Concert Viţa de Vie în Club Doors

Vineri, 18 Martie, de la ora 21.00, Clubul Doors din Constanţa vă invită la concertul aniversar „Viţa de Vie – XX ani”.

vita-de-vie-constanta-club-doorsTrupa Viţa de Vie a luat fiinţă în 1996. Numele ei s-a decis în studioul de înregistrări al lui Adrian Ordean la înregistrarea primului demo. În 1997 lansează albumul de debut „Rahova” care a fost bine primit între adepții rock-ului alternativ din România. În anul 1998 participă la turneul „Hollywood Rock Tour” alături de deja consacratele trupe Holograf și Timpuri Noi. În 1999 Vița de Vie dă marea lovitură pe piața muzicală românească prin lansarea albumului „Fenomental”, pe casetă audio și al videoclipului piesei „Basul și cu toba mare”.

Trupa Viţa de Vie semnează opt producții muzicale între anii 1997 și 2013; în anul 2000 primește premiul „Otto” pentru cea mai bună formație, acordat de revista Bravo. Doi ani mai târziu formația primește premiul UPFR pentru «Cel mai bun album alternativ», respectiv albumul „Exxtra” iar în 2004 și 2005, Vița de Vie primește premiul «MTV Best Live».

Albumul „Exxtra” este lansat în 2001, alături de videoclipurile „Sunetul mai tare” și „Liber”, cuprinzând colaborări cu Șuie Paparude, Paraziții, Ganja și K-Gula.
Un an mai târziu, „Exxtra” primește premiul UPFR pentru «Cel mai bun album alternativ», sunt lansate albumul „Doi” și videoclipul „Visare”, iar în 2003 apar videoclipurile „Varza” și „Totata”. Dupa albumele „Egon”, „Fenomental” și „Fethish”, Vița de Vie lansează „Acustic”, un material ce cuprinde cele mai cunoscute piese ale trupei, reorchestrate într-o manieră neobișnuită, mergând uneori până la clasic, jazz sau bossanova. În 2014, Vița de Vie a sărbatorit alături de fani împlinirea a cincisprezece ani de la lansarea celui mai bine vândut album – „Fenomental” – printr-un turneu național ce s-a încheiat în octombrie cu un concert de proporții susținut la Arenele Romane, la care au participat peste 3000 de oameni.

Trupa se implică activ în campanii sociale, printre care:

  • „Salvați Roșia Montană” – Campanie pentru conservarea mediului cetrage un semnal de alarma asupra consecințelor exploatării miniere pe bază de cianuri;
  • „Deschide-ți inima” – Campanie împotriva discriminării persoanelor afectate de virusul HIV;
  • „Îmi pasă” – Campanie ce are ca scop sensibilizarea companiilor și a opiniei publice cu privire la problemele cu care se confruntă persoanele afectate de Sindromul Down.

Program vanzari bilete, la sediul clubului amintit: luni, marti, joi intre 12.00 şi 16.00, miercuri între 17.00 şi 21.00.

3027 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.