În perioada 26-27 octombrie 2016, ministrul Mihnea Motoc va participa la reuniunea miniştrilor aliaţi ai apărării, la Cartierul General al NATO de la Bruxelles.
Reuniunea reprezintă primul eveniment aliat la nivel politic după Summit-ul de la Varşovia şi va fi dedicată analizării stadiului de implementare a deciziilor adoptate la Summit, precum şi formulării de direcţionări politice pentru transpunerea în practică, la termenele stabilite, a proiectelor şi iniţiativelor NATO specifice.
Temele centrale pe agenda de discuţii a miniştrilor apărării sunt: consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare, cu accent pe realizarea prezenţei înaintate întărite (enhanced Forward Presence – eFP), respectiv adaptate (tailored Forward Presence – tFP), proiectarea stabilităţii dincolo de graniţele NATO şi îmbunătăţirea relaţiilor cu UE, prin modalităţi concrete de implementare a Declaraţiei comune NATO-UE semnată la Varşovia.
Reuniunea reprezintă o bună oportunitate pentru sublinierea importanţei acordate de România implementării prezenţei aliate adaptate pe teritoriul naţional şi la Marea Neagră şi de prezentare a demersurilor naţionale de realizare a componentelor pe dimensiunea terestră şi de instruire ale tFP. În mod particular, vor fi prezentate aliaţilor demersurile de constituire a brigăzii multinaţionale din România şi iniţiativele specifice din domeniul maritim şi aerian.
În marja reuniunii, ministrul apărării naţionale va avea o serie de întâlniri bilaterale cu omologi aliaţi, cu obiectivul coordonării poziţiilor pe temele de pe agenda NATO şi al îmbunătăţirii cooperării bilaterale în domeniul apărării.
2243 cititori.