(În contextul în care Klaus Iohannis ocupa prima funcţie în statul român şi este complice la validarea unor sentinţe staliniste din anii genocidului comunist prin ruşinoasa lege 217/2015, cunoscuta drept „legea antilegionară”, readucem în dezbatere un episod semnificativ din devenirea politică a actualului preşedinte. Articolul, de pe site-ul Justitiarul.ro, a stârnit la momentul publicării, 12 iulie 2010, reacţii care au fost „sufocate” cu oarece abilitate. Astăzi, în pragul unei revolte naţionale împotriva corupţilor, Klaus Iohannis se află în imposibilitatea de a mai continua politica struţului care l-a consacrat; impotenţa de a da lovitura fatală mafiilor politice îl expune direct unor suspiciuni justificate. Iar întrebările nu doar că devin mai copleştoare dar se şi înmulţesc. – Redacţia DinPort.ro.)
Gest provocator fără precedent în Uniunea Europeană
În data de 27 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Iată ce cerea Hans Klein în acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”, adică, să priceapă toată lumea, recunoaşterea în mod oficial, fără echivoc, a continuării doctrinei naziste pe care o promova Grupul Etnic German pe întregul continent european, înaintea şi pe parcursul desfăşurării celui de al Doilea Război Mondial (facsimil 1: acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu în 27 februarie 2007). „>
Gest provocator fără precedent în Uniunea Europeană
În data de 27 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Iată ce cerea Hans Klein în acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”, adică, să priceapă toată lumea, recunoaşterea în mod oficial, fără echivoc, a continuării doctrinei naziste pe care o promova Grupul Etnic German pe întregul continent european, înaintea şi pe parcursul desfăşurării celui de al Doilea Război Mondial
Degeaba încearcă, cei care au formulat Cererea de chemare în judecată, să salveze aparenţele cu sintagma „succesor în drepturi”, deoarece nu poţi să soliciţi calitatea de „moştenitor” al cuiva, indiferent că eşti persoană fizică sau juridică şi să încerci să succezi doar lucrurile bune, iar de cele negative să faci abstracţie! Din moment ce F.D.G.R. s-a declarat „succesor în drepturi”, atunci automat a preluat şi doctrina „decedatului” Grup Etnic German la ale cărui bunuri râvneşte! Că nu este vorba doar de imobilele pe care nesătula conducere a F.D.G.R. vrea să pună mâinile, ci şi de doctrina nazistă, care cunoaşte o recrudescenţă periculoasă în Europa, o să înţelegeţi doar după ce veţi lectura acest material în întregime. Hans Klein, care este preot evanghelic şi totodată cel mai vechi consilier local din municipiul Sibiu, a fost informator al Securităţii, conform sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în data de 2 decembrie 2009, în dosarul nr. 3241/2/2009, care a admis acţiunea de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii, în urma procesului declanşat de C.N.S.A.S., la solicitarea S.S.P.R. (Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), preotul fiind rănit la revoluţia din decembrie 1989, deşi nu se ştie prea clar de care parte a baricadei se afla el atunci.
Se vede, din nou, că istoria este ciclică şi se repetă la anumite perioade de timp, deoarece biserica pe care o reprezintă Hans Klein şi-a mai dat mâna cu partidul nazist şi în data de 11 august 1942. Atunci s-a semnat Convenţia Generală privind Reglementarea Relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi Etnicii Germani din România, prin care s-a hotărât trecerea averii fostei „Universităţi săseşti” (desfiinţată de Curtea Regală a României în 1 iunie 1937 pentru că funcţiona abuziv ca un stat în stat) la Grupul Etnic German.
„Convenţia” este semnată de episcopul Bisericii Evanghelice C.A., Wilhelm Stäedel şi Andreas Schmidt – liderul Grupului Etnic German (Volksgruppenfuhrer) din Braşov. Iată ce cuvântau cei doi „camarazi” hitlerişti în 31 martie 1941, la Braşov: „Germanii din patria noastră, care sub uriaşa influenţă a mişcării naţional-socialiste a lui Adolf Hitler aspiră la o nouă şi puternică unitate, sunt divizaţi din punctul de vedere al credinţei religioase în cel puţin două mari grupuri – Conştiinţa naţională a germanilor şi credinţa religioasă nu se mai suprapun. De aceea conducerii Grupului Etnic German îi revine azi o mai mare importanţă în comparaţie cu trecutul.[…] Acum însă, după ce Grupul nostru Etnic German este recunoscut în România prin decretul lege din data de 20 noiembrie 1940 ca personalitate juridică şi este înzestrată cu certe competenţe în cadrul comunităţii, misiunea Bisericii noastre, de conducere politică a poporului, necesară în trecut se sfârşeşte, iar conducerea populară revine iarăşi în drepturile sale.[…] Volksgruppenführer (Nota traducerii: Volksgruppenführer = Conducător al Grupului Etnic German. Minorităţile etnice germane din ţările din Europa centrală şi de Sud-Est (Cehia, Polonia, România) au fost organizate în aşa numite Volksgruppen (Grupuri Entice). Saşii din Transilvania îl aveau conducător pe Andreas Schmidt, fost Obergruppenführer SS) , vin astăzi la dvs. ca un camarad mai vechi, care, cu mare mândrie şi bucurie şi, să speram fără a fi înţeles greşit, poate să arate deschis aici faptul ca a participat activ în calitate de lider al unui important sector al frontului (Nota traducerii: În mod figurat. Propaganda nazistă se referea deseori la populaţia civilă ca făcând parte din “Frontul de acasă”), însă deseori şi în calitate de soldat politic la întreruperea mişcării de înnoire naţionalistă aici în ţară […] Vin la dvs. într-un moment istoric important, căci la chemarea măreaţă a destinului, poporul nostru sub conducerea lui Adolf Hitler are de trecut o proba de tărie fără egal şi sub forţa evenimentelor actuale, contradicţiile vechi trec înapoi şi întregul popor german va fi unitar ca într-o continuă camaraderie de lupta…” (Wilhelm Staedel, episcop). Iată şi replica: „Stimate Domnule Episcop şi dragă camarade, vă mulţumesc dumneavoastră care aţi intrat în rândurile mişcării naţional-socialiste ca unul dintre cei mai buni pentru disponibilitatea dumneavoastră la colaborare şi pentru înţelegerea dumneavoastră pentru noile vremuri şi noile sarcini al Grupului nostru Etnic” (Volksgruppenführer Andreas Schmidt – liderul Grupului Etnic German). Am citat fragmente din cuvântările celor doi nazişti, reproduse în publicaţia „Südostdeutsche Tageszeitung“, nr. 15 din 2 aprilie 1941, pag. 3.
Grupul Etnic German din România
Grupul Etnic German a fost înfiinţat imediat după Dictatul de la Viena. El exista şi în alte ţări cu minoritate germană: Franţa (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeţi). Scopurile acestor Grupuri Etnice Germane (celebra Coloana a V-a a lui Hitler) erau: propaganda nazistă, sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective. Conform dicţionarelor: NAZISM s.n. Doctrină politică a fascismului german fundată de Hitler, profund antiumană, care, susținând superioritatea rasei ariene, al cărei reprezentant „pur” ar fi poporul german, încerca să justifice violența, rasismul, genocidul, războaiele de cotropire; național-socialism. V. fascism. [< fr. nazisme, germ. Nazismus]. Cuvântul „nazism” provine de la prescurtarea numelui naţional-socialism (Nationalsozialismus, prescurtat pe nemţeşte Nazi). În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc German Naţional – Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – NSDAP).
În data de 30 august 1940, la palatul Belvedere din capitala Austriei, România a fost obligată să cedeze Ungariei 43.492 km. Pătraţi, locuiţi de 2.609.000 locuitori (Maramureşul, Crişana, Nordul Transilvaniei). Acest aşa-zis „tratat” a fost impus ţării noastre ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. În 5 septembrie armata ungară a intrat pe teritoriul României şi a comis masacre inimaginabile, cărora le-au căzut victime cetăţenii români. Crimele horthiste de la Moisei, Trăsnea, Ip şi alte localităţi transilvănene au constituit un adevărat genocid îndreptat împotriva poporului român. Guvernul român, căruia i-a fost impus Dictatul de la Viena, a căzut imediat după acest act samavolnic, în data de 6 septembrie 1940, fiind instaurat altul, condus de generalul Ion Antonescu. Sub presiunea Germaniei naziste, la 21 noiembrie 1940, în România a fost emis Decretul – Lege nr. 830 pentru constituirea Grupului Etnic German din România. Acest grup etnic a fost o organizaţie cu statut de persoană juridică, subordonată direct capitalei celui de-al treilea Reich. „Cetăţenii germani ai ţării (România – n.n.), înmănuncheați în Grupul Etnic German, constituiau o corporaţie de drept public, pusă sub protecţia Germaniei de care era direct şi în primul rând dependentă” (c.f. Michael Kroner, Horst Göbel, „Vor 50 Jahren. Flucht-Deportation-Enteignuug-Entrechtung”, pag. 54, Nürnberg, 1994). După 21 noiembrie 1940, „Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe) a căpătat un statut de semi-autonomie în cadrul statului român, iar o organizaţie a sa şi-a schimbat numele în „N.S.D.A.P. der Deutchen Volksgruppe în Rumaniein” (Partidul Naţional Socialist al Grupului Etnic German din României). Acesta şi-a creat şi o organizaţie de tineret, „Deutsche Jungend in Romanien” (Tineretul german din România) (c.f. „Armata română 1941-1945″, Cornel Scates, Horia Şerbănescu, Cap. „Cetăţeni români în armate străine” şi „Magazin istoric” nr. 5/2001, dr. M. Tejchunean „Voluntari români în Waffen SS”). Conform aceloraşi surse: „au fost înfiinţate, de asemenea, o serie de organizaţii paramilitare (în România – n.n.) după modelul celor deja existente în Reich: „Einsatz Stafflen” şi „Deutsche Mannschaft”, care erau echivalentul germano-român al lui „Allgemeine SS” şi „SA” şi cuprindeau 31.000 de persoane. În iarna 1940-1941, prin operaţiunea „1000 Mann Aktion”, realizată în biroul Reichsführer-ului Heinrich Himmler şi condusă în România de către Andreas Schmidt, a fost încorporat primul lot de etnici germani de cetăţenie română (saşi şi şvabi) în unităţi Waffen SS, aflate toate sub comanda directă a Reichsführer-ului SS Heinrich Himmler. SS (Schutzstaffel – escadrilă de protecţie) a fost iniţial gândită ca o mică unitate paramilitara ce trebuia să îi asigure lui Hitler protecţia, adică „mâna armată” a partidului devenit unic în Germania hitleristă.
Membrii SS au fost iniţial arieni fără excepţie, fiind educaţi să considere că fac parte dintr-o rasă superioară, pură, iar Hitler a reuşit să facă din ei susţinători fanatici. Mai târziu, s-a permis accesul în Waffen SS şi soldaţilor de alte naţionalităţi, trupele acestea devenind o replică a „Legiunii străine” din Franţa, doar motivaţia soldaţilor fiind diferită. În „Legiune străină” mercenarii se înrolau pentru soldele consistente, în timp ce în Waffen SS se înscriau voluntari adepţii ideologiei naziste. Astfel, până la sfârşitul războiului, în aceste trupe considerate de elită, aveau să lupte soldaţi din peste 30 de ţări, iar spre final unităţile Waffen SS ajunseseră să fie formate din mai puţin de 40% etnici germani născuţi în Vaterland. Prima companie a divizionului SS – Leibstandarte „Adolf Hitler” – era formată în exclusivitate din tineri fanatizaţi de propaganda nazistă, etnici germani din Romania. După aceea, majoritatea voluntarilor saşi şi şvabi, din Transilvania şi Banat, au fost înrolaţi în Divizia 2 tancuri SS „Das Reich”. După ocuparea Iugoslaviei de armatele germane (aprilie 1941) acţiunea de recrutare s-a axat în special pe etnicii germani din Banat (în primul rând Banatul sârbesc, trecut sub administraţie germană, dar în secundar si din Banatul românesc), pentru aceştia creându-se în mod special Divizia 7 Vânători de Munte SS ,,Prinz Eugen”, sub comanda lui Arthur Phleps, fost general de vânători de munte în armata austro-ungară din Primul Război Mondial (cf. ,,Înrolarea etnicilor germani în unităţi SS, 1939-1943″, dr. Dan Grecu). Au fost recrutaţi atunci circa 3.000 oameni, toţi la Waffen SS. Câţiva dintre aceşti voluntari au ajuns şi la Organizaţia ,,Todt”, responsabilă cu programele de construire a echipamentelor de apărare, cât şi cu toate construcţiile şi structurile de care armata germană avea nevoie. Aproximativ 70.000 de tineri germani din România s-au înrolat în trupele Waffen-SS, care erau formate exclusiv din voluntari nazişti fanatizaţi. Acestea au servit alături de Wehrmacht, armata regulată, dar nu a făcut niciodată parte din ea.
După război, la procesele de la Nürnberg , Waffen-SS a fost condamnat ca organizaţie criminală din cauza apartenenţei la Partidul Nazist (NSDAP) şi implicarea sa în crime de război. Veteranilor din Waffen-SS le-au fost refuzate drepturile acordate veteranilor care au servit în Wehrmacht.
Iată ce spune William Totok, scriitor de origine germană (şvab) din Banatul românesc în lucrarea sa „Germanii din România între nazism şi stalinism”: „Pe 27 septembrie 1940, în fruntea Grupului Etnic German este numit candidatul Berlinului, Andreas Schmidt. La scurta vreme după instalarea în fruntea comunităţii, Schmidt şi ceilalţi nazişti radicali înfiinţează, pe data de 9 noiembrie 1940, Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc German al Grupului Etnic German din Romania (NSDAP der DVGR). Printr-un decret de lege publicat pe 20 noiembrie 1940, statul naţional-legionar român al lui Antonescu acordă Grupului Etnic o largă autonomie, devenind personalitate juridică de sine stătătoare. Astfel, Grupul Etnic German devine un soi de stat în stat, cu largi drepturi privind organizarea învăţământului, a presei şi a vieţii bisericeşti. Schmidt practică o politică de supunere totală faţă de Germania hitleristă, transformând partidul nazist autohton în instrumentul principal de conducere al Grupului Etnic.” Întregul material al scriitorului german William Totok a fost prezentat în cadrul seminarului internaţional „Minorităţi, moşteniri culturale, civilizaţie româneasca contemporană” (Bucureşti, 21-22 octombrie 2003) şi publicat în „Observator cultural” nr. 197.
Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 , dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc.
Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României.
Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.)
Revistele „Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian” au dezvăluit, cu mulţi ani în urmă, faptul că sub denumirea „democratică” F.D.G.R. (Forumul Democrat al Germanilor din România) se află camuflat fostul Grup Etnic German. Mai ales că această „organizaţie nonguvernamentală” (O.N.G.), apărută imediat după revoluţia din decembrie 1989 – geneză la care şi-au adus aportul şi serviciile secrete germane! – a fost creată pe criterii etnice, fiind astfel un soi de „club exclusivist”. Ca orice grupare etnică sau „club exclusivist” este logic că F.D.G.R. a avut ca scop, încă de la înfiinţare, obţinerea unor avantaje, apropiate de privilegiile pe care saşii le aveau în Evul Mediu, în detrimentul populaţiei majoritare româneşti din Transilvania. La fel ca şi în anul 1941, alianţa dintre biserica evanghelică şi organizaţia politică a minorităţii germane funcţionează chiar dacă aceasta din urmă se autodeclară ONG. Din moment ce participă la alegeri, F.D.G.R. are rolul politic al unui partid! Contrar evidenţelor, iată ce declara preşedintele acestei organizaţii, care acum a devenit nazistă, conform propriei intenţii manifestate public: „FDGR nu are o dogmă politică, nici nu-şi doreşte şi nu va avea. Forumul este o formaţiune etnică, aşa cum fiecare etnie recunoscută din România are cel puţin o formaţiune de acest tip. Noi nu suntem nici ONG, nici partid, ci suntem reprezentanţii grupurilor etnice germane din România. Şi atunci, prin definiţie, nu este posibil să avem orientare politică, fiindcă membrii noştri sunt membri prin apartenenţa la o anumită etnie. Ei pot fi de dreapta, de stânga, liberali, de orice fel şi noi trebuie să-i reprezentăm pe etnicii care se declară alături de noi. Deci, nu avem o orientare politică.” Acesta este un fragment dintr-un interviu acordat de Klaus Iohannis, primarul Sibiului, dar şi preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, acordat revistei “22″ şi publicat în numărul 905 din iulie 2007. Atenţie la an! Este acelaşi an în care Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a solicitat Judecătoriei Sibiu recunoaşterea oficială a calităţii de succesor al organizaţiei F.D.G.R. faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe).
Acesta a acţionat la ordinul lui Iohannis, care-i este superior în cadrul F.D.G.R.-ului, fiind preşedintele organizaţiei naţionale. Dar cum „pârât” era chiar Iohannis, în calitatea sa de primar, doar nu era să se dea singur în judecată, aşa că l-a desemnat pe subalternul său, Hans Klein, să semneze şi să depună acţiunea la Judecătoria Sibiu. Deşi cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Registratura Judecătoriei Sibiu în data de 26 februarie 2007, iar instanţa s-a pronunţat favorabil (şi iresponsabil!) în data de 28 mai 2007, Klaus Iohannis nu pomeneşte nimic în interviul din iulie 2007 despre această „victorie” a nazismului împotriva democraţiei şi a bunului-simţ, el rezumându-se doar la aluziile echivoce pe care le-am citat mai sus. Ca răsplată pentru declararea oficială a FDGR ca succesor al organizaţiei hitleriste Grupul Etnic German, în scopul recuperării imobilelor confiscate prin decret-lege regal şi pe bună dreptate de statul român, Iohannis Klaus Werner a primit cea mai valoroasă decoraţie care poate să fie oferită de RFG, de la Otto Schily, fostul ministru de Interne al Germaniei, în ziua de 11.12.2007. Acesta l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis şi pe succesorul său la Ministerul de Interne, Wolfgang Schauble, din partea Societăţii Germane! Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania, a fost înmânată pentru merite deosebite aduse Germaniei!!! Şi noi care credeam, ca nişte naivi, că Iohannis slujeşte România. Şi, tot în anul 2007, cancelarul german Angela Merkel a respins propunerea social-democraţilor germani privind interzicerea partidului neonazist NPD!
Deci, Judecătoria Sibiu, prin soluţia emisă, confirmă – oficial! – un adevăr ştiut de noi, că F.D.G.R. este continuatorul Grupului Etnic German. De altfel, acest O.N.G., cu rol politic, fiindcă participă la alegerile locale şi generale din România, a încheiat în 13 iunie 2002 cu P.S.D.-ul lui Adrian Năstase, pe atunci şi premier al Guvernului, un Protocol. Prin acest document Năstase se obliga să retrocedeze toate bunurile confiscate comunităţii săseşti de către comunişti, inclusiv cele care aparţinuseră bisericii evanghelice a saşilor ardeleni. Pentru această biserică s-a dovedit mai mare dragostea faţă de Adolf Hitler, decât credinţa în Dumnezeu, fiiindcă a trecut cu toată averea sa mobilă şi imobilă în patrimoniul nazistilor de la Grupul Etnic German. Comuniştii nu confiscaseră însă imobilele bisericii evanghelice care nu trecuseră la Grupul Etnic German, fiindcă a existat şi o astfel de excepţie. Preotul evanghelic Möckel din Braşov a fost singurul care a refuzat să cedeze bunurile patrimoniale ale bisericii evanghelice către Grupul Etnic German. Prin urmare, doar comunităţii săseşti din Braşov nu i-au fost confiscate bunurile, acestea neaparţinând organizaţiei hitleriste Grupul Etnic German, dizolvată prin Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, emis de regele Mihai.
Doar bunurile bisericii evanghelice din Braşov nu au fost confiscate, deoarece aceasta nu şi-a pus averea la dispoziţia organizaţiei hitleriste Grupul Etnic German. ISTORIA ROMÂNILOR, volumul IX România în anii 1940-1947 – Academia Romana, Editura Enciclopedică, Bucureşti 2008, pagina 478. (Informaţie pusă la dispoziţie noastră de tânărul nostru colaborator Victor Dogaru)
În fond regimul comunist nu a confiscat nimic, ci doar a aplicat Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, cel semnat de regele Mihai, care abroga alt Decret – Lege, nr. 830 din 21 noiembrie 1940 prin care fusese constituit Grupul Etnic German şi confisca bunurilor acestuia!
Iată ca acum, Hans Klein, preşedintele organizaţiei municipale Sibiu a F.D.G.R.-ului, prin acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu în data de 26 februarie 2007 a confirmat toate cele susţinute de noi mai sus, adică faptul că F.D.G.R. este continuatorul nazismului propagat de către Grupul Etnic German, fiindcă nu poţi prelua „drepturile” unei organizaţii fără a lua asupra ta şi principiile statutare ale acesteia!
La proces nu s-au prezentat „pârâţii”, adică Iohannis Klaus Werner şi nici Consiliul Local Sibiu, iar cererea a fost admisă şi sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007 a rămas definitivă şi irevocabilă nefiind atacată de nimeni.
Este demn de menţionat că sforile sunt trase în Palatul de Justiţie din Sibiu de Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu prieten vechi şi intim cu Klaus Iohannis, cei doi având o ascensiune paralelă, simultană, pe treptele ierarhiei sociale. S-a mers efectiv „pe burtă” sau „pe şest”, nu a aflat absolut nimeni din mass-media, decât noi, dar cu o întârziere de trei ani. De aceea facem public doar acum acest atentat asupra democraţiei şi valorilor spirituale ale Europei moderne. „Mai bine mai târziu, decât niciodată”…
Contextul european al organizaţiilor naziste Germandom (GERMAN DOMination)
La ora actuală Germania conduce Europa, aşa cum şi-a dorit Adolf Hitler. Singura deosebire pentru realizare visului dictatorului a fost dată de calea prin care a fost câştigată supremaţia pe bătrânul continent. Germania a ajuns să conducă Europa după ce s-a impus economic, nu prin intermediul armelor. Însă Germania nu uită şi nici nu iartă trădarea românilor, care au întors armele împotriva ei, în al Doilea Război Mondial, devenind, din aliat, duşman. La fel nu a iertat Iugoslavia şi nici Cehoslovacia, ambele state fiind dezmembrate datorită intrigilor politice ale Germaniei.
La 16 iulie 1990 s-au întâlnit în Jeleznovodsk, o localitate balneară din peninsula Crimeea, Helmuth Kohl, cancelarul R.F.G., şi Mihail Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S. Atunci s-a acceptat de către U.R.S.S. unificarea Germaniei. Întâlnirea dintre cei doi politicieni a fost reeditată în acelaşi an la Geneva, în luna septembrie, când s-au stabilit sferele de influenţă din Europa de Est şi Balcani. Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia şi, ulterior, dezmembrarea acesteia. Demn de remarcat este faptul că după căderea „Cortinei de Fier”, doar Germania s-a unificat, deşi se creaseră premisele aparent optime şi pentru reunificarea României cu Basarabia – zisă Republica Moldova – şi revenirea la ceea ce a fost odată România Mare. Mai mult, după fărâmiţarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să se rupă în două. Transilvania a intrat, conform pactului secret dintre cei doi conducători, în sfera de influenţă a Germaniei, redevenită principala putere din Europa, fiind destinată Ungariei. Astfel, nemţii au dorit să-i răsplătească pe unguri, care nu au încetat nici un moment să revendice Ardealul. Era plata pentru loialitatea dovedită de-a lungul istoriei, când cele două state au fost aliate în toate războaiele, dar şi răzbunarea pentru trădare românilor din 23 august 1944. Reamintim că, în 1989, anul prăbuşirii blocului comunist european, Ungaria a fost prima ţară care şi-a deschis frontiera cu Austria pentru a facilita exodul cetăţenilor din R.D.G. spre Germania Federală. Primii aşa-zişi „oameni de afaceri germani”, de fapt foşti agenţi STASI (Securitatea est-germană), sosiţi în România imediat după evenimentele din decembrie 1989, deţineau hărţi în care Uniunea Europeană era trasată până la Arcul Carpatic, doar Transilvania fiind luată în calcul, în timp ce Muntenia şi Moldova rămâneau pe dinafară.
Iată câteva informaţii selectate de pe site-ul http://www.german-foreign-policy.com/en/news/:
„Iohannis conduce „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), membru asociat al „Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene” (FUEN) care, de la cartierul general al său din nordul Germaniei coordonează şi minorităţile europene germanofone – cu ajutor guvernamental. FUEN, înfiinţat de foşti nazişti cu vederi rasiste, colaborează cu Iohannis şi de asemenea şi cu fundaţia din Germania „Hermann Niermann”, care a fost ţinta unor intense proteste în estul Belgiei, din cauza lobby-ului deschis pentru organizaţiile tip „Germandom”.
Klaus Iohannis provine din mediul „Germandom” din România, căruia i se atribuie virtuţi precum „corectitudine, încredere, pragmatism şi eficienţă”. El este preşedintele organizaţiei „Germandom” locale, „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), care, precum multe alte asociaţii ale minorităţilor germanofone, în Europa de Est si Sud – Est, a fost fondat imediat după răsturnările din 1989. FDGR, ca şi preşedintele său, Iohannis, este strâns asociat cu reţelele „Germandom” răspândite peste tot prin Europa. FDGR este membru asociat al FUEN („Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene”), o organizaţie care reuneşte numeroase minorităţi din Europa şi Asia Centrală, fondată pe direcţiile tradiţionale ale politicii etnice germane în anii următori celui de-al doilea război mondial, de foşti nazişti. În cadrul FUEN, FDGR-ul este, de asemenea, membru al „Grupului de Lucru al Minorităţilor Germane” (AGDM), aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne din Germania. [3] Partidul minorităţii de limbă maghiară din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) este de asemenea membru FUEN.
Deocamdată Johannis a fost cunoscut drept primar de Sibiu (Hermnnstadt). De când a preluat funcţia în 2000, Sibiul a devenit cunoscut prin succesele sale economice. „Oraşul Vechi este o bijuterie, reţeaua de apă funcţionează, şi mai presus de orice, sunt doar puţini şomeri”, relatează recent presa. Sub „neamţul” Iohannis, oraşul a devenit un model de succes. În realitate, Johannis administrează înţelept resursele pe care comunitatea le primeşte din Germania; pentru a crea modelul unei insule „Germandom” în Europa de Sud – Est. Sub contractul Ministerului Cooperării Economice şi Dezvoltării din Bonn, asociaţia Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) a început renovarea Oraşului Vechi – care este de obicei atribuită lui Iohannis – înainte ca Iohannis să ocupe funcţia. Agenţia Germană pentru Ajutor Tehnic (THW) a venit în ajutorul lui Johannis pentru rezolvarea problemei apei. Alt ajutor soseşte de la organizaţiile „Germandom” din Germania, de exemplu, FDGR şi Iohannis personal consiliază Fundaţia Hermann Niermann din Dusseldorf asupra „problemelor privind promovarea proiectelor culturale, academice si sociale”- de asemenea în beneficiul minorităţii germanofone din România. Fundaţia Niermann a devenit de notorietate cu ani în urmă, în exercitarea influenţei ascunse asupra minorităţii germanofone din estul Belgiei – în cooperare cu grupuri etnocentriste de extremă dreapta. Oricine poate spune cu siguranţă că preşedintele fundaţiei „a fost la curent cu o conspiraţie” care a fost îndreptată împotriva Belgiei. La sfârşitul anului 2007, împreună cu ministrul german de interne, Wolfgang Schaeuble, Iohannis a primit „Premiul de Merit pentru Înţelegerea Germano – Europeană”. Laudatio a fost rostită de fostul ministru de interne şi cetăţean de onoare al Sibiului, Otto Schily. Cancelarul german, Angela Merkel, este în board-ul de consilieri ai acestei foarte influente asociaţii. Ea însăşi a primit acelaşi premiu în anul 2005.” (cf. http://www.german-foreign-policy.com/en/fulltext/56289)
3102 cititori.
