Debut promițător în literatură a elevului constănțean Sali Sadri

Lansare de carte inedită, vineri, 4 noiembrie, de la ora 19.00, la restaurantul
Restaurant Queen Elisabeth (str. Regina Elisabeta nr. 7, vis-a-vis de Cazino Constanța): romanul „Umbra Șahistului”, al cărui autor este adolescentul Sadri Sali. 

11070009_806182856084496_6176494026428944829_n
Sadri Sali, elev al liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța, autorul romanului „Umbra șahistului”.

La doar 17 ani, autorul, elev al Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța, testează, printr-un afiș de debut, gheața subțire care suține talentul. Primul pas, al pasiunii și determinării – într-o societate schizoidă în fața condeiului, a fost făcut. Cititorii și propria perseverență vor decide însă parcursul acestui demers.

Prefața cărții este semnată de scriitoarea Dora Alina Romanescu, pseudonimul literar al Savetei Georgescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România:

14585269_1762569534000867_2054929151_n„Romanul „Umbra Șahistului”, al cărui autor este adolescentul Sali Sadri, ne atrage atenția cu un titlu sugestiv specific romanului polițist, creează o undă de mister care învăluie cititorul încă de la primele pagini. Un debut promițător al tânărului scriitor care stăpânește cuvântul cu iscusință, ceea ce nu este puțin, conduce acțiunea cu siguranță și reușește prin mijloace simple să capteze atenția cititorului. Intriga, suspansul poartă cititorul într-un șir halucinant de evenimente, care frapează de la începutul și până la finalul cărții.

            Sali Sadri are un bagaj de cunoștințe lăudabil pe care-l folosește cu iscusință în descrierea locurilor, în caracterizarea personajelor și mai ales în realizarea misterului și a intrigilor.

            Toate cuvintele au rostul lor, nimic nu este nepotrivit în mersul acțiunii din cartea tânărului Sali Sadri. Niciun personaj din acest roman nu este un om neobișnuit, dar fiecare poartă amprenta stranietății, într-un fel sau altul.

            Elemente neașteptate, de mister sunt introduse în fiecare capitol, un întreg sistem de gândire se derulează în paginile cărții, urzind mereu dramatism, dragoste, trădare, moarte, filozofie de viață.

            Adolescentul Sali Sadri manifestă siguranță în expunerea faptelor, iar frumusețea gândirii, dârzenia spiritului său, curajul de a intra pe târâmul cuvântului scris sunt  lăudabile și merită, cu prisosință, aprecieri și încurajări din partea cititorilor și a criticii de specialitate.

            Romanul „Umbra șahistului” este primul pas al tânărului autor Sali Sadri spre o lume magică  în care poate să-și folosească talentul prin muncă și seriozitate, dãruind semenilor din frumusețea sufletului său.”

 

 

4732 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.