1. MAREA CONSPIRAŢIE A EXPROPIERII ROMÂNILOR ŞI SCOPUL FINAL: TRANSILVANIA,  NUMAI PENTRU UNGURI ŞI GERMANI. CRONOLOGIA UNEI NEDREPTĂŢI NAŢIONALE 

Asistăm,  din păcate pasivi,  la cea mai mare mârşăvie,  unică în fostele ţări comuniste din Europa.  Este vorba despre  retrocedările către foştii proprietari.  Nici chiar comuniştii,  atunci când au declanşat exproprierile,  nu au fost aşa câinoşi ca toţi cei care s-au perindat la conducerea ţării,  din 1990 până în prezent! La naţionalizare,  posesorii de mai multe imobile nu au fost aruncaţi în stradă, ci li s-a permis să rămână într-o casă sau într-un apartament din fostele proprietăţi.  Nu se întâmplă acelaşi lucru acum,  când actualii proprietari sau chiriaşi sunt,  pur şi simplu, aruncaţi în stradă , fără a-i păsa cuiva de soarta lor!

Legislaţia privitoare la retrocedări a fost administrată populaţiei sub formă de „picătură chinezească”,  adică fiecare alternare la putere a adus un nou pachet de legi menit să-i lase pe cetăţenii simpli fără locuinţe. În felul acesta, forţele oculte s-au asigurat că niciun guvern sau partid nu va putea fi făcut răspunzător pentru urgisirea propriilor cetăţeni. Concret,  iată anii în care au intervenit schimbări în legislaţia privind dreptul la proprietate,  iniţiative care au dus la prigonirea chiriaşilor şi noilor proprietari,  dar au creat şi premisele pentru apariţia mafiei imobiliare: Legea 112/1995 (mandatul 1992-1996 : P. S. D.  la guvernare!); Ordonanţa de Urgenţă 40/1999 (mandatul 1996-2000: C. D. R.  la guvernare!); Legea 10/2001 (mandatul 2000-2004: P. S. D.  la guvernare!); Legea 247/ 2005 (mandatul 2004-2008: Alianţa D. A.  la guvernare!). Se vede clar  cum cozile de topor autohtone au aplicat acest plan tenebros şi subtil de prigonire a românilor, concomitent cu schimbările ciclice ale puterii, determinate de calendarul electoral.

Calea spre retrocedări către minorităţi a deschis-o C.D.R. sau ce a mai rămas din aceasta la sfârșitul mandatului 1996 – 2000 prin OUG 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităţilor cetățenilor aparținând minorităţilor naționale din Romania. Începând din anul 2000, când la putere a venit PSD, iar Adrian Năstase a devenit prim-ministru, România adoptă, prin reprezentanţii săi legitimi, o atitudine obedientă umilitoare în faţa Germaniei. Dacă americanii ne-au impus pentru accederea în NATO să recunoaştem comiterea Holocaustului în ţara noastră şi să renunţăm la stagiul militar obligatoriu – România rămânând în felul acesta, practic, fără armată! – nemţii au fost mult mai agresivi cu impunerilor pentru acceptare în Uniunea Europeană. Astfel, Germania a obligat România să cedeze Banca Comercială Română (BCR) şi PETROM S.A., ambele către Austria şi să restituie absolut tot ceea ce revendică minoritatea germană care a mai rămas în România, dar să se retrocedeze imobilele şi către şvabii şi saşii emigraţi în RFG, deşi aceştia fuseseră despăgubiţi pentru locuinţele la care renunţaseră, atât de autorităţile ro­mâne, la plecare, cât şi de cele germane la instalare. Ca urmare, Adrian Năstase, în dublă calitate, de premier şi preşedinte PSD, semnează,  în data de 13 iunie 2001, un protocol cu Klaus Werner Iohannis, preşedinte FDGR şi primar al Sibiului, prin care statul român se obligă să retrocedeze toate imobilele pe care le vor revendica etnicii germani prin Consistoriul Bisericii Evanghelice, FDGR şi persoane private, indiferent de cetăţenia acestora. A fost un frumos cadou pentru Führer-ul sibian, deoarece pe 13 iunie acesta îşi sărbătorea ziua de naştere.
Pentru aceste fapte, dintre care cea mai gravă este vânzarea PETROM-ului şi a resurselor de petrol ale României pe mai nimic, trebuia să fie judecat Adrian Năstase, pentru înaltă trădare de tară, nu pentru fleacuri ca: „termopane” , „mătuşa Tamara” sau  „trofeul calităţii”!

Politica retrocedărilor bezmetice către etnicii germani  a fost continuată şi de următorul premier, Călin Popescu-Tăriceanu. Acesta a dat undă verde sinistrului ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, cel care a distrus Întreprinderea Cinematografică şi a retrocedat castelul Bran în condiţii dubioase, să retrocedeze şi muzeul Brukenthal din Sibiu către Biserica Evanghelică. Iorgulescu a umblat nu doar cu părul vopsit, ci şi cu „cioara vopsită”, acceptând de bun un aşa-zis testament al baronului Brukenthal, prin care acesta îşi dona parte din bunuri, inclusiv colecţiile de artă şi imobilul care le adăpostea, către Bise­rica Evanghelică. Total fals, fiindcă Samuel Brukenthal era de religie romano-catolică, deoarece în  Cancelaria Aulică a Imperiului habsburgic, pe care o reprezenta ca şef în Transilvania, nu se primeau decât catolici! Acesta îşi lăsase parte din avere comunităţii sibiene, în întregul său, nu doar evan­ghelicilor, a căror religie nici măcar nu o împărtăşea.

Mai mult, tot din guvernul Tăriceanu a făcut parte şi arăboaica Ingrid Zaarour (născută în Liban), „protejata” lui Bogdan Olteanu, la vremea respectivă preşedintele Camerei Deputaţilor, care a şi propulsat-o ca şefă  a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

 

Aceasta  demarase acţiunea de retrocedare pentru saşii emigraţi în Germania, printr-o Ordonanţă de U­r­genţă a Guvernului, deşi aceştia mai fuseseră despăgubiţi de două ori, aşa cum am arătat mai sus. Datorită sesizării depuse de către publicaţia noastră la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii din camera Deputaţilor, acea Ordonanţă sama­volnică şi nedreaptă a fost stopată.

Iată că acum, odată cu instalarea noului guvern USL,  Tăriceanu revine din nou, cu aceeaşi misiune de retrocedare fără temei legal, din postura de şef al unei comisii privind restituirea proprietăţilor. Această atitudine antiromânească este cauzată de politica slugarnică faţă de Germania, care conduce Europa cum nici chiar Hitler nu a visat. Nu doar România stă în poziţie de drepţi în faţa jandarmului european, ci toate ţările de pe continent, mai puţin Anglia. Până şi „cocoşul galic” are atitudinea unei galinacee jumulite în faţa „ursului” berlinez! Din aceleaşi considerente, care ţin de umilinţă şi lipsă de verticalitate naţională, conducătorii Ro­mâniei nu îndrăznesc să ceară plata datoriei istorice de 18,8 miliarde de euro, pe care Germania o are faţă de ţara noastră, în urma contractului de clearing semnat între Guvernele României şi Germaniei la 23 martie 1939. La fel, dosarele penale ale lui Klaus Werner Iohannis au fost stopate sau dosite, ca să nu supărăm Germania, ale cărei interese în România le reprezintă primarul sibian mai abitir ca ambasadorul neamţ.

În ceea ce-i priveşte pe foştii proprietari, aceştia sunt decedaţi, în marea lor majoritate, iar urmaşii lor sunt, în unele cazuri, născociţi de mafia imobiliară. Oricum, reali sau falşi,  aceşti „moştenitori” nu au trăit până acuma în păduri sau peşteri, ei având locuinţe confortabile,  situate, în mare parte, prin Occident. Iată de ce am afirmat că legiuitorii actuali sunt mai ticăloşi decât comuniştii, care, de bine-de rău, nu i-au lăsat pe foştii proprietari pe drumuri, de izbelişte. Spaţiile locative excedentare au fost oferite oamenilor fără adăpost. Este adevărat că s-au făcut şi abuzuri, nomenclatura de atunci punând mâna pe vile luxoase. Dar,  nomenclatura actuală nu a repetat aceleaşi abuzuri? Demnitarii de după 1990 nu s-au grăbit să-şi „procure ” vile luxoase pe de-a moaca sau la preţuri simbolice?Acuma, sunt scoşi oamenii afară din case pentru nişte indivizi care au locuinţe şi nici măcar nu intenţionează să revină în imobilele revendicate. Aceste retrocedări nu au, deci, un scop umanitar, ci totul este un mare „gheşeft”, o afacere din care unii se îmbogăţesc, iar alţii devin „boschetari”. Ce să mai spunem despre tragediile create sau schimbarea unor destine? Au fost oameni care,  trezindu-se subit pe drumuri, s-au sinucis din disperare, iar alţii au decedat în urma unor stopuri cardiace sau comoţii cerebrale datorate supărării!

Revenind la „marea conspiraţie”,  două sunt ţările în care au emigrat masiv cetăţeni români de alte naţionalităţi: Germania şi Israel. Teoria conspiraţiei este susţinută, în cazul Germaniei, de faptul că acest stat a evitat să semneze cu România un tratat privitor la situaţia proprietăţilor aparţinând persoanelor imigrate, anticipând căderea regimului comunist – la care, de altfel, a şi contribuit direct! – şi, mai mult de atât, nu-i obligă pe saşii imigraţi să restituie despăgubirile acordate cu ocazia instalării în  noua ţară. Referitor la acest aspect şi la renunţarea  tacită a autorităţilor germane privind restituirea acelor despăgubiri, relevant este faptul că, deşi există un birou în oraşul Nürnberg,  pe Marienstrasse  la nr. 21, care deţine evidenţa despăgubirilor pentru locuinţe acordate saşilor proveniţi din România,  de către statul german, acest oficiu este foarte „discret”, refuzând să ofere relaţii persoanelor interesate. De fapt, există mai multe argumente, pe lângă cele prezentate, care ne fac să credem că asistăm la punerea în practică a unui scenariu diabolic,  urzit cu mulţi ani înainte de căderea lui Ceauşescu. Despre implicarea Israelului în planul de neo-colonizare a României a scris cunoscutul profesor universitar Ion Coja în articolul intitulat „Apelul românilor”.

În acest material ne interesează doar implicarea Germaniei, stat care de un secol încoace îşi exersează vocaţia expansionistă, iar acum, graţie globalizării, a realizat visul lui Adolf Hitler,  de a domina Europa! Nemţii nu uită şi nici nu iartă trădarea noastră din 23 August 1944,  aşa că aşteaptă cu nerăbdare „să ne plătească poliţele”,  la fel cum s-au răzbunat pe sârbi, dezintegrându-le ţara! De ce ne preocupă Germania, în contextul retrocedărilor? Deoarece am primit la redacţia din Sibiu două documente, un apel şi un protest, însoţite de o serie de acte, de la mai mulţi locuitori ai unor localităţi situate în judeţul Alba. Oamenii în cauză sunt disperaţi, fiindcă riscă să piardă în instanţele judecătoreşti casele cumpărate de ei cu bună-credinţă de la Statul Român,  imobile care au fost preluate de acesta de la saşii plecaţi de bunăvoie din România, în Germania.

Ne-am săturat să tot auzim vorbindu-se despre drepturile minorităţilor! A sosit vremea să discutăm şi despre drepturile majorităţii,  care a ajuns să fie prigonită şi persecutată etnic în propria ţară. În România este bine să fii orice : ungur, sas, ţigan, evreu, armean… numai român de rând să nu fii!!!

2. PROIECTUL DE HOTĂRÂRE PRIVIND COMPLETAREA ŞI MODIFICAREA NORMELOR METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII NR.  10/2001 PRIVIND RESTITUIREA BUNURILOR PRELUATE ÎN MOD ABUZIV  ÎN PERIOADA 6 MARTIE 1945 – 22 DECEMBRIE 1989

Acest proiect de Hotărâre a Guvernului a aparţinut Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.),  instituţie condusă la vremea marilor mânării cu retrocedările de o… libaneză! Oare nu mai erau români capabili în ţara noastră, încât averile imobile trebuiau musai să fie încredinţate unei domnişoare născute în 10 august 1975 la Ain-Rummana, în Liban? Această tânără, pe numele său Ingrid Zaarour, de profesie avocat, este posesoarea unei averi impresionante, potrivit propriei declaraţii de avere, pe care nu prea are cum să o justifice. „Trambulina politică”,  în cazul „nemţoaicei” Ingrid,  poartă numele de Bogdan Olteanu,  iar posesorul acestui nume a fost preşedintele Camerei Deputaţilor, la momentul propulsării focoasei „rachete libaneze”.

 

Cei doi au lucrat împreună, înainte ca Bogdan Olteanu, nepotul activistei evreice staliniste Gisela Vass, să ajungă la funcţia  de preşedinte al camerei Deputaţilor, într-un grup interministerial de lucru pentru legislaţie în materie de retrocedări. Deşi, la alegerile generale din anul 2004, Zaarour ocupa funcţia de preşedinte al organizaţiei  tineretului liberal din Sectorul 1 Bucureşti, nu a reuşit să prindă un loc la Camera Deputaţilor pentru care a candidat. Acest insucces de moment a fost compensat ulterior prin ascensiunea fulminantă,  la care a contribuit,  aşa cum am mai spus,  Bogdan Olteanu.

Libaneza,  cu rang de ministru secretar de stat, devenită preşedinte a  A.N.R.P.,  a ieşit rapid din anonimat prin retrocedarea muzeului Brukenthal  din Sibiu, către Consistoriul Bisericii Evanghelice C.A.,  deşi nu exista temei legal pentru înstrăinarea acestui bun al comunităţii sibiene,  luate în ansamblu. Că tot am făcut referire la Sibiu,  ne putem amuza împreună de titlul dat de un jurnalist sibian,  „luat de val”, cică: „Sibianca ce a retrocedat Brukenthalul (”Ziarul de Sibiu” – ăia din trustul „Gazeta”, cel cu şantajul ! – din 27 martie 2006). Lăsând la o parte cacofonia penibilă din titlu,  trebuie spus că Ingrid Zaarour este sibiancă,  aşa cum autorul interviului, Traian Deleanu,  este …  vietnamez! Acesta pune botul,  fără să verifice,  la trombonul domnişoarei Ingrid,  cităm: „Sunt de lângă Sibiu, de la Ţichindeal. Mă rog, din judeţul Sibiu”.  Eşti… pe naiba! Aşa cum am arătat mai-sus, doamna ministru este născută în Liban. Cum acest aspect nu este o crimă, nu înţelegem de ce,  bogata domniţă,  ascunde adevărul. Faptul că bunicii dânsei, din partea mamei, Gabriela, locuiesc în Ţichindeal,  nu o fac şi pe ea … sibiancă!”

Un alt ziarist sibian, Liviu Brezae, mult mai experimentat decât confratele său în ale scrisului, pomenit mai înainte, trage primul semnal de alarmă,  în cotidianul „Monitorul de Sibiu” din 12 martie a. c,  privitor la „Proiectul de Hotărâre de Guvern”,  pe care l-am pomenit şi noi în titlul acestui capitol. Articolul scris de colegul nostru are titlul foarte sugestiv : „Ne iau casele?”. Întrebarea retorică stă pe buzele a zeci de mii de ardeleni, care au cumpărat casele sau apartamentele de bloc preluate de  către Statul Român – contra cost! – de la saşii plecaţi legal în Germania, în urma propriilor cereri de emigrare. Articolul 1.4., punctul B, reuşeşte să-i neliniştească pe românii care locuiesc în imobile care au făcut obiectul Decretului nr. 223/ 1974, cităm :

„Decretul  nr.  223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri – cu privire la acest act normativ urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului,  fără plată,  în proprietatea statului, cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care,  fiind plecaţi în străinătate,  nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară,  cât şi cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa sa către stat. ”

Chiar dacă, în aliniatul următor („Cazuri posibile şi recomandări de soluţionare”) se încearcă „dregerea busuiocului”,  cităm :

„- în ipoteza în care locuinţa respectivă nu a fost înstrăinată de stat către o terţă persoană,  se va dispune restituirea în natură cu obligaţia respectării drepturilor chiriaşilor prevăzute de lege şi,  după caz, cu obligaţia rambursării de către persoana îndreptăţită a despăgubirii primite,  actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit prin OUG nr. 184/2002 (art.I din Titlul II) .

– în ipoteza în care locuinţa respectivă a fost înstrăinată legal către o terţă persoană,  se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege; în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa sa către stat se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferenţa dintre suma primită,  actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit prin art.  I din Titlul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.  184/ 2002 şi valoarea de piaţă a locuinţei,  stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. ”

Aceste formulări alambicate şi voit încâlcite,  de parcă ar fi  formulate în limba arabă a doamnei ministru Zaarour, nu au darul să-i liniştească pe cumpărătorii de bună-credinţă,  care au făcut tranzacţia de vânzare-cumpărare cu Statul Român. De fapt,  întregul „proiect”, de altfel foarte „stufos” ,  abundă în exprimări pretenţioase,  care pot fi interpretate aşa „cum vor muşchii” vreunui avocat dibaci ! În cei patru ani (2005 – 2009) în care a condus Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), Ingrid Zaarour, presupus amantă arăboaică a evreului Bogdan Olteanu, a adus prejudicii enorme statului român! http://www.urbaniulian.ro/2010/03/26/despagubirile-acordate-de-liberala-ingrid-zaarour-au-prejudiciat-statul-cu-milioane-de-euro/

 3. DISPERAREA JUSTIFICATĂ A UNOR SĂTENI DIN JUDEŢUL ALBA

Încă dinainte de „a transpira” ceva despre mârşavul „proiect”,  pe care l-am comentat în capitolul anterior, am fost contactaţi, în luna aprilie a anului 2007, de către un reprezentant al mai multor proprietari de imobile din municipiul Blaj şi alte localităţi din zonă, toate situate în judeţul Alba, care posedă locuinţe ce au făcut, în perioada regimului comunist, obiectul Decretului 223/1974. Aceştia, deşi Hotărârea era atunci doar sub formă de Proiect, sunt deja târâţi prin instanţe de foştii proprietari saşi, plecaţi, repetăm,  de bună voie şi despăgubiţi de către Statul Român pentru locuinţele abandonate. Să fie o simplă coincidenţă? Nu credem! La fel cum nu credem că tot simplă coincidenţă poate fi paralelismul cronologic dintre întâlnirea grupului RESTITUTIO în oraşul Ulm din Germania şi apariţia „proiectului” ministresei Ingrid Zaarour. Ambele „evenimente” s-au desfăşurat în prima jumătate a lunii martie 2007. Grupul RESTITUTIO este un grup de lucru din Germania , care are ca scop retrocedarea cât mai multor imobile din România  către cetăţeni germani!

În protestul locuitorilor din judeţul Alba se arată că mult huliţii comunişti au fost de-a dreptul generoşi prin despăgubirile acordate saşilor care s-au înghesuit să plece din România,  fără să le mai pese de ce lasă în urmă! În acest sens,  suntem în posesia unei declaraţii date în faţa unui notar din Germania de către Martin Kraus, un sas cinstit, care recunoaşte  că este mulţumit de suma primită ca despăgubire de la Statul Român pentru casa părăsită cu ocazia plecării definitive din România. Cităm din traducerea acestei declaraţii: „În momentul plecării din România, în anul 1989,  am vândut casa noastră, proprietate personală,  Statului Român. Eu şi familia mea suntem de părere că am fost despăgubiţi mulţumitor. Aşa încât nu ar fi drept, moral şi legal să reintrăm în posesia casei pe care am avut-o în Blaj.” Iată un om cinstit, aşa cum erau percepuţi majoritatea saşilor de către românii din Ardeal, înainte ca primii să emigreze aproape în totalitate! Dar, ce ne facem cu lăcomia celorlalţi,  cei care doresc să-şi revendice fostele proprietăţi,  deşi au fost despăgubiţi nu numai de Statul Român, ci şi de cel german, în momentul instalării? Se recunoaşte preţul rezonabil plătit de Statul Român până şi în Hotărârea nr.  498/2003, din care reproducem un fragment:

„Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri – cu privire la acest act normativ urmează a se face distincţia între:

1.  cazul trecerii imobilului,  fără plată,  în proprietatea statului cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care,  fiind plecaţi în străinătate,  nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară;     şi

2.  cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat. Pentru primul caz sunt posibile două situaţii: – în ipoteza în care locuinţa respectivă nu a fost înstrăinată de stat către o terţă persoană,  se va dispune restituirea în natură cu obligaţia respectării drepturilor chiriaşilor prevăzute de lege; – în ipoteza în care locuinţa respectivă a fost înstrăinată legal către o terţă persoană,  se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Pentru cel de-al doilea caz stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia,  urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă,  persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara.  În acest caz soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită va fi respingerea motivată a cererii. ”

Tot în sprijinul afirmaţiei că „tovarăşii” comunişti au fost rezonabili,  chiar de-a dreptul generoşi, la plata despăgubirilor, vin şi contractele de vânzare-cumpărare,  în posesia cărora suntem. Avem în faţă un astfel de contract încheiat între vânzătoarea Gogesch Katarina,  care urma să plece definitiv în Germania, şi cumpărătorul Frăţilă Ioan. Săsoaica a crezut că va câştiga mai mult decât ar fi primit de la Statul Român,  ca despăgubire, dar s-a înşelat amarnic,  deoarece ar fi primit aproape dublu: 35.000 de lei, faţă de 18.000 de lei,  cu cât a   vândut-o, crezând că face o mare afacere!

Goana nebună după case a saşilor lacomi, dornici fiind să câştige de trei ori pentru acelaşi imobil, este ciudată, dacă ne gândim că aceştia ştiau de apariţia viitoarei Hotărâri de Guvern de la începutul anului 2007, deşi, la vremea respectivă,  nu apăruse nici măcar Proiectul! Asta în timp ce,  mai mult ca sigur,  99 % dintre românii domiciliaţi în casele saşilor plecaţi habar nu aveau de cele ce se punea la cale. Astfel, încă din iarna anului „de graţie” 2007,  primăriile  din Transilvania au intrat în alertă,  fiind asaltate de cererile de retrocedare ale saşilor,  care şi-au adus aminte,  subit, cum că ar fi fost şi ei cândva proprietari în ţara căreia i-au dat cu flit.

Unii primari,  panicaţi, au apelat la forurile superioare pentru a cere indicaţii. Astfel a procedat primarul din comuna Valea Lungă, judeţul Alba, care s-a adresat Senatului României, în legătură cu cererile din Germania pentru retrocedarea imobilelor către vechii proprietari, deşi aceştia le-au vândut, înaintea plecării definitive, Statului Român. Primarul în cauză arată şi că, datorită inundaţiilor şi alunecărilor de tern a fost nevoit să atribuie acele locuinţe sinistraţilor. Aceştia, deşi au plătit chiria la zi,  nu au cumpărat imobilele respective,  deşi Legea nr.  112/1995 le facilita acest demers,  casele respective intrând în posesia Statului Român prin cumpărare de la emigranţii saşi. În concluzie, primarul solicită sprijin pentru clarificarea situaţiei.

Situaţia generată de  tupeul şi rapacitatea unora dintre saşii deveniţi cetăţeni germani, sprijiniţi tacit chiar de statul german, care doreşte să readucă Transilvania în  hotarele fostului Imperiu Austro – Ungar, riscă să scape de sub control. Nu este exclus ca aceste samavolnicii să ducă la revolte populare. Revista „Justiţiarul” a publicat în anul 2007 un adevărat serial despre ticăloşiile pe care le cocea Ingrid Zaarour cu sprijinul „tăriceanului”!

Mai mult, am depus şi o sesizare la Camera Deputaţilor, la Comisia pentru Cercetarea Corupţiei a Abuzurilor şi pentru Petiţii prin care am reuşit să stopăm o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Tăriceanu, care urma să-i scoată pe români din case fără drept de apel, fentând Parlamentul. Respectivul act fusese deja redactat de juna Zaarour. La vremea aceea, în anul 2007, a scris şi ziarul „România liberă” despre acest subiect:http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/scandal-pe-casele-sasilor-94317.html , dar şi presa locală din judeţul Alba, articolul fiind preluat de una dintre publicaţiile noastre: http://sibiu.justitiarul.ro/dupa-retrocedarile-catre-un%C2%ADguri-a-venit-vremea-triplelor-ex%C2%AD%C2%ADpropieri-catre-sasi/

Despre ticăloşiile clocite de tandemul Olteanu – Zaarour s-a scris şi pe la Constanţa: http://www.atacdeconstanta.ro/dosare/3048-olteanu-presedintele-camerei-deputatilor-datorita-fondului-proprietatea-organigrama-oculta-a-guvernului-tariceanu-iii.html

Pentru Călin Popescu Tăriceanu şi şleahta sa nu fusese suficient că-i amăgise pe oameni cu acel demagogic „Să trăiţi bine !”?  Urma să-i dea afară şi din propriile case,  cumpărate în mod legal şi de bună credinţă,  chiar de la ei, guvernanţii, cei care reprezentau taman Statul Român! Retrocedarea imobilelor către saşii plecaţi definitiv din România şi despăgubiţi suficient la vremea respectivă ,  ar determina un act care „nu ar fi drept,  moral şi legal”. Ghilimelele din text se datorează faptului că vorbele respective nu ne aparţin,  ci sunt ale sasului Martin Kraus,  plecat  din România definitiv şi  care se declară mulţumit de despăgubirea primită. Această declaraţie nu a dat-o pe vremea lui Ceauşescu şi nici nu avea pistolul securistului la tâmplă. Actul oficial a fost întocmit la data de 14 februarie 2007, în faţa unui notar din Germania, care l-a şi autentificat!

    Marius Albin MARINESCU – www.justitiarul.ro                                              

Sorry, there are no polls available at the moment.