuram foarte tare că vom reprezenta Elveţia la Eurovision cu piesa „Apollo”. Personal, mă simt onorată că publicul elveîian ne-a primit cu braţele larg deschise şi spun asta datorită procentului mare de voturi pe care l-am primit în seara finalei de la Zürich, mai exact 48%. În trupa Timebelle nu sunt eu singura româncă. Cel care cântă la pian este Emanuel Daniel Andriescu, născut la Botoşani şi stabilit în Elveţia de mai mult de 10 ani. A studiat clarinet la Conservatorul de aici, dar cântă şi la pian şi la saxofon”, a declarat Miruna Mănescu.
Datorită succesului piesei, urmează o perioadă intensă de promo şi pregătiri pentru ca în Kiev, la Eurovision, să obţină rezultate cât mai bune.
“Perioada următoare se anunţă una extrem de plină, mergem în promovare cu piesa „Apollo” în peste 8 ţări din Europa, avem şedinţe cu echipa SRF din Zürich, pregătim show-ul cu un coregraf, în curând vom filma şi un videoclip pentru piesa noastră. Facem tot posibilul ca piesa noastră să stralucească la Kiev”, a mai spus artista.
În România, artista a lansat primul single “Blestem” sub numele RUNA, piesa compusă de Alex Pelin de la Kazibo, Andy Platon şi Ovidiu Baciu (Kazibo), cunoscuţi datorită hiturilor “Pe aripi de vânt”, “Inimi desenate”, single-urile Deliei, dar şi “Falava”, hitul interpretat de Andra, precum şi “Îngerii au demonii lor” – Cristi Minculescu şi Dan Bittman.
“Cariera mea în România va continua cu siguraţă, noi piese sunt aproape gata şi asteaptă să iasă din studio, să fie auzite de toata lumea. Deja am lansat primul single “Blestem”, o piesa speciala si draga mie sub numele de artist RUNA. Cred cu tărie ca dorinţa fiecărui român este să fie apreciat în primul rând între graniţele ţării sale. Dacă le şi depăşeşte, atunci e un motiv în plus de bucurie şi mândrie. Eu vreau să le mulţumesc colegilor mei Emanuel Daniel Andriescu şi Samuel Forster că împreună facem o echipă atât de armonioasă, în ciuda caracterelor noastre atât de diferite. Mulţumesc familiei mele şi bineînţeles tuturor celor care ne-au susţinut şi ne-au votat pe 5 februarie la Zürich. Ne vedem la Kiev!”, a spus Miruna Mănescu.
RUNA devine artist Global Records, una dintre principalele case de discuri din România care reprezintă artişti de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nuca, GJAN, Alexandra Stan, Karmen, Lucia, Mira, Lori Ciobotaru, Yanka, Vanotek, Ivana.
3268 cititori.