La un an de la tragedia care a îndoliat România, constănțenii se vor reîntâlni, duminică, de la ora 18.30, pentru a aprinde lumânări și a face retrospectiva unui an de la proteste, la Harta Mozaic din Constanța.
Evenimentul, anunțat și pe facebook, intitulat „1 an de la #Colectiv – comemorare”, realizat de jurnalista Andreea Corbu, a fost organizat de câțiva dintre manifestanții de anul trecut intitulat, după locul protestelor anticorupție din Constanța, Grupul de la Harta Mozaic. Aprobarea de la autoritățile locale a fost luată de profesorul Daniel Mihai. Preoții ortodocși Marinel Pădure de la Biserica „Sfântul Nectarie Taumaturgul şi Sfântul Tiron” și Mircea Cristian Pricop de la Biserica „Naşterea Sf. Ioan” vor oficia o slujbă de pomenire pentru sufletele celor 64 tineri care au murit în incendiu sau din cauza mizeriei și dezastrului din spitalele românești. Cei prezenți se vor ruga și pentru cei peste 160 de alți răniți se zbat cu probleme fizice și psihice greu de depășit.
Concert rock caritabil la Bowling Saturn pentru victimele Colectiv
Sâmbătă, 29 octombrie,, Barba Neagra -Vama Veche se alatură Asociației Promusic Events care organizează un eveniment rock CARITABIL (strângere de fonduri la Arenele Române din București ), și va face la fel la Bowling Saturn. Banii strânși vor fi direcționați (prin Crucea Roșie) către victimele care încă au nevoie de tratament. Au confirmat prezența pe scenă DC& THE BOYS, BOGDAN DUMITRIU BLUES BAND, invitată DELIA ALEXANDROAE , CLAUDIA ANDAS – JUST BREEZI’N DUO
Și încă se mai așteptă confirmări.
Codruț BURDUJAN (codrutburdujan@dinport.ro)
3127 cititori.