Foștii comuniști Ion Iliescu și Alexandru Florian ar putea rămâne fără pensie! Cine îi salvează!

    Anticomuniștii din Societatea Timişoara propun controlul sumelor încasate de la stat pentru cei care au făcut parte din structurile de partid sau represive ale dictaturii comuniste. Marius Oprea, fostul director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a propus, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă care a marcat trecerea a 26 ani de la redactarea şi citirea Proclamaţiei de la Timișoara, elaborarea unei legi prin care foştilor securişti şi membri ai nomenclaturii comuniste să li se taie pensia cu 50 până la 75 la sută! Precedentul a fost deja realizat prin cazul torționarului Alexandru Vişinescu. cunoasterea_stiintifica-alexandru-florianÎn mod firesc, acest proiect îl poate afecta și pe președintele onorific al Partidului Social Democrat, Ion Iliescu( membru marcant al PCR) dar și pe controversatul președinte al institutului Elie Wiesel, Alexandru Florian( fost propagandist al regimului totalitar).abc7c98b4ddfae4816b74e0d2fd932d2_XL

    „În ianuarie 2016, preşedintele Iohannis a promulgat o lege prin care cei condamnaţi pentru acte de tortură, pe lângă pedeapsa penală suportă şi o pedeapsă financiară, li se taie pensia cu 50-75 la sută. E o aiureală această lege, pentru că are ca obiect un singur om, pe Vişinescu. În ceea ce priveşte o condamnare a responsabililor pentru instaurarea şi funcţionarea regimului comunist am propus printr-un proiect de lege extinderea prevederilor legii din 2016 cu nişte măsuri similare – cei responsabili de funcţionarea comunismului, activităţi de partid şi foşti securişti, magistraţi, păţesc ce păţeşte în momentul de faţă şi Vişinescu – dacă acest proiect de lege se aprobă, urmează ca în acel fond special în care se varsă acum pensia lui Vişinescu şi este destinată victimelor să se verse şi aceşti bani”, a precizat istoricul Marius Oprea. Conform initiative amintite, legea ar aproximativ 15.000 de persoane din întreaga ţară: „Am zis să le tăiem pensiile următorilor – membri ai consiliilor de miniştri până la nivelul din ministere din perioada comunismului, membrii prezidiului marii adunări naţionale, primii secretari judeţeni, secretarii adjuncţi judeţeni, conducerea fostei securităţi, ofiţerii din fosta Direcţie a şasea a Securităţii, persoanele care au fost stabilite ca lucrători sau colaboratori ai securităţii”, a adăugat acesta.psd

    Conform initiativei tăierea pensiilor celor vizaţi de lege se poate face printr-o hotărâre a instanţei, în baza informaţiilor obţinute de la CNSAS sau Investigării Crimelor Comunismului. „Printre cei vizaţi este şi Ion Iliescu, care ar trebui să dea pensia lui. Bătălia continuă, însă ceea ce trăiesc de 25 de ani încoace – mă aflu zilnic în acelaşi paradox – cum să lupţi împotriva totalitarismului prin mijloace democratice. Doamne ajută să-i vedem pe securişti fără pensie!, a concluzionat Oprea.

Nu de aceeși părere este și Academia …Oamenilor de Știință!

    Mult mai sonor este însă un proiect legislativ care le conferă foștilor nomenclaturiști privilegii sporite: Academia Oamenilor de Ştiinţă ar putea avea un statut similar Academiei Române sau Institutului Cultural Român, prin schimbarea denumirii în Academia de Ştiinţe, creşterea salariilor printr-un ”spor de importanţă naţională”(!!!) şi eliminarea interdicţiei de a purta titlul de academician. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România îşi reia denumirea sub care a fost constituită şi a funcţionat în perioada 1935 – 1948 şi anume Academia de Ştiinţe din România„,  este menționat într-unul din articolele propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOŞR). votati-ion-iliescuPotrivit site-ului instituţiei, www.aos.ro, din AOŞR fac parte unii membri ai Academiei Române ca Răzvan Theodororescu, foşti şi actuali parlamentari( majoritatea din PSD) precum Ion Iliescu, Teodor Meleşcanu, Valeriu Tabără, dar şi nume ca Gheorghe Mencinicopschi, ÎPS Nifon, Ion Cristoiu. Senatorul PSD Ecaterina Andronescu este chiar membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, fiind totodată şi presedintele Secţiei ”Ştiinţe Chimice” iar preşedintele filialei Iaşi este penalul deputat PSD, Anghel Stanciu, condamnat definitiv, la doar șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Actul amintit detaliază atribuţiile pe care le are Academia, printre cele introduse fiind dreptul de a organiza cursuri de calificare profesională sau posibilitatea de a elabora acte normative din domeniul său de activitate. Conform statului instituției, preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general sunt aleşi dintre membrii titulari, cu un mandat de patru ani de Adunarea generală, formată din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare. „Filiala este condusă de un preşedinte, membru titular al AŞR, remunerat la nivelul funcţiei de director, ales prin vot de adunarea generală a membrilor filialei. Mandatul preşedintelui este de patru ani, putând fi reales. Numărul mandatelor nu este limitat”, prevede proiectul de lege.

1778 cititori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.